Mi-a plăcut ce scrie Stephen King în On Writing, că ideile bune pot veni de oriunde și că idei care anterior nu aveau nicio legătură unele cu altele pot fi puse împreună pentru un rezultat nou. Ce zice el despre scris se poate aplica în orice domeniu – numai cine nu a lucrat cu idei, îl poate contrazice. 🙂
Până la finalul anului în categoria #dezastruînbucătărie vor apărea 40 de articole. Unele sunt haioase, altele sunt delicioase, o parte sunt rezultate fericite ale unor dezastre neplanificate și toate sunt din experiența mea din acest an.
Ideea inițială a fost de a face un fel de haz de necaz. La mine în familie toată lumea gătește bine și foarte bine, plus profesional. Eu sunt catastrofa. Dar la fel ca mine mai sunt și alții. 🙂 Și viața reală înseamnă un proces continuu de încercare și eroare. Pozele ălea frumoase de pe instagram sau pinterest sunt rezultatul a multe condiții, inclusiv tehnice și photoshop și uneori reprezintă o realitate ideală în loc de cea reală. Rezultatul tău din farfurie va fi rezultatul valorilor în care crezi combinat cu bugetul pe care îl ai și mai puțin realitatea virtuală din social media.
Pentru mine este important să am un exercițiu regulat de a crea mâncare dîn ingrediente de bază, pentru că atunci când ai regim sau multe fițe și buget limitat, opțiunile tale se reduc proporțional.
Ce am învățat însă este că în timp devii mai dispus să încerci lucruri noi și creativitatea ta este în creștere. La fel, crește varietatea ingredientelor și a rețetelor, self-esteem-ul, cunoștințele tehnice, tips&tricks și eventual numărul kilogramelor (aici mai avem puțin de lucru :))) ). La anul poate extindem gașca prietenilor pe care facem experimente și o să facem puțină prevenție la dezastre. 🙂
Ce am scris despre cele 6 principii de pus în practică apropo de un stil de viață sănătos și nutriție se aplică în continuare.
Până la următorul dezastru, pace, dragoste și papaya (că avocado era necopt). 😀
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂