Ep. 425 – supă de legume cu roșii și fenicul

Trebuia să iasă supă cremă de roșii, dar cum am descoperit că nu am cartofi în casă, am improvizat, ca un dezastru adevărat și a ieșit o supă de legume, cu roșii și fenicul printre ingrediente. 🙂

Legumele: ceapă roșie, morcov, apio, ardei gras galben, adică ce ați pune în mod obișnuit la o supă sau ciorbă de sezon. Cantități ochiometrice, că am făcut doar 2-3 porții și am terminat ce resturi de legume aveam prin frigider (ocazie cu care am făcut listă nouă de cumpărături). Conceptul ăsta cu măsurat din ochi presupune cantități relativ proporționale din ce puneți în oală. Și, logic, un pic de experiență anterioară, că improvizația este bună până în momentul în care mori de foame, că nu poți mânca rezultatul final. 😀

Într-o oală mică am pus legumele tocate, după ce le-am curățat și spălat, am turnat puțin ulei de floarea soarelui și le-am călit pe foc potrivit, timp de câteva minute. După care am turnat trei căni mari de apă, am condimentat cu sare, piper și vegeta (puteți sări peste, nu e musai) și am lăsat să fiarbă. Logic că puteți pune legumele doar la fiert, fără călit înainte, de abia este mai dietetic. :))

Între timp am pun în blender vreo 5 roșii mici crude, spălate și curățate de cotor, apoi tăiate sferturi și le-am făcut suc de roșii. Sucul l-am turnat în oala de supă, când legumele erau aproape fierte și am lăsat să fiarbă în continuare, dar trebuie lăsat să fiarbă bine de tot. Către final, am adăugat o mână de tăiței lați.

Cât să fie și o zeamă în meniu. 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.