Ep. special [familiadezastru] – escalop de porc cu șuncă și ciuperci

O bucată de cotlet de porc, tăiată felii. La o tavă de jena mare au intrat cam 10 felii adică vreo 2 kilograme de carne. Feliile de carne bătute, apoi condimentate, date prin făină și prăjite în tigaie, în puțin ulei, pentru 2 minute pe fiecare parte, până devin aurii-caramel. După care puse în tavă, unele lângă celelalte. Deasupra, o țiplă de șuncă, tocată mărunt și o bucățică mică de șunculiță afumată, tăiată bucăți mici; o cutie de ciuperci brune (500g), curățate și tăiate felii subțiri, după care prăjite și ele, în tigaia în care am făcut carnea; deasupra turnăm sosul. Pentru acesta turnăm în tigaie, la final un borcan mic de bulion, stingem cu un pahar de vin și apă și lăsăm să dea într-un clocot. Cu acest sos acoperim carnea și ciupercile, eventual mai completăm cu apă dacă este nevoie, punem capacul de jena și dăm la cuptor pentru vreo 2-3 ore, cu ventilație la 180 de grade.

Când este făcut escalopul, carnea se rupe ușor cu furculița. Altfel, lăsăm mai mult la cuptor.

Ies mai multe porții, pentru toată familia. Se păstrează foarte bine, mai multe zile și poate fi luat la servici, combinat cu legume și carbohidrați.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 423 – file de macrou la cuptor

4 fileuri de macrou dezghețate din punga din congelator, puse în tavă, pe hârtie de copt. Deasupra, usturoi, roșii proaspete, capere, chives, ulei de măsline, zeamă de lămâie. Maxim jumătate de oră la cuptor, la foc potrivit.

De consumat cu orez basmati.

Mai simplu de atât nu se poate. 😀

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

[prăjitorturișicafea 73] – prăjitură cu rabarbăr

Pentru că este sezonul de rabarbăr, astăzi avem o rețetă de prăjitură dulce-acrișoară, fără bezea, o variație de pound cake, cu unt în compoziție. Dezastrul perfect pentru o cafea fierbinte! 🙂

Ca niciodată am respectat rețeta la nivelul la care am măsurat tava din bucătărie, să fiu sigură că este aproape la aceleași dimensiuni. :)))) No bine, prea curând nu o să se mai întâmple!

Ingrediente: 165g făină, praf de copt, 175g unt, 175g zahăr tos, 3 ouă și vanilie sau un zahăr vanilat, un praf de sare. Am frecat untul cu zahărul până aproape s-a topit, după care am adăugat sarea, zahărul vanilat, ouăle și făina. Aluatul l-am turnat în tava unsă cu grăsime și tapetată cu făină și l-am nivelat cu o spatulă. Deasupra am pus 300g de rabarbăr, curățat, spălat și tăiat bucăți mici (de 3 cm, dar n-am măsurat). Ultimul strat este un topping din 25g unt, 2 linguri de făină, 1 lingură de zahăr și 2 linguri ghimbir pudră (am pus doar un vârf), amestecate cu degetele și presărate peste fructe.

Tava ar fi trebuit să fie pătrată de 23cm, a fost dreptunghiulară, dar tot pe acolo. Trebuie o tavă mai înaltă, pentru că prăjitura crește.

Se coace în cuptor preîncălzit, la 180 de grade/ foc potrivit vreo 40-50 minute. Eu am lăsat 40 de minute, după care 15 minute la 160 de grade cu ventilație, că mi s-a părut că în mijloc nu e făcută cum trebuie.

Rece, se taie bucăți fix de una-două mușcături.

Rețeta este de pe site-ul lui Sainsbury’s.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 422 – vrednicul leuștean

Leuștean tocat, pus la congelator pentru când ai nevoie de el (la ciorba de văcuță sau la vreun borș).

Am trecut prin piață, am luat două legături de leuștean. Acasă, le-am spălat și am rupt frunzele, după care le-am tocat mărunt, de mai multe ori, cu un cuțit mare. Băgate într-o pungă reutilizabilă (din cea de la Ikea sau de care aveți pe acasă), după care pus la congelator.

Bineînțeles că leușteanul, ca toate ierburile, este mai bun proaspăt, dar nu este tot timpul în sezon. Așa că îl congelăm.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [familiadezastru] – sos de paste

Sosul pentru pastele lui tata. Musai cu spaghetti. 😀

O tigaie înaltă în care turnați un strop de ulei de măsline și puneți jumătate de pachet de cârnăciori oltenești (de Lidl), tăiați felii pe diagonală, câteva ciuperci proaspete, curățate și tăiate felii (albe sau brune, ultimele se păstrează mai bine la frigider), jumătate de ceapă albă sau roșie sau vreo două fire de ceapă verde tocate și ele, jumătate de ardei roșu tocat (ca să nu fie numai proteine în sos). La final turnați vreo jumătate de cutie de sos de roșii și completați cu apă, condimentati cu sare, piper și ce mai vreți voi și așteptați să se transforme în sos.

La ultima tură de sos, tata a pus piper măcinat. Din plin. Drept urmare n-a mai fost nevoie să punem și ardei iute în sos.

Merge cu orice fel de paste. Ies vreo 2-3 porții.

Un dezastru excelent pentru un prânz sau cină, proteic și se face pe repede înainte.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 421 – supă cu fundițe

O supă clasică, simplă, din pui și cu fundițe mici, adică farfalline. Că era o pungă în dulap, și arătau atât de bine!!! 😀

În oală puneți 2 pulpe de pui – pulpe întregi, cu os; eu le spăl și le curăț de grăsime și o parte din piele. Turnați apă rece suficientă, puneți un pic de sare, dați drumul la foc, când începe să fiarbă, spumați de mai multe ori. Apoi puneți focul pe potrivit către mic și așteptați să fiarbă carnea. Când este aproape gata, adăugați rădăcinoasele, după ce înainte le-ați curățat de coajă și cotor și le-ați spălat: doi morcovi, un sfert de țelină, un păstârnac și o ceapă albă. Eu le-am pus pe toate întregi. Mai adăugați niște boabe de piper.

Când s-au fiert și legumele, strecurați zeama în altă oală. Legumele le tăiați felii mari; carnea o dezosați, adăugați totul în supă, dacă e cazul mai puneți niște sare, eventual un strop de vegeta, dacă e nevoie (și sunteți fani). Adăugați pastele, așteptați să se fiarbă. O mână de pătrunjel verde proaspăt tocat la final.

Supa rece se păstrează la frigider pentru mai multe zile.

Un dezastru rapid și consistent, potrivit pentru un prânz rapid. Sau o cină, dacă e frig afară. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [familiadezastru] – salată mediteraneană cu năut

Rețetă de pe net, de salată cu năut, cușcuș și legume de sezon. Că mai multă imaginație n-am avut. :))

Bineînțeles că am improvizat și am combinat mai multe idei, drept urmare năutul fiert din conservă, scurs de zeamă, a fost prăjit în tigaie cu un strop de ulei de măsline. Ar fi trebuit să fie mai interesant, dar n-a fost.

Cușcușul pregătit cu metoda clasică, măsurat în cană, pus într-un vas, cu un strop de sare sau vegeta și două picături de ulei, după care turnat apă clocotită, să acopere și încă puțin, pun un capac și așteptat să absoarbă apa și să se umfle.

Legume de sezon, castravete, ceapă verde, ridichi și ardei gras, curățate, spălate și tocate mărunt sau felii subțiri.

În ultimul minut m-am hotărât să folosesc și niște șuncă din frigider, tocată.

Toate amestecate cu o vinegretă simplă, cu ulei și zeamă de lămâie, plus sare și piper negru.

Excelent pentru o masă aproape vegană (șunca o puteți scoate), cu adaos de legume și proteine vegetale. Resturile sunt bune încă o zi, două, păstrate la frigider.

Cantități ochiometrice (dar nu exagerați cu ochii, LOL), proporționale, gustați și mai adăugați ce vi se pare că nu este suficient, în funcție de câte persoane sunteți la masă. Prima oară poate fi mai dezastruos, după care o să vă prindeți de sistem. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 420 – fake lasagna (cu șnițele)

Șnițele de curcan. Problema nu este că le-am ars, ci că s-au uscat foarte tare, că le-am tăiat foarte subțiri și au fost ele bune proaspete, dar în juma’ de oră s-au întărit, drept urmare trebuia să fac ceva cu ele, să devină comestibile. Așa că le-am transformat în fake lasagna.

Într-o tavă cu puțin sos de roșii, avem paste integrale fierte, stratul 1, șnițele tăiate bucăți mici, stratul 2; sos stratul 3; terminăm cu bucăți de cașcaval.

Sosul făcut repede în tigaie cu ulei măsline, ceapă verde, ardei capia, 2 roșii reciclate din spital (sorry… ce fel de roșii????), busuioc, sare, piper, ardei iute afumat. Intenția a fost să fie iute. Dar a rămas doar intenția. :)))

Tava băgată la cuptor, la foc tare, pentru vreo 10-15 minute, la final dați drumul la grill, dacă cașcavalul nu arată ars cât trebuie. 😀

O idee excelentă pentru reciclat șnițele.

PS: roșii de spital sunt roșiile pe care ți le dă pacientul să le duci acasă, că nu le mănâncă și nu știi ce să faci cu ele, că-s semi comestibile, dar e musai să le gătești, că altfel se strică în frigider și le arunci. Așa că faci un sos din ele.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [familiadezastru] – crenvurști la cină

Una din cele mai complicate întrebări în familiadezastru este „ce mâncăm în seara aceasta la cină?”. Micul dejun este rezolvat rapid, că este cam același lucru, în funcție de mofturi; prânzul este fie o zeamă, fie ceva mai consistent cu proteine și carbohidrați. Dar cina, atunci când nu vrei să mănânci ce a rămas din zilele trecute, devine un exercițiu de creativitate. Așa că uneori avem idei simple, care nu necesită prea multă pregătire.

Ca de exemplu crenvurști. Da, știu, dezastrele adevărate îi consumă la micul dejun. La noi sunt rar în meniu, mai degrabă adăugați într-o salată, decât consumați ca atare. Dar, o dată pe an, sunt în varianta clasică. De pui, vită, porc sau curcan? De care vreți, că eu una, nu văd nicio diferență între ei.

Crenvurști fierți pentru câteva minute într-o oală cu apă clocotită, scoși, serviți cu muștar și pâine.

După care deschideți frigiderul și căutați ceva extra de mâncare. :)))

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 419 – salată de vinete (cu robotul de bucătărie)

Un pachet de vinete congelate. Cele de la magazin sunt de un kilogram sau jumătate de kilogram (potrivit pentru 2 persoane). Le lăsați la decongelat, după care le mutați într-o sită și le lăsați să se scurgă bine de tot. Logic că eu nu am avut răbdare și am sărit peste partea aceasta, ca un dezastru ce sunt, așa că vinetele mele au ieșit puțin cam zemoase. 😀

După ce s-au scurt, puneți vinetele în robotul de bucătărie, cu un cuțit mic, puneți capacul, porniți robotul și turnați pe sus ulei, puțin câte puțin. La jumătate de kilogram de vinete, vreun sfert de litru de ulei. Noi folosim de floarea soarelui sau rapiță. Puteți da robotul pe o viteză mai mare către final. Condimentați cu sare, fără să exagerați. Gustați, ca să vedeți dacă mai este nevoie de sare sau ulei.

Salata de vinete este gata. Vă mai trebuie pâine și roșii. :))

Diferența majoră față de vinetele făcute cu mâna este că ies mult mai fine.

Se păstrează câteva zile la frigider… dacă rezistă! 😛