Procesul a fost un dezastru lung și elaborat. Am cules cireșele cu mânuțele ăstea două. Câteva ore bune chiar, deși nu am perceput trecerea timpului, doar cântecul șăgalnic al cocoșului (băiiii, ăsta cântă și în cursul zilei, cine ar fi crezut :))) ). După care am ajuns acasă. Și am crezut că în doi timpi și trei mișcări o să curăț de sâmburi o lădiță de cireșe. Big mistake, huge mistake. :)))) Pe la 9 seara, așteptam să se topească zahărul să dau cireșele într-un clocot. Chestie care s-a întâmplat în vreo 3 ture, din motive de ustensile insuficiente. :))) După care a urmat o nouă zi, pus oase, mușchi și articulații la locul lor, precum robocop, și un nou dezastru – caută borcane, sună un prieten, că nu-s suficiente, spală borcane, sterilizează-le, fierbe dulceața, nu se încheagă, ce facem, sunăm iar prietenul. :))) Într-un final am făcut testul cu frigiderul (bagi dulceața la frigider și dacă se încheagă, e făcută :))) ) și rezultatul nu a fost atât de dezastruos. Victorie!!!
Rețetele autohone am văzut că sunt 1 la 1 – la un kilogram de fruct, un kilogram de zahăr și fierte până se leagă, plus ceva lămâie pe post de conservant. Nemții sunt mai normali la cap, de regulă pun 1 la 2 – juma de kil de zahăr cu gelfix la un kil de fructe, lăsate 2 ore, date în fiert 4 minute și băgate la borcan. Eu am pus 350g de zahăr la kil de fruct plus gelfix 3in1 juma de plic, dar am fiert fructele cu zahăr până a scăzut cam o treime din cantitate. Important e să țină până vor fi consumate. :)))
Ce n-am înțeles este de ce e ulei de palmier în gelfix???? Sincer, toate chestiile au ulei de palmier mai nou, mi se pare absurd…
Dezastrul final a fost de fapt o lecție aplicată de fizică – pot textilele să conducă lichidul din ceai? Pot. :))) Dar dulceața? Poate și ea. :))))
Spune-ne drept, a scăpat rețeta originală nemodificată? No bineee. :))))
De inspirație de la vecini (ucrainieni, ruși sau polonezi, după preferințe) borșul de sfeclă poate fi o zamă lungă, cazul meu, sau nu, cazul lui Jamie Oliver. Și chiar o supă-cremă la blender, dacă vă apucați de citit cărți vegane (mai bine nu :))) ). Eu am scos varza roșie din rețetă, că n-aveam :D, și m-am gândit să o înlocuiesc cu cartofi. Doar că până să-mi amintesc eu de ei, s-a fiert borșul și l-am mâncat. :)))
No bine, cum se face: se toacă mărunt ceapă roșie, usturoi, țelină, morcovi, roșii și sfeclă roșie și se aruncă într-o oală cu sare, piper, vegeta, ulei, busuioc și se călesc ușor legumele, după care se adaugă apă sau supă concentrată de carne sau de legume (dacă sunteți talentați); dacă vreți varianta cu varză roșie, se adaugă tocată; dacă vreți cartofi, puneți-i către final, tăiați bucăți.
Are o culoare superbă și e super bună la gust (dacă nu ați uitat să o condimentați :)) ). Eu am lăsat legumele să fie puțin crunchy, că nu-mi plac super fierte.
Zice Chef, nu vrei mai bine să facem o salată de cartofi cu pește? No bine, ce întrebare. :)))
Rețeta este de inspirație de la Jamie Oliver și este atât de bună încât merită sharuită pe repede înainte. 😀
Niște cartofi noi spălați bine (eu am un extraterestru verde pe post de perie) și puși la fiert. Niște pește făcut la cuptor în hârtie pergament, cu ulei de măsline, condimente și lămâie – eu am folosit file-uri de macrou, dar data viitoare voi pune cod. Dacă aveți pește afumat (hering, macrou) este super ok și atunci nu mai trebuie pregătit la cuptor.
Într-un castron puneți cartofii fierți, tăiați bucăți mari și deasupra ardei roșu, ceapă roșie, ardei iute proaspăt, tăiate rondele subțiri, mărar proaspăt tocat, sare, piper.
Legumele se amestecă cu un dressing făcut din maioneză, suc de lime (sau lămâie) și muștar. Desigur s-ar putea să nu mai aveți ce pune pe salată dacă v-a pus necuratul să băgați înainte degetele în dressing. :))) Eu l-aș fi mâncat pe pâine… sau de ce să mai irosim pâinea, direct cu lingurița, din bol. :)))
Deasupra se adaugă peștele.
Îți lingi degetele de bun ce este (și farfuria). :)))
No bine și nu ai distrus nimic? Cât pe ce să distrug cartofii, dar am oprit focul la timp ? Dressingul l-a făcut Chef, că altfel nu știu ce ieșea de el. :)))
De data asta ce ai mai distrus? :)) Nimic. 😀 Doar am modificat puțin rețeta, prin părțile esențiale. :)))
No bine, am combinat o conservă de ton cu ceapă roșie și măsline verzi, puțină maioneză, sare, piper și zeamă de lămâie. Pe net am văzut că se mai pune țelină și maioneza este în cantitate mai mare. Eu am mai pus o roșie – că nu era suficient de colorată, logic – și niște pătrunjel de decor (ce-i drept aș fi putut să pun mai mult). De mâncat pe chifle cu semințe.
Carevasăzică ai făcut de mâncare cu ce aveai prin frigider. Da, te-ai prins. :)))
Dar totuși maio? Da, că a fost după o oră de mișcare. :)))
Și ce avem noi astăzi Fräulein? Eine kleine cherry pie. 😀
Oficial este una dintre cele mai complicate chestii pe care le-am făcut vreodată, ținând cont că doar durata coacerii depășește o oră. Întreagă. Eine ganze Stunde!!! OMGosh… (Cine nu înțelege adevărata dimensiune a acestui fapt nu gătește rețete de maxim 15 minute :)) ).
Am o carte cu rețete de tarte și plăcinte de peste ocean din care m-am inspirat inițial. După care m-am apucat de research pe net și inventariat aluaturi diferite. La finalul acestei etape am ales două variante, unul basic, cu făină și grăsime și cel de-al doilea, în care se adaugă ouă. Este destul de simplu de ținut minte, proporția este de 1:2 (1 porție grăsime, 2 făină).
Varianta 1 (2 foi) : 500g făină, 250g unt (sau puteți amesteca unt și margarină), 6 linguri apă rece, sare.
Varianta 2 (2 foi): ingredientelor de mai sus li se adaugă 2 ouă.
Variațiuni: dacă vreți un aluat dulce mai puteți adăuga o lingură de zahăr (deși posibil aluatul va fi mai greu de manevrat), dacă vreți un aluat picant, etc. adăugați condimente, dacă vreți alte fițoșenii, puneți nuci măcinate, etc. Dacă nu se leagă cum trebuie, mai adăugați niște apă (eu am pus vreo 8-10 linguri în prima variantă). Aluatul doi s-ar putea să vă iasă ușor lipicios, dacă ați pus mai multă apă decât trebuie (ori reparați situația adăugând făină, ori îl băgați așa la frigider și cu puțin noroc poate se va întinde la final).
Ingredientele se frământă cu mâna sau mixerul, până se leagă într-un aluat (nu prea mult, că cică devine elastic și nu mai este aluat fraged), după care se acoperă cu folie și se bagă la frigider pentru vreo oră.
La primul aluat am uitat să pun sare. :)) După care m-am cam chinuit să-l întind – nu știu dacă din cauză că l-am frământat prea mult cu mixerul sau pentru că l-am uitat prea mult la frigider. :))) La cel de-al doilea am grăbit procesul de răcire și l-am băgat în congelator, nu de alta, dar răbdarea mea era pe terminate. :))) Din fericire, chiar dacă cred că am scăpat vreo două linguri de apă în plus, răcit a avut consistența potrivită și l-am putut întinde.
Scos din frigider aluatul se împarte în două și se întinde în două foi, cu sucitorul. Prima se pune în tavă, deasupra umplutura de fructe și apoi cea de-a doua foaie. Eu le-am înțepat cu furculița pe amândouă.
No bine până a stat aluatul în frigider m-am apucat de curățat cireșe. Vreo 3 kg. :))) La două zile după ce am terminat tarta de mâncat degetele mele încă nu și-au revenit din trauma curățării de sâmburi de cireșe. :)))) Am apreciat faptul că nu mai există viermi în cireșe, dar sincer nu inventează nimeni cireșele fără sâmburi? 😛
Cum se face umplutura: în cazul meu aprox. 1 kg de cireșe curățate de sâmburi și spălate, amestecate cu 2-4 linguri de zahăr (dacă sunteți americani probabil veți pune o cană de zahăr) și 3 linguri de făină. Și dacă vreți câteva cubulețe de unt (pe care eu le-am ratat, că nu mi s-au părut relevante).
Cuptor fierbinte, am copt tarta la foc potrivit timp de aprox. 45 minute, cu o folie de aluminiu deasupra, după care încă 15-20 minute, fără folie. Am vrut să îi pun folia la final doar pe margini, ca să nu se ardă, dar am reușit doar să-mi ard niște degete. :))) La a doua tartă (da, am făcut două :D) am dat focul prea încet așa că a trebuit să o las mai mult (nu faceți ca mine, riscați să vi se ardă o parte și cealaltă să rămână necoaptă).
Tarta e făcută când aluatul este copt și umplutura de fructe scoate niște bășicuțe sexi. :))
Au ieșit 8 porții consistente – große und sehr gut 😀 (în tavă de 25 cm). Dacă nu ați mai făcut puteți încerca pentru prima dată într-o tavă mai mică, cu doar o parte din ingrediente.
La tura următoare aș vrea să încerc varianta cu piersici sau caise. Să vedem ce fructe vor fi prin piață.
UPDATE 10.2020
Am încercat și variantele cu prune și gutui, cu aluatul simplu, fără ouă, cu o cantitate redusă de zahăr.
Este o rețetă simplă, de sezon, cu un blat de pandișpan și fulgi de migdale, însiropat cu amaretto și o cremă de iaurt, frișcă și căpșuni. Rețeta din care ne-am inspirat avea crema făcută din piure de căpșuni, frișcă și gelatină alimentară – puteți încerca și varianta respectivă, dacă nu sunteți un dezastru major în bucătărie. 😀
Arată fabulos pentru că, evident, este făcut de profesioniști :)) Contribuția mea în afară de spălat vase a fost de a separa ouăle (gălbenușul de albuș) cu mâna, ocazie cu care, am stricat vreo două :)))) Cum s-ar zice nu pot să-mi trec în cv că-s expertă în ouă. 😛
Între timp visez la niște spumă de căpșuni și o tartă… vă țin la curent dacă reușesc să mai ard ceva. :)))
No bine Claudia, nu ne spune că ai ars și supa?!! :))))
N-am ars-o, dar am fost pe aproape. 😀 Da, știu, sunt un dezastru. 😛 Povestea e clasică: am pus niște pulpe într-o oală cu apă și am dat drumul la foc. După care am mers până la laptop, numai cinci minute… yap, m-am trezit la realitate când mirosea a supă în casă, moment în care am scos record mondial la alergat până în bucătărie. :)) Din fericire nu a ars nimic (de data asta), dar oala mea de supă pentru o săptămână mai era fix de-o porție. :)) Așa că a trebuit să improvizez. Din nou.
Am sotat niște legume – morcov, ardei și niște ceapă roșie, peste care am adăugat o mână de legume congelate (am rezerva în caz de urgență, precum în cazul de față) și niște apă, după care am adăugat tăiței asiatici, sos de soia și la final, supa concentrată și carnea de pui tăiată.
Au ieșit două porții generoase și una-peste alta, au fost chiar comestibile. Și mi-am adus aminte de supa vietnameză cu creveți pe care am mâncat-o în State. Ar fi o idee pentru data viitoare când mai vreau să stric o supă. :)))
Am mai făcut în trecut, dar bineînțeles că am deviat de la rețeta originală. 🙂 İmam bayıldı cum se numește pe limba originală, conține vinete plus ceapă, usturoi și roșii și o tonă de ulei de măsline (de la care se zice că a leșinat imamul, de emoție că nevastă-sa a consumat în mai puțin de 2 săptămâni tot uleiul primit zestre la nuntă de la tac-su).
Rețeta pe care am găsit-o eu dintr-o carte cu rețete mediteraneene zicea să tai vinetele în două și să le pui la copt în cuptor, cu ceva ulei de măsline. Bănuiesc că s-ar putea să iasă ok dacă ai cuptor normal la cap. Ceea ce al meu nu este. Așa că am preferat să le scobesc și să pun în cuptor doar coaja cu câte o lingură de ulei și să pregătesc restul pe aragaz. Restul însemnând ceapă și usturoi, plus un morcov, plus vinetele, toate tocate mărunt sau date pe răzătoare; plus condimente, printre care mentă și busuioc, plus ulei și puțină apă. Când mi s-au părut cojile coapte, am pus peste amestecul de legume și roșii în bulion deasupra, plus ulei de măsline și le-am băgat înapoi la cuptor.
Cu cât pui mai mult ulei, cu atât sunt mai bune (sau cel puțin așa îmi imaginez…) dar nu vrem să leșinăm, nu? 😛 Rezultatul final a ieșit mai puțin dezastruos decât m-am așteptat, de unde se vede că uneori se mai întâmplă și minuni prin bucătărie. :))
Rețeta aia faină o găsiți pe povestisasesti. Aș fi făcut-o și eu doar că am uitat să iau lapte de la magazin. Că no bine, sunt cu pofta în gât de când a dat căldura, dar asta nu înseamnă că-s și planificată. :))) Așa că m-am văzut în fața cuptorului încălzit, cu o parte din ingrediente și cu clasica dilemă: și acum ce facem? Păi căutăm o altă rețetă de aluat, tot un pandișpan, dar fără albușuri și fără lapte în el. Faza e că am găsit ceva de genul ăsta într-un caiet vechi de rețete. Totul bun și frumos până când m-am apucat de măsurat zahărul, că ar fi trebuit o cană întreagă, dar eu am pus doar vreo 6 linguri. :)) Așa că atunci când am turnat făina, în loc de un aluat care curge a rezultat un aluat de făcut tarte. :))) Până la urmă am dres-o cu juma de iaurt și cu extra de apă și ulei de a ieșit un aluat super meseriaș, doar că nu prea dulce. :))))
Galben și pufos, mai ceva ca brioșele, cine ar fi crezut? :)) Dar ca să fie mișto de tot, rabarbărul s-a dus la fund și bezeaua de deasupra nu prea se simte că mi s-a părut cam multă așa că am făcut și o tavă de bezele (povestim despre bezele când vor ieși ok măcar o dată…).
Și a mai rămas ceva în tavă? Nu, că am împărțit-o frățește. :))) (Ză family mi-a transmis că mă roagă insistent ca data viitoare să încerc altă rețetă :))) )
De fapt căutam idei de cupcakes când am dat peste o carte cu rețete mediteraneene. Ocazie cu care am constatat că nu doar că turcii ne-au luat sarmalele și vinetele pe pâine, dar grecii fac și ei ciorbă tradițională de fasole boabe (lol), iar spaniolii ciorbă de verișoare…. pardon, perișoare. 😛 Faza mișto e că toate mâncărurile ăstea, deși seamănă între ele, se fac ușor diferit, probabil și în funcție de ingredientele locale, așa că putem să le lăudăm în continuare cu mâncărurile noastre dacice tradiționale. 🙂
No bine, mai lasă-ne cu filozofia și spune-ne cum se face faimoasa mâncare cu năut. 😀
Zice la rețetă că se călesc în ulei de măsline (da, de la măslinul din curte :)) sau varianta locală, după gust) niște ceapă, niște ardei gras și niște usturoi, după care se adaugă năut fiert din conservă, vinete tăiate bucăți și roșii și/sau roșii din conservă; plus foi de dafin, oregano, sare și piper; se completează cu apă și se fierbe încet la cuptor. Varianta cu mentă și paprika se numește maghmour și este libaneză, varianta cu chimen, scorțisoară și ușor iute ar fi marocană. Se poate mânca cu lipie sau orez. Sau cu furculița. :))
E a treia chestie pe care o fac cu năut, pe lângă hummus și salată. Nu e cine știe ce, dar când te-ai săturat de cartofi și paste, poate fi o alternativă.
Păi și, ai dat și foc la bucătărie? Ai ars minim trei degete? Nope, vorba reclamei, în timpul realizării acestei rețete niciun personaj și niciun instrument nu au avut de suferit. 😀
