Ingrediente: ou fiert, ton, cartofi fierți, măsline, ceapă roșie, roșii, salată verde, fasole verde fiartă. Cum s-ar zice un fel de salată de cartofi învățată în școala generală, cu ton, salată și fasole verde, plus un nume super fancy și greu de pronunțat :))
De inspirație franceză, este o salată sățioasă care arată bine și se mănâncă și mai bine. 🙂 Dressingul este o combinație clasică de suc de lămâie, ulei de măsline și muștar dijonez, plus condimente – sare, piper, cimbru, oregano și busuioc. În rețeta pe care am citit-o cartofii după fierbere se amestecau cu un sfert din dressing și două linguri de vermut sec (dacă nu aveți, nu-i bai, că nici eu nu am avut); salata verde, separat cu un alt sfert; la fel, tonul; restul pentru ceapă și roșii și pentru final. Dar cred că nu iese niciun dezastru major dacă aranjați salata și puneți dressingul deasupra. 🙂 Plus niște capere, pentru decor.
No bine, prima oară când am făcut salata a ieșit dezastruos de bună, de am mâncat-o toată, după care am realizat că am uitat să o fotografiez. :)))))) Nu faceți ca mine, pozați înainte și mâncați după! :)))))))
De astăzi avem un alt serial special, #primulajutorînbucătărie, pentru că odată ce ai pătruns în bucătărie sunt șanse maxime să te arzi/ tai/ lovești/ aluneci etc., drept urmare trebuie să fii pregătit atât pentru a preîntâmpina accidentele, dar mai ales pentru a-ți da primul ajutor rapid, atunci când situația o cere.
În lista mea de dezastre personale, arsurile sunt pe loc fruntaș. 🙂 Și evident că nu mă refer acum la ars prăjiturile, ci la ars diferite părți ale corpului. 🙂 Ca de exemplu limba, atunci când n-am avut răbdare să aștept să se răcească mâncarea sau degetele și/sau brațele atunci când am folosit cuptorul. Din fericire până acum n-am vărsat nicio oală fierbinte pe mine, dar mai este timp… 🙂
Zone unde te poți arde sunt aragazul, plita electrică, cuptorul, inclusiv cel cu microunde, prajitorul de pâine șamd. în combinație cu diferite oale, tigăi, crătiți, capace, linguri etc.
Cel mai simplu este să prevenim arsurile. 🙂 Drept urmare fii atent și nu te grăbi atunci când lucrezi cu foc deschis. Ferește-te de zonele cu abur fierbinte (atunci când deschizi cuptorul sau iei capacul de pe oală). Folosește prosoape sau mănuși de bucătărie. Dacă trebuie să guști lichide fierbinți așteaptă să se răcească (de ex. toarnă câteva linguri de lichid într-o farfurie întinsă, să grăbești procesul de răcire, după care gustă). Ai grijă cum poziționezi vasele pe aragaz, să nu pleci cu ele sau să nu cadă și să ajungă pe tine. 🙂
Dacă s-a întâmplat să te arzi, primul ajutor înseamnă răcirea imediată a zonei cu apă rece (sau plasturi cu gel, dacă ai așa ceva la îndemână) și, după caz, acoperirea ei cu un plasture sau bandajarea ei cu un pansament steril. Răcirea arsurii ajută la scăderea durerii, reducerea edemelor, previne eventualele infecții și reduce adâncimea arsurii. În cazul în care ai bășici, nu le sparge. Nu se recomandă folosirea gheții întrucât poate deteriora țesutul. Aloe vera și mierea de albine pot fi aplicate pe răni minore, după răcirea în prealabil a țesutului și pot ajuta la grăbirea procesului de refacere (dacă ești fanul acestor produse și le folosești în mod uzual, altfel atenție la eventuale alergii șamd.).
Sarea, albușul de ou, cartoful ras și alte remedii din mitologia populară nu sunt recomandate (pot duce la infectarea zonei afectate).
Cu cât zona arsă este mai mare, sau cu cât arsura este mai adâncă (nu ai doar o roșeață – arsuri de gradul 1 – ci bășici – arsuri de gradul 2 – sau țesut carbonizat – arsuri de gradul 3), sau cu cât am ars zone mai sensibile (ex. ochi), cu atât devine mai necesar să apelezi rapid la serviciile de urgență sau doctorul de familie care va ști unde să te îndrume.
Ca idee generală, măcar o dată în viață ar trebui să faci un curs practic de prim ajutor la Crucea Roșie sau în altă parte (întreabă înainte dacă cursul este doar teoretic sau are și parte practică). La fel, ar trebui să ai o mini-trusă de prim ajutor la îndemână – nu știi niciodată când ai nevoie de ea.
Bibliografie: European First Aid Manual, 2006; International First Aid and Resuscitation Guidelines, IFRC, 2016.
Învață prim ajutor ca să ai timp de adevăratele dezastre din bucătărie. 🙂 Vezi rețetele distruse aici. 🙂 Dacă ești pasionat de citit, intră în #cookingbookclub aici. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.
No bine, astăzi m-am gândit să sărbătorim cu o saramură de pui. 🙂 Nu știu despre voi, dar eu salivez când aud cuvântul sa-ra-mu-ră…. 😛
Există rețete variate pe internet, aceasta însă este una extrem de simplă, cu 4 ingrediente, carne de pui (pulpe dezosate), ardei gras (roșu și verde), ardei iute și roșii. Plus un grătar. 🙂
Se coc ardeii, se curăță de coajă și semințe și se taie bucăți mai mari; ardeiul iute poate fi tocat mărunt, după preferințe (depinde și cât de iute este). La fel roșiile, coapte ușor și decojite. Carnea de pui, condimentată, pusă pe grătar.
La final, toate ingredientele puse într-o tavă, plus sare, piper, dacă mai e cazul și usturoi (poate fi copt și el, în folie de aluminiu). Înapoi pe grătar – cu tot cu tavă 😀 – până se pătrund ingredientele bine. 🙂
Se lasă până începe ploaia, după care se mănâncă în mașină, distanțați social de lumea cea nebună, direct din tavă, admirând urgia de afară. :))))) Dacă nu aveți ploaie, nu știu ce să zic, o să vă iasă așa și așa… 😛
NU O SĂ VĂ VINĂ SĂ CREDEȚI CARE SÎNT CELE TREI INGREDIENTE NECESARE PENTRU DROJDIE!!!
Dragi tovarăși și prieteni,
După cum știți, trăim vremuri de restriște. Anul 2020 e marcat, printre altele, de criza mondială a drojdiei și mulți oameni de bine au fost forțați de împrejurări să ia măsuri drastice. Surse de încredere ne informează că unii au renunțat de tot la pîine că și așa ne pun ăștia gluten în ea să ne controleze mințile. Alții au înlocuit pîinea cu prăjiturile că și așa vine sfîrșitul lumii, în timp ce cei mai descurcăreți au căutat și găsit pe internet rețete de pîine cu praf de copt sau bicarbonat de sodiu. Dar două fete neînfricate s-au înhămat la o misiune imposibilă: să facă drojdie acasă!
Cea mai tînără din ele, cu nervii mai de oțel și răbdarea intactă, a luat la purecat site-urile cu rețete culinare și nu s-a lăsat pînă n-a găsit una care să sune simplu și să dea rezultate de preferat pînă bagă drojdie la alimentară, adică anul ăsta, că rețete lungi ca Anna Karenina care i-ar ieși numai unui vrăjitor (cu experiență!!!), cu mai multe instrucțiuni și capcane decît manualul de lansare a unui satelit și scumpe cam tot ca un program spațial, cred că am găsit cu toții (cum s-arunci, omu’ lu Dumnezeu, juma’ din drojdie în fiecare zi?!).
Cu rețeta în mînă și cu spiritul de aventură pregătit, cele două eroine au demarat proiectul cu o rigurozitate știiințifică demnă de găsirea unui vaccin universal antigripal. Prezentăm rezultatele în continuare.
Pentru început e nevoie de 100 ml de bere, 4 linguri de făină, 10 grame de zahăr. Mai mult sau mai puțin intenționat în cazul meu berea a fost din aia pasteurizată, filtrată, la doză, că din aia am găsit la alimentara din colț la ora cinci, înainte de închidere. Și am avut baftă că nenicii din față au luat votcă, altfel cine știe ce turnură ar fi luat experimentul. Berea cea mai obișnuită și făină din aia albă, ieftină, de la Lidl, și zahărul din niște pliculețe rămase prin dulap de la criza financiară din 2008, astea au fost ingredientele.
(la început, miercuri seara, a fost un lichid)
Ați putea trage concluzia că sînt o mamă vitregă, că nu m-am străduit nici măcar puțin să ofer drojdiei ce e mai bun ca să se dezvolte optim, bere nepasteurizată sau făină integrală descîntată bio eco, de exemplu. Și vă dau dreptate. Nu numai atît, am băut restul de bere și m-am pilit în așa hal că nici măcar nu sînt sigură că am numărat bine pînă la patru și n-am pus zahărul cu tot cu pliculeț!
Dar a ieșit! Am amestecat tot într-o strachină, inițial cu lingură de metal (maaare no-no în Anna Karenina…), apoi cu o lingură de lemn pe care nici n-am mai spălat-o ulterior. Am acoperit-o cu o farfurie și am lăsat proiectul la temperatura camerei. Peste noapte lichidul s-a separat de maglavaisul de dedesubt și …cam atît.
(de dimineață se separase berea de făină)
Am fost, evident, dezamăgită că mă așteptam să găsesc pizza cu ciuperci de dimineață în castron, dar, din fericire, consilierul a intervenit cu un sfat salvator: dă-i de mîncare! De data asta am pus o făină neagră cumpărată de la DM și mi-am dat seama că mai trebe un ingredient: răbdare.
(primele semne de viață, vineri seara, mici vulcani activi)
No și tot așa, pe la 4 după-masa, apoi seara, înainte de culcare, și iar dimineața am mai pus o lingură, două de făină pînă am observat că Mișu, așa o cheamă pe drojdia mea, a început să respire timid.
(Mișu. Din momentul ăsta, sîmbătă dimineață, a fost clar că avem activitate, bine ai venit pe lume, Mișule!)
Răbdare și făină. Eu l-am hrănit, acum îmi dau seama, cam de 3 ori pe zi, dar nu știu dacă e musai. Pe mine m-a bucurat amestecatul în castron, bulbucii cu care Mișu saluta fiecare hrănire.
(Mișu flămînd)
No și în final, după două zile și jumătate de la începerea proiectului… ta-na-na! Mișu și-a dublat volumul cît am stat io de vorbă pe messenger cu restul echipei de cercetare!
(coca de pizza după ce a crescut)
Am profitat de ocazie și am făcut un aluat de pizza. Fiind înfometați, nu l-am lăsat să crească chiar cît trebuie, am observat atunci că Mișu e mai ardelean și aluatul are nevoie de mai mult timp să dospească decît cel pe care îl făceam cu drojdie uscată… Dar a ieșit și pizza! Am folosit pentru aluat două treimi din castronul de drojdie, restul a primit făină și apă de izvor (am dat o fugă pînă în pădure, da, dar voi nu trebe musai, merge și apă de la robinet) și s-a dus la culcare.
(gata de făcut pîine)
A treia zi, îmbătată de succes, am zis să fac și pîine…și o ieșit! De fapt partea dezastruoasă e doar vina mea, am lăsat aluatul la dospit peste noapte ca să văd ce se întîmplă și am aflat cu această ocazie că s-a umflat pînă a dat de capacul vasului și apoi s-a dezumflat.
(aluat explodat)
Dar la noi în casă nimic nu se aruncă, totul se transformă așa că am băgat arătarea la cuptor și am reușit s-o și usuc bine, dar măcar a ieșit crocantă!
( tot a ieșit)(secțiune transversală)
Deci, în concluzie, mie îmi place cum se comportă drojdia de casă. Miros de drojdie a avut din primul moment, bineînțeles. Gust aproximativ de drojdie a avut cam tot din primul moment, cînd a început să respire, a-nceput și ea să înțepe la limbă. A mea după 2 zile și jumătate era gata de acțiune, dar depinde, nu-s toate la fel. E posibil să fie gata mai repede sau mai tîrziu. Aluatul iese mai elastic, se frămîntă bine, pîinea arată ca aia artizanală și gustul e …de pîine.
Procedura cînd vreau să fac ceva cu drojdia e următoarea: îi dau de mîncare cîteva linguri de făină, puțină apă dacă e prea uscat amestecul (ideea e ca amestecul să aibă consistența unei smîntîni grase), o acopăr și o las să se activeze. Cînd și-a dublat volumul, cam după o oră, folosesc două treimi din ea la aluat, restul rămîne în strachină pentru data viitoare. Cantitate exactă nu am, o strachină plină sînt trei treimi. Două treimi din ea au înlocuit cu succes 25 g de drojdie proaspătă sau 7 g de drojdie uscată.
Acuma, dacă faceți pîine sau gogoși în fiecare zi, lăsați castronul acoperit pe masă, îi dați de mîncare o dată pe zi și aveți drojdie proaspătă la îndemînă. Eu am în plan să încerc și pusul în borcan la frigider, hrănit o dată pe săptămînă și activat doar la nevoie. Dau de știre cum iese, deocamdată fac pîine în fiecare zi că al meu consort a decis că pîinea asta de casă e mai bună decît cea de cumpărat.
Parcă n-aș intra în mai multe detalii, cel mai bine vă veți da seama pe parcurs văzînd și făcînd. Din cîte a putut observa echipa de cercetători, Mișu e o ființă bună și nepretențioasă, orice greșeală se repară cu: dă-i cîteva linguri de făină. Dacă nu vreți să faceți pîine, e bună și de animal de companie, ascultă cu atenție, se bucură cînd îi dai de mîncare, mai pufăie și pufnește, dar niciodată cu răutate.
P.S. Nu puteam să rămîn cu onoarea nereperată așa că am mai făcut o pîine.
(no așe)
În rolurile principale:
Dora: echipa de cercetare, consiliere tehnică și sprijin psihologic
Oana: mama lu’ Mișu și frămîntator șef
PS1: În frigiderul dezastruluiînbucătărie este o bere pregătită pentru replicat experimentul, conform instrucțiunilor echipei de cercetare. De vreo două săptămâni. :)))))
PS2: Dacă o să citiți pe alte site-uri că rețeta cu bere, zahăr și făină este fake news, iată, că nu este. De fapt este o variantă a rețelei clasice de maia naturală din apă și făină, dar care, atenție, necesită răbdare și proceduri ulterioare pentru a permite chimiei să producă efectele necesare. 🙂
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook. Pe Oana, mama lui Mișu, o poți citi și aici. 🙂
Inaugurăm astăzi o serie specială de articole cu prăjituri, torturi și cafele (sau ceaiuri, după preferințe), pentru atunci când vreți să faceți o pauză, dar v-ați săturat de clasicele ritzi-pitzi de la pachet. 🙂
Astăzi avem o rețetă de chec cu mac, pe limba ei originală poppy seed bread care seamănă mai degrabă cu brioșele decât cu checul pe care îl știm noi, pentru că aluatul este destul de dens și are lapte în compoziție. Dar pentru că se coace în tavă de chec, l-am inclus în această categorie, cu de la mine putere. 😛
Aveți nevoie de 2 1/2 căni de făină, 1 1/2 linguriță de praf de copt, 1/4 linguriță sare, 1 1/4 cană de ulei, 1 1/4 cană zahăr, 3 ouă mari, la temperatura camerei, 1 1/3 cană de lapte, 1 zahăr vanilat, 1/4 cană semințe de mac.
Eu am pus doar 3/4 cană de ulei și la fel zahăr și a ieșit ok.
Uleiul mixat cu zahărul și zahărul vanilat, se adaugă ouăle pe rând, lapte, după care ingredientele uscate – făina, sarea, praful de copt. La final semințele de mac.
Se coace într-o tavă mare de chec/cozonac, unsă cu grăsime și tapetată cu făină sau în care se pune hârtie de copt. La foc potrivit vreo 45 de minute – testați cu o scobitoare, trebuie să iasă curată.
Se poate tăia rece.
Dacă ați reușit să nu ardeți checul cu mac, atunci este potrivit pentru o cană de cafea fierbinte. 🙂 Sau un cappuccino. 😀
Rețeta este de la faimoasa cofetărie Magnolia Bakery (dacă nu ați auzit de ea, înseamnă 1, că nu vă plac cupcakes și 2, că nu v-ați uitat la Sex and the City 😛 )
Puiul: pulpe întregi de pui, românești și nu americane (să vă încapă în tavă), condimentate cu un mix de condimente (sare, piper, chimen, rozmarin etc.), niște căței de usturoi lăsați în coajă, bacon afumat (de casă, de preferat, dacă nu aveți, din magazin). Ulei de măsline, puțină apă. În tava de cuptor.
Legume: zucchini, ardei gras roșu și galben, praz, apio, ceapă albă. Sau ce aveți prin casă, dar cu cât mai variat și mai colorat, cu atât mai bine. 🙂 Tăiate bucăți mari și puse pe grătar. Când sunt gata, amestecate într-un castron cu busuioc proaspăt, sare și puțin ulei de măsline.
Super bun. Dezastruos de bun. Logic, că nu le-am făcut eu. 🙂
Spre deosebire de voi #săracilor, eu m-am semi-izolat la domiciliu cu Chef la scară. 😀 Chestie care a venit la pachet cu conversații de genul:
Mi-e foame, ce facem de mâncare? Un sandviș ceva?
Nu.
Am putea face o pizza, deși durează cam mult…
Nu.
No bine, atunci…
Scoate niște carne din congelator, facem fajitas!!!
No bine, și așa am făcut. 🙂 Mai precis Chef a făcut și eu am mâncat, că așa s-au împărțit rolurile în bucătăria cea dezastru. :))))
Fajitas în bucătăria mexicană sau Tex-Mex înseamnă carne (de regulă pui sau vită) la grătar, mâncată într-un taco sau tortilla.
Chef a tăiat fâșii niște piept de pui decongelat rapid la microunde, l-a condimentat cu aproape toată cămara (sare, piper, vegeta, oregano, muuuuult chimen etc.), după care l-a aruncat în tigaie cu niște ulei. Când a fost aproape făcut a adăugat fâșii de ardei gras verde și roșu, plus niște ceapă roșie, le-a mai învârtit de două-trei ori și gata. 🙂
Salsa a făcut-o cu roșii din bulion – ca în carantină – tocate, ceapă roșie/verde tocată și niște jalapenos murat.
De mâncat cu tortillas sau lipii decongelate. Yup, prietenul cel mai bun la dezastre pe timp de pandemii este congelatorul. 🙂
Astăzi avem rețetă de la prieteni. Cărora le place să ardă caramelul. 😛 🙂 😀
No bine, într-o cratiță (care se poate băga și în cuptor) faceți niște sos de caramel – puneți zahăr pe foc, ardeți ușor, stingeți cu puțină apă și unt. Când are consistența unui sos, trageți de pe foc, adăugați bucăți de ananas din compot, pe care le aranjați artistic, deasupra acoperiți cu o foaie de aluat foietaj (dacă îl scoateți din congelator, lăsați la dezghețat).
Băgați la cuptor, temperatură potrivită (sau cum scrie pe ambalajul aluatului); când este gata, scoateți din cuptor și întoarceți prajitura pe o farfurie mai mare.
Așteptați să se răcească, după care tăiați felii și decorați cu o lingură de frișcă.
Dacă nu aveți ananas (sau nu vă place), puteți încerca cu alte fructe.
No bine, doar cine nu a fost nevoit să improvizeze ceva de mâncare într-un timp scurt nu recunoaște beneficiile rețetelor care se fac în maxim 30 de minute, așa cum scrie în rețeta luată de pe site-ul de rețete al lui Mega Image.
Practic dacă ai baza de supă și pastele gata făcute, pui pastele în supă și aștepți să se fiarbă, mai pui niște busuioc deasupra și voila, te-ai scos cu o masă (de prânz, probabil). 🙂
Dacă nu ai decât ingredientele de bază și te încăpățânezi să faci totul de la zero, no bine, atunci s-ar putea să dureze mai mult. Și să nu vrei să mai repeți experiența. :))))
Pentru baza de supă de legume vei avea nevoie de rădăcinoase (morcov, țelină, pătrunjel rădăcină), ceapă, eventual ardei gras și apio; plus sare, piper, vegeta, după gust. Eu prefer mai multe legume și mai puțină vegeta, dar, dacă frigiderul tău e cam gol, atunci compensezi cu un cub-două de concentrat de legume. (Partea proastă e ca rezultatul va ieși cam sărat și cu mai puțini nutrienți). Pus pe foc într-o oală, spumat, lăsat să fiarbă la foc mic, de preferat, până legumele pot fi pătrunse cu furculița (nu le fierbe să le faci praf, te rog). Dacă vrei și legume în supă, atunci le tai mărunt de la început; dacă nu vrei, atunci când sunt fierte, le scoți și folosești doar zeama.
Pastele cappelletti „pălărioare” sunt niște paste umplute original cu o combinație de carne cu brânză, fierte într-o supă de pui sau cocoș, care se mănâncă la ocazii speciale, la începutul mesei de duminică sau de Crăciun, în unele părți din nordul Italiei (6-8 la porție). Daaa, tot un fel de ravioli, doar că arată puțin diferit, ca o pălărie de soldat spaniol. 😀
Eu le-am făcut cu morcov, ceapă roșie, apio și ardei (legumele date pe răzătoarea mare sau tăiate foarte fin și călite cu puțin ulei, după care scurgi uleiul cât se poate).
Aluatul se face din 3 ouă și 2 căni și un sfert de făină (sau 4 ouă mari și 3 căni și un sfert de făină, șamd), plus un vârf de sare. Amestecate ingredientele, frământat aluatul până ajunge neted și mătăsos. 😛 După care se taie în 3-4 bucăți, să se poată lucra mai ușor, se întinde în foaie subțire și se taie cu cercuri sau pătrate.
Dezastrul de mine nu mai știe dacă a respectat rețeta (oare? :D), dar știu că mi-a ieșit un aluat îngrozitor. M-am chinuit să îl întind – drept e, că răbdarea mea era deja la limite – și oricum mi s-a părut prea mult pentru oala mea de supă, așa că am folosit vreo jumătate și restul l-am congelat pentru altă dată.
Pe fiecare cerc de aluat, pui puțină compoziție de legume, după care dai cu apă marginile (să le poți lipi mai ușor) și lipești pastele umplute în niște semicercuri, după care aduci vârfurile în față, dând forma unei pălărioare. Sau le lași așa cum sunt. :)))))) Daci nu ai priceput nimic, uite aici poze.
Pentru că nu le-am scurs de ulei, nu prea s-au lipit. Plus, dezastru cum sunt, am încercat să fac unele mici de tot. 😀 După care am tăiat niște cercuri mai mari. :)))) Și, of course, că aluatul meu a fost mai gros, că nu am reușit să îl întind suficient de subțire. 😛
Eu le-am fiert direct în supă, că mi-era cam foame, dar le poți fierbe și separat. Dacă ai făcut mai multe, poți congela o parte.
No bine, ce vreau să vă mai zic e că rezultatul final a fost dezastruos de gustos! 🙂 Pentru că am trișat, și am pus și o pulpă de pui în supa de legume și pentru că, făcând mai multe chestii în paralel, am fiert supa la foc foarte mic.
După cum vă amintiți anul acesta gătim din #321sursedeinspirație, cea de-a doua fiind Rețetele Mega Image.
Oamenii ăștia au rețetele cam bulite. Spre surpriza mea. De exemplu poza, lista de ingrediente și descrierea sunt 3 chestii diferite. Sau rețetele sunt băgate în niște categorii cam dubioase. Așa că dacă nu v-a ieșit cum arăta prin poze, nu disperați. E chiar bine. :))))
Linguine cu ierburi aromatice, adică paste cu pesto. Doar că în cazul meu au fost spaghetti cu condimente, că io și parmezanul nu suntem prieteni. Încă.
Supă de legume cu cappelletti. O să vă distrați copios dacă vă apucați să faceți totul de la zero. Perfect pentru cei care stau acasă și se plâng că se plictisesc. LOL. 😛
Următoarea întâlnire virtuală a clubului nostru va fi la începutul lunii mai.
