Ep. special [dincarantină] – fă singur drojdie acasă (maia naturală)!

NU O SĂ  VĂ VINĂ SĂ CREDEȚI CARE SÎNT CELE TREI INGREDIENTE NECESARE PENTRU DROJDIE!!!

Dragi tovarăși și prieteni,

După cum știți, trăim vremuri de restriște. Anul 2020 e marcat, printre altele, de criza mondială a drojdiei și mulți oameni de bine au fost forțați de împrejurări să ia măsuri drastice. Surse de încredere ne informează că unii au renunțat de tot la pîine că și așa ne pun ăștia gluten în ea să ne controleze mințile. Alții au înlocuit pîinea cu prăjiturile că și așa vine sfîrșitul lumii, în timp ce cei mai descurcăreți au căutat și găsit pe internet rețete de pîine cu praf de copt sau bicarbonat de sodiu. Dar două fete neînfricate s-au înhămat la o misiune imposibilă: să facă drojdie acasă!

Cea mai tînără din ele, cu nervii mai de oțel și răbdarea intactă, a luat la purecat site-urile cu rețete culinare și nu s-a lăsat pînă n-a găsit una care să sune simplu și să dea rezultate de preferat pînă bagă drojdie la alimentară, adică anul ăsta, că rețete lungi ca Anna Karenina care i-ar ieși numai unui vrăjitor (cu experiență!!!), cu mai multe instrucțiuni și capcane decît manualul de lansare a unui satelit și scumpe cam tot ca un program spațial, cred că am găsit cu toții (cum s-arunci, omu’ lu Dumnezeu, juma’ din drojdie în fiecare zi?!).

Cu rețeta în mînă și cu spiritul de aventură pregătit, cele două eroine au demarat proiectul cu o rigurozitate știiințifică demnă de găsirea unui vaccin universal antigripal. Prezentăm rezultatele în continuare.

Pentru început e nevoie de 100 ml de bere, 4 linguri de făină, 10 grame de zahăr. Mai mult sau mai puțin intenționat în cazul meu berea a fost din aia pasteurizată, filtrată, la doză, că din aia am găsit la alimentara din colț la ora cinci, înainte de închidere. Și am avut baftă că nenicii din față au luat votcă, altfel cine știe ce turnură ar fi luat experimentul. Berea cea mai obișnuită și făină din aia albă, ieftină, de la Lidl, și zahărul din niște pliculețe rămase prin dulap de la criza financiară din 2008, astea au fost ingredientele.

(la început, miercuri seara, a fost un lichid)

Ați putea trage concluzia că sînt o mamă vitregă, că nu m-am străduit nici măcar puțin să ofer drojdiei ce e mai bun ca să se dezvolte optim, bere nepasteurizată sau făină integrală descîntată bio eco, de exemplu. Și vă dau dreptate. Nu numai atît, am băut restul de bere și m-am pilit în așa hal că nici măcar nu sînt sigură că am numărat bine pînă la patru și n-am pus zahărul cu tot cu pliculeț!

Dar a ieșit! Am amestecat tot într-o strachină, inițial cu lingură de metal (maaare no-no în Anna Karenina…), apoi cu o lingură de lemn pe care nici n-am mai spălat-o ulterior. Am acoperit-o cu o farfurie și am lăsat proiectul la temperatura camerei. Peste noapte lichidul s-a separat de maglavaisul de dedesubt și …cam atît.

(de dimineață se separase berea de făină)

Am fost, evident, dezamăgită că mă așteptam să găsesc pizza cu ciuperci de dimineață în castron, dar, din fericire, consilierul a intervenit cu un sfat salvator: dă-i de mîncare! De data asta am pus o făină neagră cumpărată de la DM și mi-am dat seama că mai trebe un ingredient: răbdare.

(primele semne de viață, vineri seara, mici vulcani activi)

No și tot așa, pe la 4 după-masa, apoi seara, înainte de culcare, și iar dimineața am mai pus o lingură, două de făină pînă am observat că Mișu, așa o cheamă pe drojdia mea, a început să respire timid.

(Mișu. Din momentul ăsta, sîmbătă dimineață, a fost clar că avem activitate, bine ai venit pe lume, Mișule!)

Răbdare și făină. Eu l-am hrănit, acum îmi dau seama, cam de 3 ori pe zi, dar nu știu dacă e musai. Pe mine m-a bucurat amestecatul în castron, bulbucii cu care Mișu saluta fiecare hrănire.

(Mișu flămînd)

No și în final, după două zile și jumătate de la începerea proiectului… ta-na-na! Mișu și-a dublat volumul cît am stat io de vorbă pe messenger cu restul echipei de cercetare!

(coca de pizza după ce a crescut)

Am profitat de ocazie și am făcut un aluat de pizza. Fiind înfometați, nu l-am lăsat să crească chiar cît trebuie, am observat atunci că Mișu e mai ardelean și aluatul are nevoie de mai mult timp să dospească decît cel pe care îl făceam cu drojdie uscată… Dar a ieșit și pizza! Am folosit pentru aluat două treimi din castronul de drojdie, restul a primit făină și apă de izvor (am dat o fugă pînă în pădure, da, dar voi nu trebe musai, merge și apă de la robinet) și s-a dus la culcare.

(gata de făcut pîine)

A treia zi, îmbătată de succes, am zis să fac și pîine…și o ieșit! De fapt partea dezastruoasă e doar vina mea, am lăsat aluatul la dospit peste noapte ca să văd ce se întîmplă și am aflat cu această ocazie că s-a umflat pînă a dat de capacul vasului și apoi s-a dezumflat.

(aluat explodat)

Dar la noi în casă nimic nu se aruncă, totul se transformă așa că am băgat arătarea la cuptor și am reușit s-o și usuc bine, dar măcar a ieșit crocantă!

( tot a ieșit)
(secțiune transversală)

Deci, în concluzie, mie îmi place cum se comportă drojdia de casă. Miros de drojdie a avut din primul moment, bineînțeles. Gust aproximativ de drojdie a avut cam tot din primul moment, cînd a început să respire, a-nceput și ea să înțepe la limbă. A mea după 2 zile și jumătate era gata de acțiune, dar depinde, nu-s toate la fel. E posibil să fie gata mai repede sau mai tîrziu. Aluatul iese mai elastic, se frămîntă bine, pîinea arată ca aia artizanală și gustul e …de pîine.

Procedura cînd vreau să fac ceva cu drojdia e următoarea: îi dau de mîncare cîteva linguri de făină, puțină apă dacă e prea uscat amestecul (ideea e ca amestecul să aibă consistența unei smîntîni grase), o acopăr și o las să se activeze. Cînd și-a dublat volumul, cam după o oră, folosesc două treimi din ea la aluat, restul rămîne în strachină pentru data viitoare. Cantitate exactă nu am, o strachină plină sînt trei treimi. Două treimi din ea au înlocuit cu succes 25 g de drojdie proaspătă sau 7 g de drojdie uscată.

Acuma, dacă faceți pîine sau gogoși în fiecare zi, lăsați castronul acoperit pe masă, îi dați de mîncare o dată pe zi și aveți drojdie proaspătă la îndemînă. Eu am în plan să încerc și pusul în borcan la frigider, hrănit o dată pe săptămînă și activat doar la nevoie. Dau de știre cum iese, deocamdată fac pîine în fiecare zi că al meu consort a decis că pîinea asta de casă e mai bună decît cea de cumpărat.

Parcă n-aș intra în mai multe detalii, cel mai bine vă veți da seama pe parcurs văzînd și făcînd. Din cîte a putut observa echipa de cercetători, Mișu e o ființă bună și nepretențioasă, orice greșeală se repară cu: dă-i cîteva linguri de făină. Dacă nu vreți să faceți pîine, e bună și de animal de companie, ascultă cu atenție, se bucură cînd îi dai de mîncare, mai pufăie și pufnește, dar niciodată cu răutate.

P.S. Nu puteam să rămîn cu onoarea nereperată așa că am mai făcut o pîine.

(no așe)

În rolurile principale:

Dora: echipa de cercetare, consiliere tehnică și sprijin psihologic

Oana: mama lu’ Mișu și frămîntator șef

PS1: În frigiderul dezastruluiînbucătărie este o bere pregătită pentru replicat experimentul, conform instrucțiunilor echipei de cercetare. De vreo două săptămâni. :)))))

PS2: Dacă o să citiți pe alte site-uri că rețeta cu bere, zahăr și făină este fake news, iată, că nu este. De fapt este o variantă a rețelei clasice de maia naturală din apă și făină, dar care, atenție, necesită răbdare și proceduri ulterioare pentru a permite chimiei să producă efectele necesare. 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook. Pe Oana, mama lui Mișu, o poți citi și aici. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *