[prăjitorturișicafea 49] – trigoane cu vișine

Trigoane cu vișine ca la mai bune ca la Lidl. 😀

Trigoanele ăstea noi de la Lidl nu-s foarte dulci, au și ceva fructe în interior (bineînțeles că vișinele nu sunt niciodată suficiente, LOL), așa că până le vor strica și pe ăstea în numele sfântului profit, sunt pe lista de consumat. Apropo, am găsit pe site lista de ingrediente la patiserie, sper ca la un moment dat să văd și etichetele nutriționale.

Dar, fiți atenți aici: cu doar două ingrediente și un cuptor faci niște trigoane la tine acasă de oioioiiii, nici că vei mai vrea să cumperi din magazin vreodată!!! 😛

Ingrediente pentru o tavă de trigoane sunt 400g aluat foietaj (jumătate de pachet Morărița) și 500g de vișine congelate, cele mai ieftine le-am luat din Auchan, marca lor. Decongelezi fructele, scurgi de zeamă, după care le pui pe foc, cu 2-3 linguri de zahăr și un praf de scorțișoară sau cardamon. Aștepți să fiarbă fix cât să se topească zahărul, după care scurgi zeama, mai adaugi o linguriță de făină sau amidon și amesteci rapid pe foc, nu mai mult de două minute. Ultimul pas ajută ca fructele să nu își lase zeamă în timpul coptului, ca să nu te trezești cu foietaj crud.

Foaia de aluat am tăiat-o în 9 pătrate de aprox 10×10; pe fiecare am presărat niște griș, după care am pus o linguriță de fructe, și am împachetat în două, pe diagonală, să iasă un trigon.

Trigoanele, puse în tavă pe hârtie de copt, le-am copt la 200 de grade, cu ventilație, vreo 10-15 minute. În cuptorul pe gaz ar fi fost la foc potrivit către tare.

Culmea, am reușit să nu le ard! :))))))

Perfecte la cafea. Zeama de la vișine este bună de sirop.

Dacă le dați și cu gălbenuș deasupra și presărați zahăr tos peste ele, sunt ca la magazin. 😀

Și dacă preferați să faceți ștrudel, uite aici rețeta.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 318 – coaste de miel cu spanac

Dacă sunteți fanii celor două ingrediente, astăzi este motiv de bucurie pentru voi! 😀

Cum se fac coastele de miel cu spanac? Destul de simplu, vă trebuie puțină răbdare, ingredientele, o plită și câteva vase. 🙂

Mama procedează în felul următor: toacă mărunt două cepe albe potrivite și le înăbușește în puțin ulei, adăugând câte puțină apă, până se înmoaie ceapa, apoi adaugă o legătură de leurdă tocată, coastele de la jumătate de miel, condimentează cu sare și boia dulce și complează cu apă, lăsând să fiarbă la foc mic, vreo două ore. Separat, 3 kilograme de spanac, curățat și spălat, este opărit (aproape fiert) într-o oală mare cu apă, după care se scurge și se toacă cu cuțitul. Când carnea este fiartă – pe gustate – se adaugă spanacul tocat, jumătate de pahar de vin alb și două lingurițe de pastă de tomate și se mai lasă câteva minute la fiert.

La final avem un preparat delicios, cu proteine și legume verzi, de care Popeye marinarul ar fi mândru. 😀

Poftă bună (nu mă chemați în vizită, că nu vin! :)))) )

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [desezon] – trigoane cu brânză și roșii

Pentru că am fost într-o lipsă de inspirație, dar cu niște aluat extra, am deschis frigiderul și a rezultat rețeta de astăzi. 🙂

Sunt trigoane, pentru că asta era tema zilei, dar puteți face pateuri, că tot aia este.

Sunt cu brânză, că aveam niște telemea de terminat, doar că nu am dat-o pe răzătoare, ci am rupt-o cu degetele și am combinat-o cu un fir de ceapă verde și niște roșii cherry.

Mai întâi de toate porționați aluatul în pătrate, apoi puneți umplutura, la final împachetați în două, pe diagonală și veți avea trigoanele care se coc la foc potrivit sau 180-200 de grade cu/fără ventilație, până când foietajul este auriu, dar nu ars.

Dacă vreți să faceți pateuri, rețeta este aici. Există varianta clasică, cu telemea sau cu legume și improvizații, cu ce vă place și ce aveți prin casă, precum eu mai sus. 😀

Sunt perfecte pentru atunci când faceți pauză la drob, miel și ouă de ciocolată. 😛

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 317 – ciorbă de legume cu bulgur

Invenție proprie, producție așișderea, este o ciorbă rapidă (cum altcumva?!), care se face cu rădăcinoasele din frigider și o mână de bulgur, în loc de cartofi, paste sau orez. Ca să mai schimbăm și noi ce mâncăm la prânz. :))))

Ochiometric, o treime din oala de ciorbă au fost legumele, restul apă. Iese o ciorbă ok, nici groasă ca în Ardealul către podiș, nici chioară, ca apa de ploaie. O zamă bună și deloc dezastru. 😀

Ingrediente: am folosit ceapă albă, morcov, apio, ardei capia roșu și păstârnac, cam o bucată din fiecare. Curățate de coajă, spălate, tocate mărunt și puse la călit cu puțin ulei de floarea soarelui, apoi condimentate cu sare și piper. Dacă este cazul, adăugați și niște vegeta; de exemplu dacă nu aveți foarte multe rădăcinoase. Dacă vreți și alte legume, este perfect, gătiți ce vă place, doar introduceți-le în oală, la fiert, în funcție de cât timp le ia să se fiarbă.

Peste legumele călite vreo câteva minute la foc mic, am turnat apă rece până am umplut oala, după care am lăsat să se fiarbă. Când legumele au fost aproape fierte, am adăugat bulgurul, spălat în două ape. Nu puneți foarte mult, că vreți ciorbă, nu tocană. :)))

După mofturi și talente, după ce s-a fiert și bulgurul, puteți consuma ciorba ca atare, puteți pune bulion și iese o zeamă roșie sau o puteți acri. Până aici este de legume, cu niște carbohidrați și vegană.

Dacă vreți și niște proteine, faceți ca mine: tocați mărunt niște fleică afumată crud-uscată de porc, o frigeți pe foc rapid, după care o adăugați în ciorbă la fiert pentru ultimele minute, alături de tarhon murat și niște oțet de la zeama de tarhon.

Din oala mea de ciorbă ies cam 3-4 porții.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [depesteocean] – tuna melt sau sandviș cald cu salată de ton

Tuna melt este un sandviș cald, cu salată de ton și cașcaval, inventat peste ocean, când, probabil, cuiva i-a picat din greșeală niște cașcaval cald în sandvișul cu ton. 😛 Dacă citești rețeta, este o odioșenie totală, pentru că cine este atât de dezastru să pună maioneză, pește și cașcaval între două felii de pâine, după care să le bage la căldură? :))

Eu am găsit o modalitate creativă de compromis și rezultatul a fost satisfăcător. Adică mai mult decât comestibil.

Ingredientele: o conservă de ton, o lingură de maioneză, doi-trei castraveți acri tocați mărunt, o ceapă mică roșie tocată și ea (eu am sărit peste, de lene), puțin muștar, sare, piper, zeama de la jumătate de lămâie. Eu am mai pus niște capere, dar mai puteți adăuga mărar sau pătrunjel verde. Amestecate într-un vas, iese o salată de ton condimentată, care se poate mânca așa cum este sau se poate pune în sandviș sau lipie.

În mod normal, pe o felie de pâine se punea salata de ton, deasupra una-două felii de cașcaval Cheddar, cealaltă felie de pâine, după care se încălzea în tigaie, pe aragaz sau într-un aparat de sandviș.

Cum nu mi-a plăcut ideea și nu prea mergea să pun sandvișul în cuptor, am ales să prăjesc ușor la grill feliile de pâine, una goală, cealaltă cu cașcaval pe ea (am folosit cașcaval afumat), după care am adăugat salata de ton, am asamblat sandvișul, l-am tăiat în două și l-am mâncat.

Am folosit niște franzelă albă, din cea pufoasă, altfel, cu pâine tradițională cu cartofi nu prea ar fi mers.

O dată la câțiva ani, merge. :))

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 316 – ciorba de lobodă a mamei

Anul acesta am văzut prin piață și la supermarket o dubioșenie cu frunze verzi intitulată ștevie. No bine, ia ghiciți cu ce a făcut mama ciorba ei de lobodă? 😀

Pentru această ciorbă de sezon, primăvăratică, fără carne și ușor acrișoară, aveți nevoie de rădăcinoase (morcov, țelină, pătrunjel sau păstârnac rădăcină), niște ceapă albă și muuuuulte verdețuri, adică lobodă roșie și verde, ștevie și leuștean proaspăt.

Curățați, spălați și tocați legumele, după care le puneți la călit în oală, cu puțin ulei, sare și piper. Cam o treime din oală sunt legumele, ca să iasă o ciorbă potrivită, nici zeamă chioară, nici tocană. Acoperiți cu apă și lăsați să fiarbă la foc potrivit. Când legumele sunt aproape fierte, adăugați loboda și ștevia, spălate în prealabil și tocate mărunt. Plus o mână de fidea. La final, leuștean tocat.

Borș, dacă vă place, dacă nu, sare de lămâie.

Poftă bună!

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [dezastrumajor] – spaghetti all’assassina

Sau cum să-ți asasinezi papilele gustative cu niște spaghetti italiene din Bari, arse, crocante și încinse („all’assassina must be burnt, crispy and fiery”). 😀

Diferența față de spaghetele normale cu sos este că aici nu fierbem pastele înainte. Da, ați citit bine! Practic ardem pastele, după care le înecăm în sos, doar-doar or fi comestibile la final. :))) Cam ca la risotto, doar că fără orez.

Dacă aș fi făcut eu așa ceva pe acasă, din varii motive, ar fi sunat a dezastru major – pisiroz iar ai ars bucătăria? 😀 Dar pentru că Stanley Tucci a încercat rețeta la el în documentar, se cheamă că facem experimente gastronomice din cultura italiană. 😛

O mână de spaghetti se aruncă în tigaie, în ulei de măsline, cu niște căței de usturoi și chilli, se întorc pe toate părțile, după care se completează cu sos de roșii și apă, puțin câte puțin. Prin acest proces, se fierbo-prăjesc, la foc mediu.

Creat în anii 60 de un bucătar italian, spaghetti all’assassina și-ar fi primit denumirea de la clienți, când i-au urat acestuia de bine, întrebând-l dacă vrea să-i omoare, că probabil erau prea picante.

No bine, eu n-am asasinat pastele, ci tigaia mea de ceramică. 😀 După ce am citit rețeta, am înlocuit spaghetti cu niște tăiței chinezești expirați din cămară, pe principiul că ăștia se fierb mai repede, chiar dacă nu au foarte multă apă. Și dacă îi ard, nu o să plâng. Nu i-am carbonizat, pentru că am tot pus apă, dar sosul s-a uscat pe tigaie. Dar măcar a ieșit iute! Și am pierdut și destul de mult timp cu tot procesul.

O dată în viață, asasinăm orice rețetă. :))) Dar niște paste clasice, fierte cum trebuie separat și combinate cu un sos picant, sunt o idee mult mai bună, rapidă și comestibilă. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 315 – pizza cu chorizo

Aluat de pizza, făcut în casă, întins pe toată tava de aragaz, în strat subțire. Aluatul de tura aceasta are și făină integrală în compoziție și este rețeta de la Gennaro.

Aluatul l-am uns cu un strat de bulion de roșii, făcut rapid, din pastă de tomate diluată cu apă.

Apoi am combinat un pachet de salam chorizo (vreo 100g), cu jumătate de ceapă roșie tocată, jumătate de ardei capia tocat felii subțiri și niște resturi de telemea de vacă și cașcaval afumat. Condimentat cu sare, piper și oregano.

La cuptor, la foc mediu/ 200 de grade, timp de aproximativ 20 de minute.

Pizza a ieșit super crocantă, salamul a fost ok la gust.

Dar au lipsit porumbul, măslinele și ardeiul iute. :))))

O idee simplă și rapidă, pentru cină.

Și zi-ne pisimicșiroz, cum ai ajuns tu să faci acest dezastru cu chorizo? Pentru că n-am găsit salam picant la magazin. :)))) Chiar așa, voi ce salam folosiți dacă vreți Diavolo?

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Cookingbookclub 32/ rețete clasice românești

Cartofi țărănești cu ceapă și boia (plus niște fleică afumată de porc)

Nu prea i-am mai văzut prin meniuri de restaurant, dar cartofii țărănești erau nelipsiți într-o perioadă. Eu îi știu de la nunțile din zona Sibiului, erau garnitură la friptură și îi ocoleam. :))) Varianta clasică este doar cu ceapă și boia, probabil să le dea puțin gust și culoare, că doar cartofi fierți părea prea fad. Sau să taie greața de la untura în care se prăjește totul. Încă nu mi-e clar. 😀 Pe net sunt rețete în care se adaugă și niște kaizer afumat și care seamănă a rețete nemțești. Eu am fiert cartofii în coajă, patru bucăți, i-am curățat, tăiat felii mari și i-am prăjit în ulei de floarea soarelui, cu o ceapă roșie, tăiată peștișori, două degete de fleică afumată crud-uscată, sare, piper și un praf de boia dulce.

Telemea cu ridichi, ceapă verde și roșii

Primăvăratic, de sezon.

Macaroane cu brânză, varianta locală

Cratiță unsă cu unt, un rând de paste scurte fierte în prealabil, un rând de brânză telemea rasă, și tot așa până când termini ingredientele. Niște cuburi mici de unt printre straturi. Dai la cuptor, la foc potrivit, până când s-a topit brânza și s-a rumenit ușor.

Bineînțeles că eu nu fac așa ceva. :))) Eu fierb pastele, pun niște telemea de vacă deasupra și varianta 1, bag pentru câteva minute la microunde sau varianta 2, amestec de 10 ori pe flacăra aragazului. Cum s-ar zice paste cu brânză încălzită, care să rămână gumilastic. 😀 După care mi-am adus aminte de cei care puneau gem sau zahăr peste pastele cu brânză și am zis să văd cum o fi… cu gem de agrișe. 😛

Eu am propus tema de Cookingbookclub Dezastru în bucătărie de luna aceasta și eu am distrus rețetele de mai sus, dar recunosc că nu știu exact ce să bag în categoria românesc-clasic. Pentru majoritatea dintre noi, cred că mâncarea de acest fel se poate încadra în etichetele de „mâncare la mama acasă” și „după ce lingeam blidele în copilărie”, care-i aproape același lucru. 🙂

Până tura viitoare, nu uitați că mâncarea cea mai bună – clasică și românească de Transilvania – este și puțin arsă. 😛

–

#cookingbookclub #newoldtrendygold pentru că anul acesta experimentăm cu rețete noi, vechi, la modă sau cu rețete fără de care bucătăria așa cum o știm astăzi nu ar exista.

Intră și tu în gașca #dezastruinbucatarie, pe facebook, instagram sau pinterest.

Citește toate articolele #cookingbookclub aici. Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. Și dacă ești pasionat de #prăjitorturișicafea, apasă aici. Nu uita că să previi este mai ușor decât să tratezi și că nu poți arde rețete cu succes dacă nu știi prim ajutor în bucătărie – citește aici mai mult. Și dacă vrei să afli mai multe despre gătit, uite aici un curs rapid de bucătărit.

Ep. special [desezon] – salată de năut prăjit cu sos tahini

Pentru când vă este lene să faceți hummus, puteți mânca ingredientele pe post de salată. LOL. :)))

În rețetă, mai întâi se pregătea sosul. Semințe de chimen și coriandru prăjite în puțin ulei, apoi amestecate cu tahini, apă, usturoi pisat, sare și coaja și zeama de la o lămâie bio.

Separat, într-un castron, tăiate cuburi, niște apio și tocat niște pătrunjel verde.

Năutul, de la conservă, scurs de zeamă și prăjit ușor în ulei. Bănuiesc că în cel de la semințe, că acum nu o să folosim o tonă de ulei. 🙂

Eu am modificat ușor rețeta. Logic. 😀 Am pus și salată verde, că mi-era cam foame. :)))) O conservă de năut am prăjit-o direct în ulei, cu semințele de chimen și coriandru și pe toate le-am amestecat cu legumele tocate, adică un fir de apio, jumătate de legătură de pătrunjel verde și două fire de mărar. Sosul l-am făcut fără usturoi, dintr-o lămâie și o linguriță de tahini, fără apă și l-am turnat aproape tot peste năut, amestecând ușor. Pe farfurie am aranjat frunzele de salată, deasupra am pus salata de năut și la final am decorat cu sosul rămas. Fără paprika, că am uitat de ea. :)))

Ies una-două porții. Dezastru bun, vegan, proteic. Are un gust interesant, mai ales când dați de chimen. :))

Ce v-am spus? Hummus, fără să fie făcut hummus. :))))

Rețeta este din cartea Cook with Me de Alex Guarnaschelli.