Ep. 294 – salată asiatică de tăiței cu somon și fasole verde

În varianta originală, era mazăre mangetout, un ingredient asiatic, dar nici măcar nu m-am obosit să văd dacă se găsește și la noi, pentru că aveam o pungă de fasole verde în congelator. Dacă faceți rețeta primăvara, bănuiesc că puteți folosi teci de mazăre.

Este o salată super rapidă. Curățăm și spălăm un morcov și îl tăiem felii subțiri, pe lungime, pe care le vom opări câteva minute în apă fierbinte. Separat, fierbem niște fasole verde – a mea, fiind din congelator, s-a fiert câteva minute. Și, bineînțeles, fierbem niște tăiței asiatici. Eu am folosit niște resturi de tăiței cu ou, că trebuia să-i termin.

Amestecăm cele trei ingrediente cu o vinegretă în care punem ulei (de arahide și susan, dacă aveți), sare, piper, un cățel de usturoi, ghimbir ras sau pudră, busuioc și mentă proaspătă sau praf.

Somonul îl pregătim separat, cum ne place. Al meu a fost la cuptor, în hârtie de copt, dat cu puțin ulei și zeamă de lămâie. Curățăm bucățile de oase și le adăugăm în salată.

Porționăm și gata, avem o salată sățioasă și puțin vegetariană. :))

N-am înțeles ce căutau busuiocul și menta – și unde e sosul de soia??!! – dar rezultatul nu-i chiar dezastru. 🙂

Inspirată de la Georgeanne Brennan.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Cookingbookclub 30

Ultima ediție Cooking Book Club #dezastruînbucatarie din acest an îi este dedicată Juliei Child. Femeia a fost o forță, le-a învățat pe femeile de peste Ocean să gătească rețete franțuzești cu ingrediente de la ele acasă, spunându-le că în bucătărie trebuie să încerci rețete noi, să înveți din greșeli și mai mult decât orice, să te distrezi. Ceea ce vrem și noi! 🙂

Aveți de ales dintre multele ei cărți publicate, filmări existente pe youtube sau serialul Julia, care în iarna asta va fi la sezonul 2.

Arhiva PBS cu rețetele Juliei o găsești aici. Sau uite aici o listă cu rețete din revista Food & Wine.

Nu uitați să lăsați un comentariu dacă încercați vreo rețetă și vă place mult mult mult. Ale mele vin luna viitoare.

—

#cookingbookclub #justcookit! pentru că uneori doar să gătești ce îți place, la tine acasă, este mai mult decât suficient.

Intră și tu în gașca #dezastruinbucatarie, pe facebook, instagram sau pinterest.

Citește toate articolele #cookingbookclub aici. Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. Și dacă ești pasionat de #prăjitorturișicafea, apasă aici. Nu uita că să previi este mai ușor decât să tratezi și că nu poți arde rețete cu succes dacă nu știi prim ajutor în bucătărie – citește aici mai mult. Și dacă vrei să afli mai multe despre gătit, uite aici un curs rapid de bucătărit.

Ep. special [desezon] – coajă rasă de lămâie pentru prăjituri

Se iau patru lămâi netratate, se spală bine, se dau pe răzătoarea mică. Rezultă cam o lingură-două de coajă rasă de lămâie, pe care o amestecăm cu aproximativ o lingură rasă de zahăr tos. Punem într-o cutie cu capac și păstrăm la frigider.

La următoarea prăjitură sau cremă, care necesită coajă rasă de lămâie, folosim din ce am pregătit noi, în loc să cumpărăm de la magazin.

Lămâile fără coajă le păstrăm la frigider și le consumăm în zilele următoare. În ceai, limonadă sau gin tonic. 😀

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 293 – salată de murături

Salata de murături este una clasică în bucătăria autohtonă și o să o găsești în diferite variante, cu sau fără gogoșari și castraveți murați. Practic, câte bordeie, atâtea obiceiuri. La noi murăturile clasice sunt gogonele, cu rondele de morcov și țelină, varză roșie și conopidă. Castraveții și gogoșarii se murează separat și pentru fiecare există mai multe rețete. De exemplu castraveți în oțet sau în saramură. (Nu mă întreba care-s cei mai buni, pentru că toți sunt dezastru!!!) 😀

Salata de murături este perfectă pentru perioada de iarnă, de asezonat orice mâncare de sezon, inclusiv sandvișuri. Și pentru că se păstrează pe termen lung, de utilizat pe tot parcursul anului.

Butoiul nostru cu gogonele ține fix până în primăvară, iar castraveții și gogoșarii, dacă sunt păstrați la temperatură și umiditate constantă, țin și mai mulți ani.

Yummy-yummy! 😛 😀

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

[prăjitorturișicafea 43] – brioșe cu dovleac

Ies mari, ies colorate, ies aromate, ies bune de tot. Pe cuvânt de dezastru! :))))

Ingrediente: 225g făină, 100g zahăr, 2 ouă, 100g unt topit, 200g piure de dovleac, un praf de sare, jumătate plic de praf de copt, un praf de scorțișoară, 50g zahăr brun (opțional).

Amestecăm într-un vas ouăle cu sarea și zahărul, după care adăugăm untul topit și alternativ piureul de dovleac și făina amestecată cu praful de copt și scorțișoară. Iese un aluat gros, pe care o să-l turnăm cu lingura în tava de brioșe, pe hârtiile speciale. Mie mi-au ieșit 9 brioșe mari, din motive de ouă mici și mai puțin piure de dovleac, dar poate vouă vă ies 12. 🙂 Zahărul brun probabil le va face mai colorate și mai dulci. 🙂

Timp de coacere vreo 30-45 de minute, la foc moderat către mic. Dar cercetați din când în când, să nu le ardeți prea tare. :))) Când sunt gata, scobitoarea iese curată.

Perfecte cu o cafea cu scorțișoară și cardamon. 🙂

Rețeta este adaptată de pe BBC Good Food.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 292 – salată de măr și fenicul

Un măr și 1 fenicul, tăiate felii subțiri. Dressing făcut din zeamă de lime sau lămâie, maio, smântână acră – dar puteți sări peste, sare, piper, boia și niște coriandru proaspăt tocat – poate fi înlocuit cu pătrunjel verde.

Acrișoară. Yummy. Dezastru, ce mai! 😀

De la Georgeanne Brennan.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [degroază] – cartofi prăjiți în airfryer

De groază și teroare, că trebuie spălat aragazul, imediat după, altfel o să plângi în pumni, ca mine! :))))

Airfryerul este vechea friteuză, reinventată, cu doar o lingură de ulei. 😀 Poate fi un aparat separat sau încorporat în aragaz.

Nu ies răi la gust, dar pentru că nu sunt prăjiți, ci mai degrabă sunt uscați, cartofii trebuie consumați imediat, altfel, groază și teroare episodul doi, o să vă rupeți dinții în ei!! :)))

Ocazie să filozofăm puțin despre cartofi: odinioară cartofii erau de două feluri, albi, făinoși, de piure și găluști cu prune și roșii, pentru restul. Acum nu doar că avem cartofi din Egipt, Franța sau Covasna, dar avem cartofi identificați în funcție de felul de mâncare dorit. Sau după preț. De groază și teroare, că atunci când cumpăr cartofi sau becuri, vreau opțiuni clare și puține, că viața e suficient de complicată și fără să petreci cu orele la raft, identificând produse.

Rețeta de astăzi: doi cartofi, curățați, spălați, tăiați cu cuțitul, pe tocător, aproape identici, amestecați într-un castron cu o lingură de ulei, prăjiți în airfryer vreo 20 de minute la 200 de grade. Ies aproape arși. :))) Consumați cu maio și castraveți acri. Logic. 😀

Bănuiesc că această sculă este potrivită pentru cartofii congelați, pun pe listă, de încercat.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 291 – paste cu ton și somon afumat

Când trebuie să-ți golești frigiderul și oricum nu ai prea multe idei, dar vrei paste, iese paste cu ton și somon afumat. :)))

Un pachet de paste scurte, de care aveți, fierte al dente – nu le faceți praf!

În puțin ulei, călim unu-doi căței de usturoi tocați, busuioc, apoi adăugăm o conservă de ton în suc propriu, un pachet de somon afumat, rupt bucăți mai mici și o conservă de suc de roșii; condimentăm cu sare și piper și mai adăugăm niște capere.

Adăugăm pastele în sos, porționăm generos și servim.

Super bun, vegetarian și merge și de mâncare la servici.

Și dacă vreți senzații tari, aruncați și niște ardei iute în sos. :)))

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [maiacrucamine] – salată asortată cu muștar

Datorită acestei salate, am devenit fanul sandvișurilor. 🙂

Pentru o porție aveți nevoie de: 1 kg morcov, 1 kg ceapă, 1 kg gogoșar, 1 kg gogonele, 1 kg capia. Legumele se curăță de coajă, cotoare și sâmburi, se spală și se feliază foarte subțire. Cu mâna, cu o mandolină sau cu robotul, orice variantă este ok.

Separat, pregătim zeama din 1 porție apă, 1/2 oțet, 1/4 zahăr și 3 linguri de sare, pe care o punem pe foc, când începe să fiarbă, adăugăm legumele feliate și lăsăm să fiarbă vreo jumătate de oră.

Pentru rețeta întreagă, o porție de apă este echivalentul unui litru de apă, oțetul este de 9 grade, pentru murături și proporția de care trebuie să țineți cont în cazul în care faceți mai mult sau mai puțin este de 1:2, oțet versus apă.

Nu exagerați cu fiertul, legumele trebuie să-și păstreze forma; puteți gusta morcovii, care nu sunt fierți ca la supă, rămân ușor crocanți.

Scurgem legumele și le lăsăm să se răcească bine, câteva ore.

Legumele scurse le vom amesteca cu o maioneză de muștar, făcută din 1 borcan de 400g de muștar clasic amestecat cu 500 ml ulei de floarea soarelui.

Maioneza dă gust acestei murături, dar nu trebuie să înece legumele. Nu faceți mai multă, că nu e cazul.

Punem în borcane și consumăm toată iarna. 🙂

PS: Am actualizat rețeta în octombrie 2025 cu detalii legate de proporții.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 290 – pui cu paste cușcuș, zucchini și fenicul

Aceasta este o rețetă care se poate face tot timpul anului. Dacă îți place fenicului și dacă îl găsești pe raft, la magazin.

Rețeta este de la o doamnă care gătește foarte interesant, într-un singur vas, adăugând ingredientele rând pe rând. No bine, mie nu mi-a ieșit figura, drept urmare am folosit două vase, chiar trei, dacă punem la socoteală și cel în care am semi-marinat carnea. :)) Ce dezastru mai este și acest „semi-marinat”? 😛 Stați așa, că vă zic imediat.

Mai întâi ingredientele: niște pulpe de pui sau piept – eu am folosit un sfert de piept de curcan și jumătate dintr-o pulpă dezosată de pui; o bucată medie de fenicul; un zucchini mediu; o ceapă albă mică, doi căței de usturoi, o roșie medie; sare, piper, cimbru, chimen, zeama de la o lămâie (și coaja rasă, dacă e bio), niște șofran (dacă nu aveți, e ok), ulei și niște vin alb (dacă nu aveți, asta e, faceți ca mine, înlocuiți cu jalapeno murat, lol); ochiometric, paste cușcuș (jumătate către o cană). 🙂

Carnea se marinează pentru măcar jumătate de oră în zeamă de lămâie amestecată cu niște ulei, cimbru, chimen și usturoi, plus sare și piper. Eu am semi-marinat în zeama de lămâie, că restul le-am pus direct în tavă. 😀

Tehnica doamnei este următoarea: în tava unică, în puțin ulei, călește carnea, pe toate părțile, pentru 2-3 minute, apoi o scoate și în același vas sotează ceapa, feniculul, niște pastă de tomate (în loc de roșii), apoi adaugă zucchini, pastele și restul de ingrediente, plus niște apă/supă și pune carnea deasupra; bagă la cuptor, acoperit și la final, mai lasă vreo 10 minute, fără capac, să se coloreze frumos, pentru poza de Insta. :)))

Eu am folosit tehnica dezastru din dotare și am călit pastele în niște ulei de măsline, pentru că îmi plac când sunt puțin arse. Nimic nou. :)))) Apoi am pus ceapa și feniculul și am mai lăsat vreo două-minute. Am transferat totul într-o altă tavă, am adăugat zucchini, carnea tăiată felii mai mici și marinată în zeama de lămâie, am condimentat, turnat zeama de lămâie și niște apă, plus roșia blenduită împreună cu niște resturi de jalapeno. Dacă aveți vin alb sec, folosiți-l, îi va da un gust bun. Practic pastele, legumele și carnea au fost acoperite pe jumătate cu sos.

La cuptor, vreo 40 de minute, la 230 de grade – foc mediu spre mare și am mai completat o dată cu puțină apă.

Iese de un prânz sau o cină, cu niște salată lângă. Avem proteine, legume și carbohidrați, plus are un gust interesant de la fenicul.

Rețeta este inspirată din One-Pot Mediterranean, Samantha Ferraro.