No bine, să te văd, mai știi ce ai pus în ea? ? Daaaaa. ❤ Ton, de la conservă, porumb boabe, de la conservă, morcov dat pe răzătoare, apio tăiat felii subțiri sau cubulețe. Cu dressing obișnuit, de lămâie și ulei.
Surpriza o reprezintă crutoanele, făcute homemade. 😀 Pentru că am vrut să cumpăr din magazin și Chef a spus că sunt mai bune cele făcute acasă.
Felii de pâine sau chifle – ce aveți prin casă – tăiate cubulețe și aruncate într-o tigaie. Dacă pâine e mai veche, cu atât mai bine, e un fel de reciclare creativă. 😛 Și o modalitate de a nu arunca mâncarea. Peste ele turnăm niște ulei – de măsline, rapiță sau floarea soarelui și condimentăm. Eu am pus puțină sare, busuioc și rozmarin. La foc rapid, amestecate să nu se ardă, dar să prindă o culoare frumoasă.
Din motive independente de voința mea, mi-am început anul cu fake Martini. Ceea ce nu a fost o opțiune tocmai proastă. Adică, no bine, se putea și mult mai rău de atât. :)))
Rețeta este una extrem de complicată și necesită studii cel puțin superioare. 😀
Fake Martini: apă tonică, zeamă de lămâie, măsline verzi. Se toarnă într-un pahar, se amestecă, se mai aruncă niște mentă uscată și se bea. 🙂
Desigur, în cinstea mea, azi puteți să aruncați și niște spirtoase în compoziție. Promit să nu vă spun. 😀
No bine nu știu dacă v-am spus cât sunt de încântată de blenderul meu ? Până la el aveam două variante: să-mi cumpăr hummus din magazin – câteodată e ok, altădată nu prea, sau să-l fac folosind mașina de tocat – o experiență semi-horror.
De când cu blenderul, am aruncat toate ingredientele într-un castron, le-am omogenizat și voila, a mai ieșit de o rețetă. :))
Se face dezastruos de repede, din o conservă de năut (200g), 2 linguri de tahini (dacă nu aveți, puneți niște susan prăjit ușor în ulei), 2 linguri de suc de lămâie, 2 linguri ulei de măsline, sare, piper. Dacă vreți, usturoi și boia, coriandru.
Piept de pui, dezosat și curățat de piele, tăiat bucăți mici. Într-un castron amesteci niște sos de soia, miere și ghimbir dat pe răzătoare (sare și piper, după gust). Adaugi bucățile de pui și amesteci bine, după care le lași vreo oră la marinat. Prăjit într-un wok sau tigaie, în ulei încins (atenție să nu te arzi 😀 ).
Orez fiert în apă, strecurat, amestecat cu porumb din conservă și niște ardei roșu tocat mărunt.
Ungurul din mine a făcut niște pogăci relativ bune folosind rețeta prietenei mamei. 😀 Relativ bune că au avut un succes neașteptat, oamenii solicitând și tura numărul doi deși io zic că mai trebuia să crească aluatul. :))
No bine, este genul de rețetă care sună foarte simplu în caietul de rețete și care te umple de draci în practică, pentru că durează mult tot procesul, necesită mai multe rânduri de împachetat și în final le scoți din cuptor și deși par arse, când le tai zici că-s necoapte. ? Dezastru real!
Baza aluatului este un amestec din 500g făină, sare, 2 gălbenușuri, 10g drojdie, 2 linguri smântână, 100g unt (eu am amestecat margarină și untură) și vreo trei sferturi de pahar de lapte. Frământat și pus la dospit la căldură. Între timp 500g jumări se dau prin mașina de tocat carne, se amestecă cu piper și sare (dacă mai e cazul) și se împart în trei.
În pasul următor aluatul dospit se întinde într-o foaie pe care vom pune o treime din pasta de jumări și pe care o vom împacheta în patru. Lăsat vreun sfert de oră la dospit, întins în foaie, refăcut procesul, împachetat în aceeași direcție, repetat. Ultima oară se întinde gros, de două degete, se taie cu paharul, se fac dungi cu cuțitul și se unge cu ou bătut.
Eu le-am întins de un deget și nu m-am mai chinuit cu dungile, că nu era cazul. :))
Le-am copt în cuptorul fierbinte, la foc mediu, mai mult de 20 minute. Încă nu sunt lămurită, dar tura viitoare sper să mă prind de temperatură și timp. Dacă le tăiați și par necoapte în interior e de la grăsimea din jumări. 😀 Desigur s-ar putea să fie necoapte de-adevăratelea, dar o să aflați doar când se răcesc. :)))
Am fost nevoită să gust din toate cele trei tăvi, de mai multe ori ca să fiu sigură că-s făcute cât de cât. Motiv pentru care luna asta nu ne suim pe cântar. :))))
Special pentru femeia din tine, overcooked brownies. ❤ Aproape le-am ars – logic – dar ce buneeeeee au ieșit, nici nu vă puteți imagina!!!! 😀
No bine am rețeta de foarte mulți ani, dar este pentru prima dată când o fac. Motiv pentru care am ținut prăjitura mai mult în cuptor decât trebuia… să fiu sigură că e făcută. :))) După cum zice Chef, brownies este una din prăjiturile care nu se încearcă cu scobitoarea. Drept urmare, ori vă iese, ori nu vă iese. 😛
Cum se face: 250g ciocolată neagră, 200g unt, 300g zahăr brun (eu am pus jumi-juma, brun și zahăr tos obișnuit), 4 linguri suc de mere se încălzesc ușor, într-o cratiță, omogenizându-se (pe bain marie sau direct pe foc, dacă vă mișcați repede). Ideea e să se topească, nu să dea în fiert. Rece, se amestecă cu 4 ouă, puse pe rând (dacă ai răbdare), 200g făină, niște sare, scorțișoară și 100g mere uscate (acum realizez că eu am pus un măr normal, dat pe răzătoarea mare și a fost super ok). Prăjitura se toarnă într-o tavă, pe hârtie de copt și se coace, la foc potrivit, vreo 30 de minute. Când este gata este ușor umedă, deși aluatul este dens.
Este una dintre rețetele în care am păstrat cantitatea originală de zahăr. Iese dulce, dar nu se mănâncă toată tava o dată. Ci câte o bucățică, la cafea. 🙂
Pe internet o să găsiți diferite variante, în care se adaugă fructe uscate sau fulgi etc. Cred că vă puteți juca cu diverse rețete, până găsiți varianta care vă place.
Am citit-o la vremea ei, deși nu eram fan Bourdain și mi-a plăcut. Că începe cu întrebările “ce fac oamenii normali?” și “ce înseamnă o familie fericită normală?”, adică ce mănâncă acasă, cum trăiesc etc. Că devenind tată la 50 de ani a trebuit să se adapteze, de unde și cartea apărută cu doi ani înainte să se sinucidă, o carte cu rețete de familie, pentru cei pe care iubește să îi hrănească.
Sunt mai multe rețete și mai multe variante de dragoste în farfurie. 🙂 Inclusiv sandvișuri. 🙂 Care să ne crească apetitul în această primăvară. ❤
Termenul limită pentru citit, ales o rețetă, încercat, pozat și trimis feedback este 10 aprilie. 🙂 Dați-mi un mesaj ca să vă zic unde găsiți cartea. (printre altele, Okian și emag).
Creată de un grec canadian, pizza hawaiiană are fanii ei, deși mulți spun că ananasul nu are ce căuta într-o pizza. No bine, gusturile nu se discută, și, pur întâmplător este una din favoritele mele (pentru că pizza cu mango nu este încă în trend :)) )
Pe blatul de pizza, uns cu sosul de roșii se pune șuncă sau bacon, cașcaval și ananas.
La mine pizza se face cu ce există prin frigider și cămară, drept urmare varianta de azi a avut ton, ceapă roșie, ardei verde, ananas și cașcaval.
Îmi fac singură blatul, câteodată iese chiar comestibil. :))) Găsiți pe net multe rețete și în cazul cel mai nefericit îl puteți cumpăra gata congelat din magazin.
Sosul de roșii, la fel, sunt multe rețete pe net, cea mai simplă variantă este pastă de tomate, dizolvată cu puțină apă și amestecată cu diferite condimente (sare, piper, oregano etc.). Vă puteți face propriul sos și păstra în borcane sau congelat – e de preferat sosurilor care au o tonă de conservanți.
În cazul cel mai nefericit puteți comanda o pizza hawaii direct de la pizzerie. :))
No bine, o să vă spun un secret, dar rămâne între noi, da? 🙂 De data aceasta am făcut salata, am mâncat-o, după care mi-am amintit că nu am scris niciunde ce am pus în ea… drept urmare a trebuit să scotocesc prin memorie, ca să-mi aduc aminte. :)))
Este o salată care se face rapid, logic. 😀 Un măr dulce-acrișor se taie felii subțiri sau cuburi, după preferințe și se amestecă cu niște salată verde sau iceberg, felii subțiri de morcov, bucăți de feta și semințe de floarea soarelui. Dressing de ulei de măsline cu zeamă de lămâie sau lime.
Păi și chestia aia violet? Hmmm, cred că era niște varză roșie tocată. :))
Un lucru îmi amintesc sigur: este ultra-mega-super dezastruos de delicioasă. 😛
No bine, mai avem o rețetă specială din cartea lui Reese, Cheddar Biscuits, de la Oana. 🙂
Multe rețete din carte mi-au făcut cu ochiul, mai ales salatele, dar pînă dau căpșunile, facem Cheddar Biscuits.
Am găsit și cașcaval din ăsta la alimentară, nu chiar ca cel descris în rețetă, al meu a fost mai dulce și nu foarte portocaliu, dar nu-i bai că m-am prins că dacă fotez biscuiții sub lumina de la hotă, nuanța e fix cea care trebuie. :))) Altminteri sînt ușor palizi. 😀
Am avut emoții că instrucțiunile au fost lungi (pînă la urmă ideea principală e să nu-i frămînți ca pe cozonac… :)), dar au ieșit buni, untoși și pufoși, am de gînd să-i mai fac cu proxima ocazie cînd îmi vin musafiri. Pun pe masă și niște brînză și vin alb și se cheamă că m-am străduit. :)))
Mie mi-au ieșit vreo 30, cred că sînt muuult mai mici decît originalul, dar așa am avut forma și trebe să recunosc că n-am măsurat aluatul cînd l-am întins să aibă fix juma’ de inch. :)) Și mi-a ieșit și un șarpe dodoloț ca o pîinică mai de soi pe care nu l-am mai fotografiat că nu era foarte fotogenic, l-am mîncat rapid.
Mă folosesc de ocazie să mulțumesc Claudiei pentru idee și să-mi exprim entuziasmul și angajamentul pe mai departe. 😀
Rețeta: 2 căni de făină, 2 lgț praf de copt, 1 lgț bicarbonat, un praf de sare amestecate; se adaugă apoi pe rând 6 linguri de unt rece cubulețe (aprox. 85g), 3/4 cană brânză cedar rasă, 1 cană de iaurt și 1/4 cană de unt topit. Aluatul format se întinde și se împachetează în două și încă o dată în două; se repetă procesul încă o dată, după care se întinde și se taie. Copți 20 minute la foc mare – 220 grade.
