Cookingbookclub 28/ rețetele Claudiei Roden

BineÎnțeles că am vrut să fac multe, dar am sfârșit cu o rețetă în farfurie și o listă lungă pe hârtie. Se mai întâmplă, mai ales dacă ești dezastru prin bucătărie. :))))

Așadar, am o listă care conține multe dulciuri, precum un tort de ciocolată cu doar 3 linguri de făină – musai de făcut, la un moment dat, o prăjitură cu mere și alune și ceva fursecuri. Și am mai găsit o ciorbă acrită cu lămâie, care conține farro și castane… super interesantă ideea.

Dar fiind sezon de roșii, vinete și ardei, le-am combinat în peperonata alla veneta sau ardei și vinete în stil venețian. Adică un ghiveci fără cartofi în el. 😛 :)))))

Aveți nevoie de un cățel de usturoi, pe care îl tocați, o ceapă roșie, pe care o tăiați peștișori; ambele le căliți în niște ulei de măsline, după care adăugați o vânătă medie, cuburi și doi-trei ardei grași, roșii și galbeni, tăiați felii mai mari. Condimentați cu sare și piper, apoi turnați deasupra 150 ml de vin alb sec și 5 roșii tăiate cuburi și lăsați să fiarbă jumătate de oră la foc mic. Dacă e cazul, mai adăugați puțină apă.

Merge pe post de fel principal sau de garnitură. Și a fost un experiment reușit. 😛

Îi mulțumesc lui tanti Roden că m-a făcut să mănânc iar vinete, ținând cont că primele chestii scoase din ghiveciul mamei, când eram copil, erau – ghiciți?? – vinetele. :))) De unde rezultă că este folositor un #cookingbookclub la casa omului dezastru și că preferințele culinare se modifică pe tot parcursul vieții.

Până data viitoare, spor la citit cărți de gastronomie și la distrus rețete. 🙂

—

#cookingbookclub #justcookit! pentru că uneori doar să gătești ce îți place, la tine acasă, este mai mult decât suficient.

Intră și tu în gașca #dezastruinbucatarie, pe facebook, instagram sau pinterest.

Citește toate articolele #cookingbookclub aici. Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. Și dacă ești pasionat de #prăjitorturișicafea, apasă aici. Nu uita că să previi este mai ușor decât să tratezi și că nu poți arde rețete cu succes dacă nu știi prim ajutor în bucătărie – citește aici mai mult. Și dacă vrei să afli mai multe despre gătit, uite aici un curs rapid de bucătărit.

Ep. special [Sf.Maria] – salată de fructe

Un pepene galben îl tai pe jumătate și îl scobești de semințe, după care scoți cu o lingură tot miezul într-un castron. Păstrezi coaja, pentru că o vei folosi pe post de platou.

Separat amesteci într-un vas bucăți de pepene galben, pepene roșu, curățat de sâmburi, caise sau piersici, mure și afine. Sau alte fructe, în funcție de ce ai prin casă sau ce îți place. Stropești fructele generos cu rom și amaretto și lași puțin, să se amestece aromele.

Aranjezi fructele frumos în cojile de pepene galben, după care decorezi cu frunze de mentă. Dacă nu le-ai mâncat înainte, ca mine. :)))

Mai dezastru de atât nu există. 😛

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 280 – paste cu nectarine, legume și lămâie

Pentru că am avut niște resturi de paste fierte prin frigider, astăzi avem o nouă rețetă de paste cu nectarine, legume și multă lămâie. 😀

Ca toate dezastrele din bucătăria mea și acesta se face foarte rapid, cu puține ingrediente și cu multă creativitate. :)))

Într-o tigaie, în puțin ulei de măsline, am călit un morcov, curățat, spălat și tăiat fâșii subțiri, după care am adăugat jumătate de ardei gras roșu, la fel, curățat de semințe, spălat și tăiat subțire, un cățel de usturoi, tocat mărunt, vreo două felii de șuncă și felii subțiri dintr-o nectarină. Am condimentat cu sare, piper și busuioc și la final am turnat zeama de la o lămâie.

Legumele se amestecă cu două mâine de paste integrale și tricolore, fierte separat.

Au ieșit două porții.

Care nu au prins finalul zilei. :)))

Combinația cu nectarine și lămâie este genială!!! Și dacă scoateți șunca, e chiar vegană. 😛

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [dinfrigider] – salată cu năut și chorizo/ prosciutto

No bine, chorizo a fost prosciutto și pătrunjelul verde a fost frunze de apio, că asta era la ofertă în frigider. 🙂

Pentru această salată, care se face în 5 minute, aveți nevoie de năut, chorizo felii, roșii tăiate, ardei copt tăiat fâșii, niște felii subțiri de ceapă roșie și pătrunjel verde. Aranjate artistic pe farfurie sau combinate într-un castron, dacă serviți mai multe persoane și stropite cu puțin ulei de măsline și zeamă de lămâie.

Probabil inspirație de la Georgeanne Brennan. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 279 – cum să gătești orezul basmati

Cu grijă, cum altfel? :))

Orezul basmati este o varietate de orez cu bobul lung și care, dacă este gătit cum trebuie, nu se lipește și este delicios pe post de garnitură sau de folosit în salate. 🙂 Principalele zone de cultură sunt în India, Pakistan și Nepal. Cel pe care l-am folosit eu, Panzani, este din Pakistan, via Ungaria. Cum s-ar zice, aproape merge și de gulaș. 😛 :)))

No bine, pentru 2 porții, puneți o cană de orez (echivalentul a 125g, clătit în câteva ape înainte) și 3 căni de apă rece într-o oală, plus un praf de sare sau vegeta și puțin ulei, lăsați la foc mare până începe să fiarbă, după care dați focul mic, așteptați să se evapore apa, după care stingeți focul și lăsați cu capacul deasupra vreo câteva minute. La final ar trebui să aveți boabele de orez întregi, hidratate și fierte, tocmai bune de consumat.

Dacă nu v-a ieșit din prima, nu disperați, ci repetați. 🙂 Că așa se învață, din dezastru în dezastru. :))

Preparatul final este un orez alb, care nu se dezintegrează, dar nici nu crănțăne între dinți, cu un miros specific.

PS: Dacă sunteți la dietă sau nu sunteți fan orez, ies chiar 4-5 porții. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

[prăjitorturișicafea 40] – pandișpan cu vișine și caise

Cea mai simplă rețetă de sezon este, evident, pandișpanul cu fructe. Al nostru are vișine de la borcan și caise proaspete, dar voi puteți folosi ce fructe vă plac și ce găsiți, de sezon, la piață.

Pandișpanul este din clasica formulă 1 ou – 1 lingură de zahăr – 1 lingură de făină – 1 lingură de ulei, un praf de sare, un praf de copt (mai mult/puțin în funcție de câte ouă puneți). La o tavă mai mică, vreo 4-6 ouă, la una mare, de cuptor, 8-10-12, vedeți și voi câte intră. Fructele sunt spălate, curățate de sâmburi și tăiate în două (cazul caiselor), apoi lăsate să se scurgă bine de zeamă.

Pentru pandișpan mixați ouăle cu zahărul, apoi adăugați ulei, sare, praful de copt stins în zeamă de lămâie și făina. Turnați aluatul în tava unsă cu grăsime și tapetată cu făină, după care puneți fructele, pe care le puteți da prin făină sau griș.

Se coace la cuptor, la foc potrivit, vreo jumătate de oră sau mai mult, depinde de cuptor și cât de mare este.

Dacă ați ars-o, felicitări, bine ați venit în clubul Dezastru în bucătărie! Dacă nu ați ars-o… serios, cine nu arde măcar o dată în viață un pandișpan cu fructe? 😛

Se servește tăiată bucăți mari, cu o cafea fierbinte. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 278 – salată de piersici cu mirodenii indiene

Pisirozdezastrumic, salată cu fructe, dar ce facem aici mâncare sau desert? Ambele amândouă, să economisim timp. 😛

În rețeta originală, niște piersici, una la porție, se decojesc, fiind opărite pentru jumătate de minut și apoi transferate într-un vas cu apă rece și gheață. No bine, eu am folosit piersicile cu coajă, dar spălate bine înainte.

Piersicile feliate sau cuburi se amestecă cu salată verde (am folosit iceberg), înr-un vas sau pe un platou, se decorează cu mure și cu un dressing din zeamă de lămâie, chimion, chaat masala și frunze de mentă. Sau ce aveți prin casă, că nu ne cramponăm pentru niște mirodenii. 🙂

Acest dezastru arată foarte bine, dar am trișat puțin, că am pus și un șnițel lângă, pentru că-mi era prea foame. :))))

De la Georgeanne Brennan. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [dinfrigider] – paste integrale cu broccoli și măsline

Practic nici nu trebuie să mai citiți, că aveți ingredientele principale în titlu, care sunt resturi de prin frigider. 🙂 Plus, dacă sunteți fani dezastre, știți că vom mai folosi niște ulei, usturoi, busuioc și sare plus piper sau vegeta.

Drept urmare, fierbeți pastele integrale al dente, să fie fierte, dar nu le faceți praf. Le scurgeți și clătiți.

Într-o tigaie, turnați puțin ulei, apoi adăugați un cățel tocat de usturoi, niște broccoli fiert, mărunțit, niște măsline tocate și condimentați cu sare, piper, vegeta, busuioc. Turnați pastele scurse și la final, o mână de pătrunjel verde tocat.

Se fac extrem de repede și sunt perfecte pentru orice fel de vreme. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 277 – ciorbă acră de legume

No bine, baza este o supă de pui, dar nu e musai să faceți ca mine, voi puneți în oală doar legume, că o să iasă tot o ciorbă bună. 🙂

Practic am fiert un piept de pui, după care în zeamă am adăugat ce aveam prin casă, legume, curățate, spălate și tocate mărunt: morcov, ceapă roșie, apio, tulpini de pătrunjel verde, ardei roșu, fenicul. Plus jumătate de cartof și niște mazăre congelată. Și un praf de sare și piper.

Cantitățile sunt ochiometrice, adică o bucată medie sau jumătate de fiecare, vedeți și voi în funcție de oală. Ideea este să fie legume suficiente, dar să rămână și zeamă, că altfel nu este ciorbă, este tocană. :)))

La final, pătrunjel verde tocat și zeama de la o lămâie (sau sare de lămâie).

Dacă nu vreți acru, atunci este fără lămâie. Dacă vreți roșie, mai puneți niște bulion sau roșii tocate. Și dacă vreți alte legume, experimentați cu ce vă place și ce găsiți la piață.

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [dinfrigider] – salată cu porumb și feta

O conservă de porumb. O mână de măsline, curățate de sâmburi și tocate. Câteva fire de apio tocate mărunt. Niște ceapă verde tocată. O bucată de feta, mărunțită cu furculița. Dressing simplu, de ulei și zeamă de lămâie. Condimentat cu sare și piper.

Se servește pe salată verde și cu pâine caldă, făcută în casă. Că asta era la ofertă. 😛

Este un dezastru vegetarian rapid și sățios, făcut cu ingrediente de prin frigider și care arată colorat și super bine în poze. Ce poți să vrei mai mult de atât? :))