Ep. special [dincarantină] – fă singur drojdie acasă (maia naturală)!

NU O SĂ  VĂ VINĂ SĂ CREDEȚI CARE SÎNT CELE TREI INGREDIENTE NECESARE PENTRU DROJDIE!!!

Dragi tovarăși și prieteni,

După cum știți, trăim vremuri de restriște. Anul 2020 e marcat, printre altele, de criza mondială a drojdiei și mulți oameni de bine au fost forțați de împrejurări să ia măsuri drastice. Surse de încredere ne informează că unii au renunțat de tot la pîine că și așa ne pun ăștia gluten în ea să ne controleze mințile. Alții au înlocuit pîinea cu prăjiturile că și așa vine sfîrșitul lumii, în timp ce cei mai descurcăreți au căutat și găsit pe internet rețete de pîine cu praf de copt sau bicarbonat de sodiu. Dar două fete neînfricate s-au înhămat la o misiune imposibilă: să facă drojdie acasă!

Cea mai tînără din ele, cu nervii mai de oțel și răbdarea intactă, a luat la purecat site-urile cu rețete culinare și nu s-a lăsat pînă n-a găsit una care să sune simplu și să dea rezultate de preferat pînă bagă drojdie la alimentară, adică anul ăsta, că rețete lungi ca Anna Karenina care i-ar ieși numai unui vrăjitor (cu experiență!!!), cu mai multe instrucțiuni și capcane decît manualul de lansare a unui satelit și scumpe cam tot ca un program spațial, cred că am găsit cu toții (cum s-arunci, omu’ lu Dumnezeu, juma’ din drojdie în fiecare zi?!).

Cu rețeta în mînă și cu spiritul de aventură pregătit, cele două eroine au demarat proiectul cu o rigurozitate știiințifică demnă de găsirea unui vaccin universal antigripal. Prezentăm rezultatele în continuare.

Pentru început e nevoie de 100 ml de bere, 4 linguri de făină, 10 grame de zahăr. Mai mult sau mai puțin intenționat în cazul meu berea a fost din aia pasteurizată, filtrată, la doză, că din aia am găsit la alimentara din colț la ora cinci, înainte de închidere. Și am avut baftă că nenicii din față au luat votcă, altfel cine știe ce turnură ar fi luat experimentul. Berea cea mai obișnuită și făină din aia albă, ieftină, de la Lidl, și zahărul din niște pliculețe rămase prin dulap de la criza financiară din 2008, astea au fost ingredientele.

(la început, miercuri seara, a fost un lichid)

Ați putea trage concluzia că sînt o mamă vitregă, că nu m-am străduit nici măcar puțin să ofer drojdiei ce e mai bun ca să se dezvolte optim, bere nepasteurizată sau făină integrală descîntată bio eco, de exemplu. Și vă dau dreptate. Nu numai atît, am băut restul de bere și m-am pilit în așa hal că nici măcar nu sînt sigură că am numărat bine pînă la patru și n-am pus zahărul cu tot cu pliculeț!

Dar a ieșit! Am amestecat tot într-o strachină, inițial cu lingură de metal (maaare no-no în Anna Karenina…), apoi cu o lingură de lemn pe care nici n-am mai spălat-o ulterior. Am acoperit-o cu o farfurie și am lăsat proiectul la temperatura camerei. Peste noapte lichidul s-a separat de maglavaisul de dedesubt și …cam atît.

(de dimineață se separase berea de făină)

Am fost, evident, dezamăgită că mă așteptam să găsesc pizza cu ciuperci de dimineață în castron, dar, din fericire, consilierul a intervenit cu un sfat salvator: dă-i de mîncare! De data asta am pus o făină neagră cumpărată de la DM și mi-am dat seama că mai trebe un ingredient: răbdare.

(primele semne de viață, vineri seara, mici vulcani activi)

No și tot așa, pe la 4 după-masa, apoi seara, înainte de culcare, și iar dimineața am mai pus o lingură, două de făină pînă am observat că Mișu, așa o cheamă pe drojdia mea, a început să respire timid.

(Mișu. Din momentul ăsta, sîmbătă dimineață, a fost clar că avem activitate, bine ai venit pe lume, Mișule!)

Răbdare și făină. Eu l-am hrănit, acum îmi dau seama, cam de 3 ori pe zi, dar nu știu dacă e musai. Pe mine m-a bucurat amestecatul în castron, bulbucii cu care Mișu saluta fiecare hrănire.

(Mișu flămînd)

No și în final, după două zile și jumătate de la începerea proiectului… ta-na-na! Mișu și-a dublat volumul cît am stat io de vorbă pe messenger cu restul echipei de cercetare!

(coca de pizza după ce a crescut)

Am profitat de ocazie și am făcut un aluat de pizza. Fiind înfometați, nu l-am lăsat să crească chiar cît trebuie, am observat atunci că Mișu e mai ardelean și aluatul are nevoie de mai mult timp să dospească decît cel pe care îl făceam cu drojdie uscată… Dar a ieșit și pizza! Am folosit pentru aluat două treimi din castronul de drojdie, restul a primit făină și apă de izvor (am dat o fugă pînă în pădure, da, dar voi nu trebe musai, merge și apă de la robinet) și s-a dus la culcare.

(gata de făcut pîine)

A treia zi, îmbătată de succes, am zis să fac și pîine…și o ieșit! De fapt partea dezastruoasă e doar vina mea, am lăsat aluatul la dospit peste noapte ca să văd ce se întîmplă și am aflat cu această ocazie că s-a umflat pînă a dat de capacul vasului și apoi s-a dezumflat.

(aluat explodat)

Dar la noi în casă nimic nu se aruncă, totul se transformă așa că am băgat arătarea la cuptor și am reușit s-o și usuc bine, dar măcar a ieșit crocantă!

( tot a ieșit)
(secțiune transversală)

Deci, în concluzie, mie îmi place cum se comportă drojdia de casă. Miros de drojdie a avut din primul moment, bineînțeles. Gust aproximativ de drojdie a avut cam tot din primul moment, cînd a început să respire, a-nceput și ea să înțepe la limbă. A mea după 2 zile și jumătate era gata de acțiune, dar depinde, nu-s toate la fel. E posibil să fie gata mai repede sau mai tîrziu. Aluatul iese mai elastic, se frămîntă bine, pîinea arată ca aia artizanală și gustul e …de pîine.

Procedura cînd vreau să fac ceva cu drojdia e următoarea: îi dau de mîncare cîteva linguri de făină, puțină apă dacă e prea uscat amestecul (ideea e ca amestecul să aibă consistența unei smîntîni grase), o acopăr și o las să se activeze. Cînd și-a dublat volumul, cam după o oră, folosesc două treimi din ea la aluat, restul rămîne în strachină pentru data viitoare. Cantitate exactă nu am, o strachină plină sînt trei treimi. Două treimi din ea au înlocuit cu succes 25 g de drojdie proaspătă sau 7 g de drojdie uscată.

Acuma, dacă faceți pîine sau gogoși în fiecare zi, lăsați castronul acoperit pe masă, îi dați de mîncare o dată pe zi și aveți drojdie proaspătă la îndemînă. Eu am în plan să încerc și pusul în borcan la frigider, hrănit o dată pe săptămînă și activat doar la nevoie. Dau de știre cum iese, deocamdată fac pîine în fiecare zi că al meu consort a decis că pîinea asta de casă e mai bună decît cea de cumpărat.

Parcă n-aș intra în mai multe detalii, cel mai bine vă veți da seama pe parcurs văzînd și făcînd. Din cîte a putut observa echipa de cercetători, Mișu e o ființă bună și nepretențioasă, orice greșeală se repară cu: dă-i cîteva linguri de făină. Dacă nu vreți să faceți pîine, e bună și de animal de companie, ascultă cu atenție, se bucură cînd îi dai de mîncare, mai pufăie și pufnește, dar niciodată cu răutate.

P.S. Nu puteam să rămîn cu onoarea nereperată așa că am mai făcut o pîine.

(no așe)

În rolurile principale:

Dora: echipa de cercetare, consiliere tehnică și sprijin psihologic

Oana: mama lu’ Mișu și frămîntator șef

PS1: În frigiderul dezastruluiînbucătărie este o bere pregătită pentru replicat experimentul, conform instrucțiunilor echipei de cercetare. De vreo două săptămâni. :)))))

PS2: Dacă o să citiți pe alte site-uri că rețeta cu bere, zahăr și făină este fake news, iată, că nu este. De fapt este o variantă a rețelei clasice de maia naturală din apă și făină, dar care, atenție, necesită răbdare și proceduri ulterioare pentru a permite chimiei să producă efectele necesare. 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook. Pe Oana, mama lui Mișu, o poți citi și aici. 🙂

[prăjitorturișicafea 1] – chec cu mac

Inaugurăm astăzi o serie specială de articole cu prăjituri, torturi și cafele (sau ceaiuri, după preferințe), pentru atunci când vreți să faceți o pauză, dar v-ați săturat de clasicele ritzi-pitzi de la pachet. 🙂

Astăzi avem o rețetă de chec cu mac, pe limba ei originală poppy seed bread care seamănă mai degrabă cu brioșele decât cu checul pe care îl știm noi, pentru că aluatul este destul de dens și are lapte în compoziție. Dar pentru că se coace în tavă de chec, l-am inclus în această categorie, cu de la mine putere. 😛

Aveți nevoie de 2 1/2 căni de făină, 1 1/2 linguriță de praf de copt, 1/4 linguriță sare, 1 1/4 cană de ulei, 1 1/4 cană zahăr, 3 ouă mari, la temperatura camerei, 1 1/3 cană de lapte, 1 zahăr vanilat, 1/4 cană semințe de mac.

Eu am pus doar 3/4 cană de ulei și la fel zahăr și a ieșit ok.

Uleiul mixat cu zahărul și zahărul vanilat, se adaugă ouăle pe rând, lapte, după care ingredientele uscate – făina, sarea, praful de copt. La final semințele de mac.

Se coace într-o tavă mare de chec/cozonac, unsă cu grăsime și tapetată cu făină sau în care se pune hârtie de copt. La foc potrivit vreo 45 de minute – testați cu o scobitoare, trebuie să iasă curată.

Se poate tăia rece.

Dacă ați reușit să nu ardeți checul cu mac, atunci este potrivit pentru o cană de cafea fierbinte. 🙂 Sau un cappuccino. 😀

Rețeta este de la faimoasa cofetărie Magnolia Bakery (dacă nu ați auzit de ea, înseamnă 1, că nu vă plac cupcakes și 2, că nu v-ați uitat la Sex and the City 😛 )

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.



Ep. 108 – pulpe în tavă cu legume la grătar

Puiul: pulpe întregi de pui, românești și nu americane (să vă încapă în tavă), condimentate cu un mix de condimente (sare, piper, chimen, rozmarin etc.), niște căței de usturoi lăsați în coajă, bacon afumat (de casă, de preferat, dacă nu aveți, din magazin). Ulei de măsline, puțină apă. În tava de cuptor.

Legume: zucchini, ardei gras roșu și galben, praz, apio, ceapă albă. Sau ce aveți prin casă, dar cu cât mai variat și mai colorat, cu atât mai bine. 🙂 Tăiate bucăți mari și puse pe grătar. Când sunt gata, amestecate într-un castron cu busuioc proaspăt, sare și puțin ulei de măsline.

Super bun. Dezastruos de bun. Logic, că nu le-am făcut eu. 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

Ep. special [dincarantină] – fajitas de pui cu salsa

Spre deosebire de voi #săracilor, eu m-am semi-izolat la domiciliu cu Chef la scară. 😀 Chestie care a venit la pachet cu conversații de genul:

Mi-e foame, ce facem de mâncare? Un sandviș ceva?

Nu.

Am putea face o pizza, deși durează cam mult…

Nu.

No bine, atunci…

Scoate niște carne din congelator, facem fajitas!!!

No bine, și așa am făcut. 🙂 Mai precis Chef a făcut și eu am mâncat, că așa s-au împărțit rolurile în bucătăria cea dezastru. :))))

Fajitas în bucătăria mexicană sau Tex-Mex înseamnă carne (de regulă pui sau vită) la grătar, mâncată într-un taco sau tortilla.

Chef a tăiat fâșii niște piept de pui decongelat rapid la microunde, l-a condimentat cu aproape toată cămara (sare, piper, vegeta, oregano, muuuuult chimen etc.), după care l-a aruncat în tigaie cu niște ulei. Când a fost aproape făcut a adăugat fâșii de ardei gras verde și roșu, plus niște ceapă roșie, le-a mai învârtit de două-trei ori și gata. 🙂

Salsa a făcut-o cu roșii din bulion – ca în carantină – tocate, ceapă roșie/verde tocată și niște jalapenos murat.

De mâncat cu tortillas sau lipii decongelate. Yup, prietenul cel mai bun la dezastre pe timp de pandemii este congelatorul. 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

Ep. 107 – foietaj întors cu ananas și caramel

Astăzi avem rețetă de la prieteni. Cărora le place să ardă caramelul. 😛 🙂 😀

No bine, într-o cratiță (care se poate băga și în cuptor) faceți niște sos de caramel – puneți zahăr pe foc, ardeți ușor, stingeți cu puțină apă și unt. Când are consistența unui sos, trageți de pe foc, adăugați bucăți de ananas din compot, pe care le aranjați artistic, deasupra acoperiți cu o foaie de aluat foietaj (dacă îl scoateți din congelator, lăsați la dezghețat).

Băgați la cuptor, temperatură potrivită (sau cum scrie pe ambalajul aluatului); când este gata, scoateți din cuptor și întoarceți prajitura pe o farfurie mai mare.

Așteptați să se răcească, după care tăiați felii și decorați cu o lingură de frișcă.

Dacă nu aveți ananas (sau nu vă place), puteți încerca cu alte fructe.

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

Ep. special [cookingbookclub] – supă de legume cu cappelletti

No bine, doar cine nu a fost nevoit să improvizeze ceva de mâncare într-un timp scurt nu recunoaște beneficiile rețetelor care se fac în maxim 30 de minute, așa cum scrie în rețeta luată de pe site-ul de rețete al lui Mega Image.

Practic dacă ai baza de supă și pastele gata făcute, pui pastele în supă și aștepți să se fiarbă, mai pui niște busuioc deasupra și voila, te-ai scos cu o masă (de prânz, probabil). 🙂

Dacă nu ai decât ingredientele de bază și te încăpățânezi să faci totul de la zero, no bine, atunci s-ar putea să dureze mai mult. Și să nu vrei să mai repeți experiența. :))))

Pentru baza de supă de legume vei avea nevoie de rădăcinoase (morcov, țelină, pătrunjel rădăcină), ceapă, eventual ardei gras și apio; plus sare, piper, vegeta, după gust. Eu prefer mai multe legume și mai puțină vegeta, dar, dacă frigiderul tău e cam gol, atunci compensezi cu un cub-două de concentrat de legume. (Partea proastă e ca rezultatul va ieși cam sărat și cu mai puțini nutrienți). Pus pe foc într-o oală, spumat, lăsat să fiarbă la foc mic, de preferat, până legumele pot fi pătrunse cu furculița (nu le fierbe să le faci praf, te rog). Dacă vrei și legume în supă, atunci le tai mărunt de la început; dacă nu vrei, atunci când sunt fierte, le scoți și folosești doar zeama.

Pastele cappelletti “pălărioare” sunt niște paste umplute original cu o combinație de carne cu brânză, fierte într-o supă de pui sau cocoș, care se mănâncă la ocazii speciale, la începutul mesei de duminică sau de Crăciun, în unele părți din nordul Italiei (6-8 la porție). Daaa, tot un fel de ravioli, doar că arată puțin diferit, ca o pălărie de soldat spaniol. 😀

Eu le-am făcut cu morcov, ceapă roșie, apio și ardei (legumele date pe răzătoarea mare sau tăiate foarte fin și călite cu puțin ulei, după care scurgi uleiul cât se poate).

Aluatul se face din 3 ouă și 2 căni și un sfert de făină (sau 4 ouă mari și 3 căni și un sfert de făină, șamd), plus un vârf de sare. Amestecate ingredientele, frământat aluatul până ajunge neted și mătăsos. 😛 După care se taie în 3-4 bucăți, să se poată lucra mai ușor, se întinde în foaie subțire și se taie cu cercuri sau pătrate.

Dezastrul de mine nu mai știe dacă a respectat rețeta (oare? :D), dar știu că mi-a ieșit un aluat îngrozitor. M-am chinuit să îl întind – drept e, că răbdarea mea era deja la limite – și oricum mi s-a părut prea mult pentru oala mea de supă, așa că am folosit vreo jumătate și restul l-am congelat pentru altă dată.

Pe fiecare cerc de aluat, pui puțină compoziție de legume, după care dai cu apă marginile (să le poți lipi mai ușor) și lipești pastele umplute în niște semicercuri, după care aduci vârfurile în față, dând forma unei pălărioare. Sau le lași așa cum sunt. :)))))) Daci nu ai priceput nimic, uite aici poze.

Pentru că nu le-am scurs de ulei, nu prea s-au lipit. Plus, dezastru cum sunt, am încercat să fac unele mici de tot. 😀 După care am tăiat niște cercuri mai mari. :)))) Și, of course, că aluatul meu a fost mai gros, că nu am reușit să îl întind suficient de subțire. 😛

Eu le-am fiert direct în supă, că mi-era cam foame, dar le poți fierbe și separat. Dacă ai făcut mai multe, poți congela o parte.

No bine, ce vreau să vă mai zic e că rezultatul final a fost dezastruos de gustos! 🙂 Pentru că am trișat, și am pus și o pulpă de pui în supa de legume și pentru că, făcând mai multe chestii în paralel, am fiert supa la foc foarte mic.

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

Cookingbookclub 8| rețetele lui Mega Image

După cum vă amintiți anul acesta gătim din #321sursedeinspirație, cea de-a doua fiind Rețetele Mega Image.

Oamenii ăștia au rețetele cam bulite. Spre surpriza mea. De exemplu poza, lista de ingrediente și descrierea sunt 3 chestii diferite. Sau rețetele sunt băgate în niște categorii cam dubioase. Așa că dacă nu v-a ieșit cum arăta prin poze, nu disperați. E chiar bine. :))))

Linguine cu ierburi aromatice, adică paste cu pesto. Doar că în cazul meu au fost spaghetti cu condimente, că io și parmezanul nu suntem prieteni. Încă.

Supă de legume cu cappelletti. O să vă distrați copios dacă vă apucați să faceți totul de la zero. Perfect pentru cei care stau acasă și se plâng că se plictisesc. LOL. 😛

Următoarea întâlnire virtuală a clubului nostru va fi la începutul lunii mai. 

Citește toate articolele #cookingbookclub aici.

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂

Ep. 106 – legume a la Veneția

Ați fost la Veneția fără noi? ? Nuuu, a căutat maică-mea intens prin colecția ei de rețete și a descoperit fix o rețetă vegană. 😀

În paranteză fie spus, cu muuuulți ani în urmă, am chinuit niște voluntari cu legume a la Șteaza… după cum se vede creativitatea se învârte în familie, lol. :))

No bine aceasta este o rețetă tipică pentru experimentele de genul: cum arată în poză și cum arată în realitate. ? Deși trebuie să recunosc că nu a ieșit chiar dezastru… 😛

O să ai nevoie de zuchini, cartofi și roșii, spălate, curățate și tăiate felii rondele. După cum spune rețeta, într-un vas de jena rotund, uns cu ulei, aranjezi legumele în straturi, alternativ, în jurul unei căpățâni de usturoi. Deși cartofii se pun cruzi, tăiați subțiri, cred că poți face și cu cartofi fierți pe jumătate. Legumele stropite cu ulei de măsline, plus busuioc și sare. La cuptor, 30-35 de minute.

Mama a avut un vas rotund, dar mai mic, drept urmare s-a trezit cu legume extra, pe care le-a transformat într-un soi de budincă (nimic nu se aruncă, totul se transformă lol).

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

Ep. special [LesHalles] – supă de roșii și fenicul

Les Halles a fost un bistro faimos din New York, cu specific franțuzesc. Deschis în 1990, a falimentat în vara lui 2017, dar ne-au rămas o parte din rețete mulțumită cărților lui Anthony Bourdain, care a lucrat acolo pentru o perioadă.

No bine, aceasta este o tentativă de a ne da doctoratul în rețete fancy. 😀 Recunosc că eu n-am gătit niciodată fenicul, că e scump și arată dubios. :)))) Crud are gust de bomboane negro, pe care le-am urât când eram kinder… un motiv în plus pentru a mă ține la distanță de el. Dar fancy am vrut, fancy am avut. 😛

Pentru această supă mirobolantă aveți nevoie de 1-2 rădăcini de fenicul, 1 litru jumătate de supă gata făcută (pui sau legume), o conservă de roșii în bulion, un cartof, o ceapă, sare, piper, 4 linguri de ulei de măsline. Eu vă zic ce scrie în rețeta originală, dar voi aveți liber la improvizat (importante sunt roșiile și feniculul 😀 ).

Rădăcinile de fenicul se curăță și toacă mărunt, la fel ceapa și cartoful, după care se pun cu ulei de măsline la foc mic, la călit pentru zece minute, dar să nu se ardă (știu, deja sună dubios). Se adaugă conserva de roșii, și după încă zece minute, supa. La foc mic se lasă să fiarbă o oră. După ce se răcește puțin, se bagă în blender pe rând și se face cremă. Înapoi pe foc pentru vreo câteva minute, după care se porționează, condimentează cu busuioc și se mănâncă. 🙂

Ocazie cu care dezastrul de mine a mâncat supă cremă. 😀

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

Ep. 105 – tocăniță de pui și ardei copți cu mămăligă

Orice gospodină știe să facă (măcar) o tocăniță și orice dezastru în bucătărie cunoaște (cel puțin) o modalitate de a arde rapid ce ai prin frigider. 😛

Din categoria “15-30 minute”, astăzi avem un fel de mâncare cu o denumire super pretențioasă. Haterii îți vor spune că o tocăniță adevărată se face la foc molcom și că durează cel puțin până ai văzut ultimul episod din telenovela ta preferată + ai dezbătut știrile cu soacra la telefon + te-ai uitat pe vizor la vecinii ăia gălăgioși de la 2. 😀

Doar că unii dintre noi am ratat trainingul intensiv în tocănițe, așa că improvizăm rapid. Cu avem prin congelator și frigider. 🙂 (Dacă aveți chestii înghețate, va trebui să le decongelați înainte.)

Într-o cratiță, în vreo două linguri de ulei, la foc rapid, punem un piept de pui, curățat de piele și grăsimi și tăiat bucățele; după un minut-două adăugăm un pahar cu apă, condimentăm cu sare, piper și busuioc uscat și lăsăm să fiarbă; când carnea e aproape fiartă (ceea ce se întâmplă destul de repede), adăugăm o pungă de ardei capia copți, tăiați felii și doi căței de usturoi, tocați, plus încă un pahar de apă. În timpul ăsta pregătim mămăliga: la un pahar de apă, un praf de sare și vreo 3 linguri de mălai, aruncat în apă, când începe să fiarbă, amestecat bine cu un tel sau furculița, până se îngroașă mămăliga.

Cheia acestui fel de mâncare sunt sosul – dacă nu are sos, mai completați cu apă, și usturoiul.

Dezastruos de bun. 😀

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.