Pentru că în fiecare zi putem sărbători ziua clătitelor, astăzi avem o rețetă bretonă, simplă, rapidă și delicioasă. Ingrediente: 500ml lapte, 250g făină, 100g zahăr, 4 ouă, 2 gălbenușuri, 50g unt topit, 1 lingură de ulei, niște rom, sare, jumătate pahar de apă. Se amestecă făina, zahărul și sarea cu ouăle, se adaugă untul și
desert
Ep. special [desezon] – quesadillas cu ciocolată
Cu alte cuvinte, avem varianta încălzită a lui “pâine cu ciocolată”, că mai mult de atât n-am știut zilele ăstea. :))) Dar stați să vedeți ce dezastru complicat este! Pe o jumătate de lipie punem niște bucăți de ciocolată, apoi punem cealaltă jumătate deasupra – da, ca la quesadillas! 😀 – și punem în tigaie,
Ep. 276 – salată de fructe
Mai întâi am avut căpșuni, de Cristian. După care, rând pe rând au început să se înmulțească mini fermele de fructe de pădure prin jurul Brașovului. Dacă ai cuptor, nervi și răbdare, cel mai savuros desert de sezon va fi o tartă de fructe, o tartă simplă sau una cu o cremă delicioasă de patiserie,
Ep. 200 – mere coapte, rețeta familiei
200 de episoade, 200 de dezastre mai mult sau mai puțin reușite, dar am mâncat tot-tot, chiar și ce am ars. :))))))) Astăzi sărbătorim episodul 200 cu rețeta de mere coapte a familiei. 🙂 Un desert simplu, gustul copilăriei, care se mănâncă fierbinte în orice zi, la orice oră și de preferat imediat după ce
[prăjitorturișicafea 21] – trifle de început de an
Neața din 2022! Începem anul în forță, cu reciclat resturi de prăji și alte chestii de prin frigider, ca să facem loc pentru următoarele dezastre! 😀 😛 De anul trecut mi-a rămas de încercat o rețetă pentru desert, de la tanti Martha Stewart. Trifle clasic este de fapt englezesc și este format dintr-un blat însiropat,
Ep. 137 – Umplutură de clătite, cu mere și fulgi de migdale
Dacă nu aveți timp pentru copt prăjituri și nu vreți nici clătite cu gem sau dulceață, dar e musai să mâncați rapid ceva dulce, no bine, iată o rețetă care combină cele două în clătite cu umplutură de mere. 🙂 Care nu sunt același lucru cu clătitele cu mere, deși practic au ingrediente similare. 😀
[prăjitorturișicafea 7] – tort cu pere
Poate vă întrebați cu ce se mai ocupă Chef zilele acestea? Se ocupă cu torturi. :))))) La fix a venit această rețetă, pentru că altfel ar fi trebuit să vă stresez cu una de cafea cu amaretto sau poate o tartă de fructe… Dar nu-i bai, vedem episodul următor… 🙂 Așadar, astăzi avem o rețetă
Ep. special: tartă cu prune
Tartă cu prune, varianta cu zahăr redus. Am folosit o tavă rotundă, potrivită pentru fix 4 porții. Iese o tartă cu mai puțin aluat și cu foarte multe fructe, yummmy. 🙂 Aluatul este și el jumătate din cantitatea normală: am făcut două foi din 125g făină cu 63g unt și 3 linguri de apă rece,
[prăjitorturișicafea 6] – prăji papaleașcă cu fructe
Nu știu dacă voi ați făcut papaleașcă în copilărie, se face extrem de simplu: niște nisip, niște apă, amesteci și gata, poți mânca! 😛 😀 Un principiu similar se aplică și la această prăjitură simplă, doar că în loc de nisip amesteci ce găsești prin frigider. 😀 Mai exact resturi de fructe și un aluat
Ep. ultra special – brioșe cu brânză
Mama face niște prăji foarte bune cu brânză și fructe, mi-a povestit Ancuța. După ce am văzut pozele și am salivat pe tastatură, logic că i-am cerut rețeta. :))) No bine, astăzi avem un dezastru ultra special, brioșe cu brânză. 🙂 Ne trebuie 2 ouă, 4 linguri de zahăr, 300g de brânză de vaci sau
[prăjitorturișicafea 3] – Cardamom Coffee Affogato
Din seria specială #prajitorturișicafea astăzi avem o rețetă cu totul specială, un desert combinat, de înghețată și cafea. 🙂 Affogato este un desert italian, pe bază de cafea, respectiv o cupă de înghețată de vanilie se “îneacă” cu un shot de espresso fierbinte. Rețetele mai noi combină cele două ingrediente și cu lichior, dar cred
Ep. 117 – clătite cu brânză de vaci și smântână
Dezastrul de mine a mâncat pentru prima dată clătite cu brânză de vaci, stafide și smântână cu vreo câțiva ani în urmă, cu ocazia unui schimb de experiență cu tineri din România și Franța. De fiecare dată când acasă s-au făcut clătite de acest fel, le-am refuzat cu tupeu. :))) Dar s-au aliniat în anul
Ep. 100 – prăjitură Claudia :)
După fix 10 ani de când am intrat în posesia rețetei și 99 de episoade #dezastruinbucatarie m-am încumentat să fac singura prăjitură care, din motive neelucidate, se cheamă Claudia. 🙂 Deși, la origine, este prăjitura Albina sau Albinița, mai mult ca sigur din cauza foilor cu miere de albine. 🙂 Ungurii au propria lor variantă,