Ep. special [familiadezastru] – iuțeală

Să ne înțelegem, avem oala specială în care facem iuțeală în fiecare toamnă, respectiv murătura făcută din ardei iute tocat, care merge perfect cu ciorbe și/sau tocănuri. Borcanele cu iuțeală, frumos aliniate în beci, țin un an de zile, fix până la oala din toamna următoare. Ingrediente pentru o porție: 1 kg ardei iuți, 2

Ep. 391 – colivă

Coliva clasică conține arpacaș fiert, nucă, zahăr și condimente, toate amestecate și potrivite, astfel încât gusturile să se combine armonios, să nu fie exagerat de dulce și să aibă consistență. Eu prefer decorul cu ornamente de ciocolată – bastonașele acelea mici, subțiri sunt perfecte deasupra. Bunică-mea nu punea nimic deasupra pe ea și era cea

Ep. special [dinfrigider] – paste cu fasole verde și sos de roșii

De prin frigider adunate, niște șuncă de curcan, fasole verde fiartă rămasă de la altă rețetă, plus ulei de măsline, un cățel de usturoi grăsan, sare, piper și bulion. Executăm un sos rapid din ele, călind întâi usturoiul în puțin ulei, apoi adăugând restul de ingrediente cu bulionul, ultimul. Spaghetti integrale, rupte cu mâna înainte

Ep. 390 – sandvișele cu legume și sardine

Bruschetta. Tapas. Canapes. Sandvișele. Arată superb și sunt buneeeeee de lingi farfurie. Plus se fac relativ repede. Pâine prăjită în toaster. Legumele la grill: dovlecei, ceapă roșie și ardei gras. Roșii tocate. Sardine de la conservă. Frunze de busuioc proaspăt, usturoi tocat, lămâie și ulei de măsline. Eventual avocado, dacă aveți chef de mici aroganțe.

Ep. 389 – mic dejunul campionilor, frittata și o salată

Dacă nu aveți salată, merge și cu murături de sezon. :))) Pentru frittata, am curățat patru cartofi mici roșii, apoi i-am tăiat cuburi mici și i-am pus la prăjit în tigaie, cu puțin ulei de floarea soarelui, având grijă să îi întorc pe toate părțile, să nu se ardă. Yup, nu vrem dezastre majore în

Ep. special [familiadezastru] – cartofi pai

Cum suntem în Țara cartofilor importanți din județele vecine plus Egipt, fiecare din familie este specialist în gătit cartofii. În tavă, fierți, copți, prăjiți. Nu contează, fiecare are câte un preferat. Eu îi prefer pe toți, dacă se poate gata făcuți și fără unt. :))) Taică-miu este specialist în cartofi pai. Sau era, în copilăria

Ep. 388 – rulouri cu mere

Astăzi avem rulouri cu mere, care seamănă cu cele de la Lidl sau Kaufland, cu singura deosebire că cele făcute în bucătăria de acasă au și mere în ele. :))) Pentru aceste rulouri aveți nevoie de două ingrediente principale, foi de plăcintă și mere. Merele le spălați, curățați de coajă și semințe și le tăiați

[prăjitorturișicafea 65] – strudel cu mere

400 de grade de foietaj dezghețat, pe care punem mere călite, după care rulăm, tăiem din loc în loc și ardem la cuptor, la foc potrivit, vreo jumătate de oră. Ardem, nu carbonizăm, da?! 😛 Merele călite sunt vreo 4-5 mere mari, spălate, curățate de coajă și sâmburi și rase cu mâna sau cu robotul,