O țelină de 450g curățată, spălată și tăiată julien (tai întâi felii subțiri, după care le pui una peste alta și tai bastonașe). Stropești cu zeamă de lămâie să nu se oxideze și o pui într-un castron. Adaugi 100g de bucăți de miez de nucă. Amesteci un sfert de cană (60g) de maioneză cu 2 linguri de muștar și o lingură de ulei de nuci (dacă n-ai, pune ulei de floarea soarelui), sare, piper negru. Amestecă sosul cu țelina și nucile. Pentru gust mai poți adăuga niște zeamă de lămâie.
Dacă puneai și mere, ieșea o salată Waldorf, spuse Chef.
No bine, dar nu era rețeta sosului remulad cu țelină al lui Bourdain, pe care obișnuia să îl facă în Les Halles. 🙂
Zice-se că salata de ouă se consuma la mesele englezești prin secolele 17-18, după care s-a inventat maioneza, după care au apărut și sandvișurile cu salată de ouă. La noi cam toată lumea a mâncat așa ceva măcar o dată în viață, doar că musai să aibă și cartofi. Și măsline. Și castraveți acri. LOL.
Pentru salata de ouă aveți nevoie de ouă fierte tari, curățate și tăiate cubulețe mici, amestecate cu maioneză, muștar și niște zeamă de lămâie, sare, piper. Eu am preferat mărar și pătrunjel tocat în loc de niște ceapă roșie sau verde tocată. Și apio n-am avut, că aș fi pus, precum zicea la rețetă. Ingredientele tocate puse într-un castron, deasupra dressingul și amestecat ușor. Mai puteți folosi capere sau sos worchester.
No bine, e bună cu draci. 😀 Proteică și vegetariană. Pe care eu am combinat-o cu o lipie încălzită la microunde și câteva frunze de salată verde tocată. Rulat, tăiat în jumătate pentru impresia artistică, mâncat.
Dacă vrei sandviș, folosește pâine de secară sau pâine cu cartofi, care e mai densă. Sau prăjește ușor pâinea albă sau cea cu semințe.
No bine, luna aceasta #cookingbookclub este o surpriză, chiar și pentru mine. 😀 În teorie trebuia să fie o carte din care să citim și să gătim împreună, că poate ne-am săturat de atâtea site-uri…
În practică a fost greu să aleg, pentru că mi-am dorit să cresc accesibilitatea fanclubului. 🙂
Din cele #321sursedeinspirație, am ales luna aceasta să caut prin arhiva de cărți publicate în comunism și să gătim, la alegere, o rețetă care ne aduce aminte de vremurile de dinainte de 89 sau, dimpotrivă, o rețetă dintr-o carte comunistă pe care nu am încercat-o niciodată.
Eu am găsit două cărți în biblioteca alor mei, una cu preparate culinare reci din 1976 și o carte de salate din 1962. Din ultima am aflat de exemplu că untdelemn e sinonim pentru ulei de măsline. 🙂
Voi probabil veți găsi o Sanda Marin sau un almanah cu rețete sau altceva, dacă veți căuta cu atenție prin arhiva personală. Și dacă v-ați născut mai târziu, iată un motiv să vă vizitați prietenii mai în vârstă. 🙂
(No bine și se gătea cu avocado pe vremea asta? Intră în #cookingbookclub și vei afla lucrul ăsta la următoarea întâlnire 🙂 )
Termenul limită pentru citit, ales o rețetă, încercat, pozat și trimis feedback este 10 iunie. (Este suficient o poză și link către rețeta originală.)
Atunci când arzi chiftelele și-s bune de te lingi pe degete! 😛
Cu gândul la mare și la plajă, am distrus pentru voi o rețetă grecească. 🙂 Nici nu a fost prea complicat, am înlocuit feta cu telemeaua românească – că tot brânză albă-i 😀 – și am schimbat menta cu mărar și pătrunjel. Dezastruos de simplu și ușor. :))))))
Cea mai tare fază e alta: mama face chiftele de genul ăsta de foarte mulți ani și de fiecare dată ne conversăm de genul următor: am făcut chiftele de dovlecei, vrei? câh, nu, no way Jose. 😀 Și când colo trebuia să mă apuc eu să le fac, că le mâncam instant. LOL.
În rețeta de pe pinterest, 4-5 căni de zucchini dat pe răzătoare se amestecă cu 1 cană de feta mărunțită, 2 ouă bătute, 1 1/2 cană de făină, niște sare și piper, 3 cepe verzi tocate mărunt și 1/4 cană de mentă proaspătă tocată. În varianta mea am folosit doi dovlecei medii, juma de palmă de telemea, multă ceapă tocată, vreo 2-3 legături de mărar/pătrunjel, 2 ouă și făină cât cuprinde. 🙂
Musai de lăsat dovlecelul la scurs, după ce e dat pe răzătoare, altfel compoziția de legume nu se va lega (pentru asta se pune de fapt făina).
Cu lingurița în tigaie, chiftelele se prăjesc în baie de ulei (adică mai mult ulei decât cei trei stropi dietetici folosiți în general :D). Data viitoare cred că o să încerc să le pun pe hârtie de copt în cuptor să vedem cum ies (cu mai puțină făină în compoziție și doar puțin ulei stropit deasupra).
Cea mai complicată chestie e să nimerești temperatura potrivită – dacă e focul prea tare, se ard pe exterior, dar rămân crude, dacă e focul prea mic, se fac la sfântul așteaptă și se cam îmbibă cu ulei…
Lăsate la scurs într-o farfurie cu hârtie absorbantă. Se mănâncă cu mâna și cu tzatziki. 🙂
Ingrediente: ou fiert, ton, cartofi fierți, măsline, ceapă roșie, roșii, salată verde, fasole verde fiartă. Cum s-ar zice un fel de salată de cartofi învățată în școala generală, cu ton, salată și fasole verde, plus un nume super fancy și greu de pronunțat :))
De inspirație franceză, este o salată sățioasă care arată bine și se mănâncă și mai bine. 🙂 Dressingul este o combinație clasică de suc de lămâie, ulei de măsline și muștar dijonez, plus condimente – sare, piper, cimbru, oregano și busuioc. În rețeta pe care am citit-o cartofii după fierbere se amestecau cu un sfert din dressing și două linguri de vermut sec (dacă nu aveți, nu-i bai, că nici eu nu am avut); salata verde, separat cu un alt sfert; la fel, tonul; restul pentru ceapă și roșii și pentru final. Dar cred că nu iese niciun dezastru major dacă aranjați salata și puneți dressingul deasupra. 🙂 Plus niște capere, pentru decor.
No bine, prima oară când am făcut salata a ieșit dezastruos de bună, de am mâncat-o toată, după care am realizat că am uitat să o fotografiez. :)))))) Nu faceți ca mine, pozați înainte și mâncați după! :)))))))
De astăzi avem un alt serial special, #primulajutorînbucătărie, pentru că odată ce ai pătruns în bucătărie sunt șanse maxime să te arzi/ tai/ lovești/ aluneci etc., drept urmare trebuie să fii pregătit atât pentru a preîntâmpina accidentele, dar mai ales pentru a-ți da primul ajutor rapid, atunci când situația o cere.
În lista mea de dezastre personale, arsurile sunt pe loc fruntaș. 🙂 Și evident că nu mă refer acum la ars prăjiturile, ci la ars diferite părți ale corpului. 🙂 Ca de exemplu limba, atunci când n-am avut răbdare să aștept să se răcească mâncarea sau degetele și/sau brațele atunci când am folosit cuptorul. Din fericire până acum n-am vărsat nicio oală fierbinte pe mine, dar mai este timp… 🙂
Zone unde te poți arde sunt aragazul, plita electrică, cuptorul, inclusiv cel cu microunde, prajitorul de pâine șamd. în combinație cu diferite oale, tigăi, crătiți, capace, linguri etc.
Cel mai simplu este să prevenim arsurile. 🙂 Drept urmare fii atent și nu te grăbi atunci când lucrezi cu foc deschis. Ferește-te de zonele cu abur fierbinte (atunci când deschizi cuptorul sau iei capacul de pe oală). Folosește prosoape sau mănuși de bucătărie. Dacă trebuie să guști lichide fierbinți așteaptă să se răcească (de ex. toarnă câteva linguri de lichid într-o farfurie întinsă, să grăbești procesul de răcire, după care gustă). Ai grijă cum poziționezi vasele pe aragaz, să nu pleci cu ele sau să nu cadă și să ajungă pe tine. 🙂
Dacă s-a întâmplat să te arzi, primul ajutor înseamnă răcirea imediată a zonei cu apă rece (sau plasturi cu gel, dacă ai așa ceva la îndemână) și, după caz, acoperirea ei cu un plasture sau bandajarea ei cu un pansament steril. Răcirea arsurii ajută la scăderea durerii, reducerea edemelor, previne eventualele infecții și reduce adâncimea arsurii. În cazul în care ai bășici, nu le sparge. Nu se recomandă folosirea gheții întrucât poate deteriora țesutul. Aloe vera și mierea de albine pot fi aplicate pe răni minore, după răcirea în prealabil a țesutului și pot ajuta la grăbirea procesului de refacere (dacă ești fanul acestor produse și le folosești în mod uzual, altfel atenție la eventuale alergii șamd.).
Sarea, albușul de ou, cartoful ras și alte remedii din mitologia populară nu sunt recomandate (pot duce la infectarea zonei afectate).
Cu cât zona arsă este mai mare, sau cu cât arsura este mai adâncă (nu ai doar o roșeață – arsuri de gradul 1 – ci bășici – arsuri de gradul 2 – sau țesut carbonizat – arsuri de gradul 3), sau cu cât am ars zone mai sensibile (ex. ochi), cu atât devine mai necesar să apelezi rapid la serviciile de urgență sau doctorul de familie care va ști unde să te îndrume.
Ca idee generală, măcar o dată în viață ar trebui să faci un curs practic de prim ajutor la Crucea Roșie sau în altă parte (întreabă înainte dacă cursul este doar teoretic sau are și parte practică). La fel, ar trebui să ai o mini-trusă de prim ajutor la îndemână – nu știi niciodată când ai nevoie de ea.
Bibliografie: European First Aid Manual, 2006; International First Aid and Resuscitation Guidelines, IFRC, 2016.
Învață prim ajutor ca să ai timp de adevăratele dezastre din bucătărie. 🙂 Vezi rețetele distruse aici. 🙂 Dacă ești pasionat de citit, intră în #cookingbookclub aici. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.
No bine, astăzi m-am gândit să sărbătorim cu o saramură de pui. 🙂 Nu știu despre voi, dar eu salivez când aud cuvântul sa-ra-mu-ră…. 😛
Există rețete variate pe internet, aceasta însă este una extrem de simplă, cu 4 ingrediente, carne de pui (pulpe dezosate), ardei gras (roșu și verde), ardei iute și roșii. Plus un grătar. 🙂
Se coc ardeii, se curăță de coajă și semințe și se taie bucăți mai mari; ardeiul iute poate fi tocat mărunt, după preferințe (depinde și cât de iute este). La fel roșiile, coapte ușor și decojite. Carnea de pui, condimentată, pusă pe grătar.
La final, toate ingredientele puse într-o tavă, plus sare, piper, dacă mai e cazul și usturoi (poate fi copt și el, în folie de aluminiu). Înapoi pe grătar – cu tot cu tavă 😀 – până se pătrund ingredientele bine. 🙂
Se lasă până începe ploaia, după care se mănâncă în mașină, distanțați social de lumea cea nebună, direct din tavă, admirând urgia de afară. :))))) Dacă nu aveți ploaie, nu știu ce să zic, o să vă iasă așa și așa… 😛
NU O SĂ VĂ VINĂ SĂ CREDEȚI CARE SÎNT CELE TREI INGREDIENTE NECESARE PENTRU DROJDIE!!!
Dragi tovarăși și prieteni,
După cum știți, trăim vremuri de restriște. Anul 2020 e marcat, printre altele, de criza mondială a drojdiei și mulți oameni de bine au fost forțați de împrejurări să ia măsuri drastice. Surse de încredere ne informează că unii au renunțat de tot la pîine că și așa ne pun ăștia gluten în ea să ne controleze mințile. Alții au înlocuit pîinea cu prăjiturile că și așa vine sfîrșitul lumii, în timp ce cei mai descurcăreți au căutat și găsit pe internet rețete de pîine cu praf de copt sau bicarbonat de sodiu. Dar două fete neînfricate s-au înhămat la o misiune imposibilă: să facă drojdie acasă!
Cea mai tînără din ele, cu nervii mai de oțel și răbdarea intactă, a luat la purecat site-urile cu rețete culinare și nu s-a lăsat pînă n-a găsit una care să sune simplu și să dea rezultate de preferat pînă bagă drojdie la alimentară, adică anul ăsta, că rețete lungi ca Anna Karenina care i-ar ieși numai unui vrăjitor (cu experiență!!!), cu mai multe instrucțiuni și capcane decît manualul de lansare a unui satelit și scumpe cam tot ca un program spațial, cred că am găsit cu toții (cum s-arunci, omu’ lu Dumnezeu, juma’ din drojdie în fiecare zi?!).
Cu rețeta în mînă și cu spiritul de aventură pregătit, cele două eroine au demarat proiectul cu o rigurozitate știiințifică demnă de găsirea unui vaccin universal antigripal. Prezentăm rezultatele în continuare.
Pentru început e nevoie de 100 ml de bere, 4 linguri de făină, 10 grame de zahăr. Mai mult sau mai puțin intenționat în cazul meu berea a fost din aia pasteurizată, filtrată, la doză, că din aia am găsit la alimentara din colț la ora cinci, înainte de închidere. Și am avut baftă că nenicii din față au luat votcă, altfel cine știe ce turnură ar fi luat experimentul. Berea cea mai obișnuită și făină din aia albă, ieftină, de la Lidl, și zahărul din niște pliculețe rămase prin dulap de la criza financiară din 2008, astea au fost ingredientele.
(la început, miercuri seara, a fost un lichid)
Ați putea trage concluzia că sînt o mamă vitregă, că nu m-am străduit nici măcar puțin să ofer drojdiei ce e mai bun ca să se dezvolte optim, bere nepasteurizată sau făină integrală descîntată bio eco, de exemplu. Și vă dau dreptate. Nu numai atît, am băut restul de bere și m-am pilit în așa hal că nici măcar nu sînt sigură că am numărat bine pînă la patru și n-am pus zahărul cu tot cu pliculeț!
Dar a ieșit! Am amestecat tot într-o strachină, inițial cu lingură de metal (maaare no-no în Anna Karenina…), apoi cu o lingură de lemn pe care nici n-am mai spălat-o ulterior. Am acoperit-o cu o farfurie și am lăsat proiectul la temperatura camerei. Peste noapte lichidul s-a separat de maglavaisul de dedesubt și …cam atît.
(de dimineață se separase berea de făină)
Am fost, evident, dezamăgită că mă așteptam să găsesc pizza cu ciuperci de dimineață în castron, dar, din fericire, consilierul a intervenit cu un sfat salvator: dă-i de mîncare! De data asta am pus o făină neagră cumpărată de la DM și mi-am dat seama că mai trebe un ingredient: răbdare.
(primele semne de viață, vineri seara, mici vulcani activi)
No și tot așa, pe la 4 după-masa, apoi seara, înainte de culcare, și iar dimineața am mai pus o lingură, două de făină pînă am observat că Mișu, așa o cheamă pe drojdia mea, a început să respire timid.
(Mișu. Din momentul ăsta, sîmbătă dimineață, a fost clar că avem activitate, bine ai venit pe lume, Mișule!)
Răbdare și făină. Eu l-am hrănit, acum îmi dau seama, cam de 3 ori pe zi, dar nu știu dacă e musai. Pe mine m-a bucurat amestecatul în castron, bulbucii cu care Mișu saluta fiecare hrănire.
(Mișu flămînd)
No și în final, după două zile și jumătate de la începerea proiectului… ta-na-na! Mișu și-a dublat volumul cît am stat io de vorbă pe messenger cu restul echipei de cercetare!
(coca de pizza după ce a crescut)
Am profitat de ocazie și am făcut un aluat de pizza. Fiind înfometați, nu l-am lăsat să crească chiar cît trebuie, am observat atunci că Mișu e mai ardelean și aluatul are nevoie de mai mult timp să dospească decît cel pe care îl făceam cu drojdie uscată… Dar a ieșit și pizza! Am folosit pentru aluat două treimi din castronul de drojdie, restul a primit făină și apă de izvor (am dat o fugă pînă în pădure, da, dar voi nu trebe musai, merge și apă de la robinet) și s-a dus la culcare.
(gata de făcut pîine)
A treia zi, îmbătată de succes, am zis să fac și pîine…și o ieșit! De fapt partea dezastruoasă e doar vina mea, am lăsat aluatul la dospit peste noapte ca să văd ce se întîmplă și am aflat cu această ocazie că s-a umflat pînă a dat de capacul vasului și apoi s-a dezumflat.
(aluat explodat)
Dar la noi în casă nimic nu se aruncă, totul se transformă așa că am băgat arătarea la cuptor și am reușit s-o și usuc bine, dar măcar a ieșit crocantă!
( tot a ieșit)(secțiune transversală)
Deci, în concluzie, mie îmi place cum se comportă drojdia de casă. Miros de drojdie a avut din primul moment, bineînțeles. Gust aproximativ de drojdie a avut cam tot din primul moment, cînd a început să respire, a-nceput și ea să înțepe la limbă. A mea după 2 zile și jumătate era gata de acțiune, dar depinde, nu-s toate la fel. E posibil să fie gata mai repede sau mai tîrziu. Aluatul iese mai elastic, se frămîntă bine, pîinea arată ca aia artizanală și gustul e …de pîine.
Procedura cînd vreau să fac ceva cu drojdia e următoarea: îi dau de mîncare cîteva linguri de făină, puțină apă dacă e prea uscat amestecul (ideea e ca amestecul să aibă consistența unei smîntîni grase), o acopăr și o las să se activeze. Cînd și-a dublat volumul, cam după o oră, folosesc două treimi din ea la aluat, restul rămîne în strachină pentru data viitoare. Cantitate exactă nu am, o strachină plină sînt trei treimi. Două treimi din ea au înlocuit cu succes 25 g de drojdie proaspătă sau 7 g de drojdie uscată.
Acuma, dacă faceți pîine sau gogoși în fiecare zi, lăsați castronul acoperit pe masă, îi dați de mîncare o dată pe zi și aveți drojdie proaspătă la îndemînă. Eu am în plan să încerc și pusul în borcan la frigider, hrănit o dată pe săptămînă și activat doar la nevoie. Dau de știre cum iese, deocamdată fac pîine în fiecare zi că al meu consort a decis că pîinea asta de casă e mai bună decît cea de cumpărat.
Parcă n-aș intra în mai multe detalii, cel mai bine vă veți da seama pe parcurs văzînd și făcînd. Din cîte a putut observa echipa de cercetători, Mișu e o ființă bună și nepretențioasă, orice greșeală se repară cu: dă-i cîteva linguri de făină. Dacă nu vreți să faceți pîine, e bună și de animal de companie, ascultă cu atenție, se bucură cînd îi dai de mîncare, mai pufăie și pufnește, dar niciodată cu răutate.
P.S. Nu puteam să rămîn cu onoarea nereperată așa că am mai făcut o pîine.
(no așe)
În rolurile principale:
Dora: echipa de cercetare, consiliere tehnică și sprijin psihologic
Oana: mama lu’ Mișu și frămîntator șef
PS1: În frigiderul dezastruluiînbucătărie este o bere pregătită pentru replicat experimentul, conform instrucțiunilor echipei de cercetare. De vreo două săptămâni. :)))))
PS2: Dacă o să citiți pe alte site-uri că rețeta cu bere, zahăr și făină este fake news, iată, că nu este. De fapt este o variantă a rețelei clasice de maia naturală din apă și făină, dar care, atenție, necesită răbdare și proceduri ulterioare pentru a permite chimiei să producă efectele necesare. 🙂
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook. Pe Oana, mama lui Mișu, o poți citi și aici. 🙂
Inaugurăm astăzi o serie specială de articole cu prăjituri, torturi și cafele (sau ceaiuri, după preferințe), pentru atunci când vreți să faceți o pauză, dar v-ați săturat de clasicele ritzi-pitzi de la pachet. 🙂
Astăzi avem o rețetă de chec cu mac, pe limba ei originală poppy seed bread care seamănă mai degrabă cu brioșele decât cu checul pe care îl știm noi, pentru că aluatul este destul de dens și are lapte în compoziție. Dar pentru că se coace în tavă de chec, l-am inclus în această categorie, cu de la mine putere. 😛
Aveți nevoie de 2 1/2 căni de făină, 1 1/2 linguriță de praf de copt, 1/4 linguriță sare, 1 1/4 cană de ulei, 1 1/4 cană zahăr, 3 ouă mari, la temperatura camerei, 1 1/3 cană de lapte, 1 zahăr vanilat, 1/4 cană semințe de mac.
Eu am pus doar 3/4 cană de ulei și la fel zahăr și a ieșit ok.
Uleiul mixat cu zahărul și zahărul vanilat, se adaugă ouăle pe rând, lapte, după care ingredientele uscate – făina, sarea, praful de copt. La final semințele de mac.
Se coace într-o tavă mare de chec/cozonac, unsă cu grăsime și tapetată cu făină sau în care se pune hârtie de copt. La foc potrivit vreo 45 de minute – testați cu o scobitoare, trebuie să iasă curată.
Se poate tăia rece.
Dacă ați reușit să nu ardeți checul cu mac, atunci este potrivit pentru o cană de cafea fierbinte. 🙂 Sau un cappuccino. 😀
Rețeta este de la faimoasa cofetărie Magnolia Bakery (dacă nu ați auzit de ea, înseamnă 1, că nu vă plac cupcakes și 2, că nu v-ați uitat la Sex and the City 😛 )
Puiul: pulpe întregi de pui, românești și nu americane (să vă încapă în tavă), condimentate cu un mix de condimente (sare, piper, chimen, rozmarin etc.), niște căței de usturoi lăsați în coajă, bacon afumat (de casă, de preferat, dacă nu aveți, din magazin). Ulei de măsline, puțină apă. În tava de cuptor.
Legume: zucchini, ardei gras roșu și galben, praz, apio, ceapă albă. Sau ce aveți prin casă, dar cu cât mai variat și mai colorat, cu atât mai bine. 🙂 Tăiate bucăți mari și puse pe grătar. Când sunt gata, amestecate într-un castron cu busuioc proaspăt, sare și puțin ulei de măsline.
Super bun. Dezastruos de bun. Logic, că nu le-am făcut eu. 🙂
