Ep. special [deluatlaservici] – paste integrale cu șnițel de pui și fasole verde

Bineînțeles că este una din rețetele inventate din lipsă de alte idei. 😛

Practic avem toate grupele, carbohidrați integrali (excelent!), legume colorate (bun!) și niște proteine (perfect!), mai lipsește sosul din poză, dar vă zic imediat ce am folosit. 🙂

Pastele integrale sunt spaghetti, fierte al dente într-o oală cu apă, conform instrucțiunilor de pe pungă. Nu le faceți praf, dar gustați-le, să fie fierte. Scurse de apă și porționate.

Șnițelul este clasicul file din piept de pui, condimentat cu sare și piper și dat prin făină-ou-pesmet, apoi prăjit în baie de ulei. Când este gata, îl tăiați bucățele.

Fasolea verde în două culori, că asta aveam în congelator, dată în două clocote, conform instrucțiunilor de pe pungă și trasă apoi la tigaie, cu puțin ulei de măsline, sare și un cățel tocat de usturoi.

Dacă nu vreți sos, atunci porționați ingredientele în cutii și uite ce frumos arată mâncarea pentru luat la servici! 🙂

Dacă vreți și sos, atunci tocați doi căței de usturoi, o ceapă, un morcov mic și niște apio sau țelină, căliți-le într-un strop de ulei, condimentați cu sare, piper, vegeta și adăugați niște roșii tocate sau pastă de tomate și puțină apă și lăsați să fiarbă la foc mic, până legumele sunt făcute și sosul se îngroașă (nu-mi place sosul îngroșat cu făină sau amidon). Mai adăugați apă, dacă este nevoie.

Turnați sosul peste pastele din cutie.

Poftă bună!

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.