Ep. special [dindragostepentrutine] – 3 salate sănătoase

No bine, cred că este suficient de clar că sunt îndrăgostită de salate (nu doar din motive de Valentine’s), din mai multe motive. 🙂

În primul rând, oricât ai fi de dezastru, riscul de a distruge o salată este destul de mic. În al doilea rând, nu ai nevoie de multe ustensile și nici nu durează foarte mult timp să faci o salată, ceea ce este perfect, pentru că cine are timp să stea cu orele în bucătărie, pe timp de covizi? [Sarcasm evident] 😀 Apoi, preferatele mele, poți să gătești cu ce ai prin frigider, inclusiv rămășite de chestii (arunci mai puțin, eficiență maximă a costurilor, gătești local și cu produse de sezon) și poți să îți folosești creativitatea. Yeeiiiii. 😛 Și nu în ultimul rând, orice ghid de nutriție, inclusiv cel actualizat al USDA pune legumele pe primul loc. Care dacă sunt combinate cu proteine și carbohidrați, respectând câteva reguli extrem de simple, ne țin sănătoși, activi și voioși. Win-win, cum s-ar spune. 🙂

Din păcate, majoritatea cunosc doar două feluri de salate: garniturile care vin pachet alături de carne cu cartofi, precum salata de varză sau murăturile și cele maxim 5-6 feluri de salate internaționale, ca salata grecească sau Cesar. Când de fapt din câteva ingrediente poți să faci n variante, care să fie atât sănătoase, cât și sățioase și mai ales, delicioase.

Așadar fanii dezastrelor, să vedem ce idei de salate avem azi. 🙂

Salată de cușcuș cu fasole verde și mentă

Rețeta originală era cu bulgur fiert, amestecat cu teci de mazăre verde (n-am gătit niciodată așa ceva, dar voi dacă aveți grădină acasă – sau sursă directă de mazăre – puteți încerca), roșii uscate și un dressing cu mentă. Eu am folosit cușcuș, hidratat cu apă fierbinte într-o cană și amestecat cu vegeta și un strop de ulei de măsline, amestecat cu fasole verde de la congelator, opărită și apoi strecurată de apă, cu roșii cherry și un dressing din ulei de măsline, sare, piper, zeamă de lămâie și mentă uscată. De preferat să construiți salata direct în farfurii, pentru că cușcușul nu merge amestecat prea tare. Vegană și super bună. 🙂

Salată de pui cu lămâie și tarhon

Știți că am mai făcut salate cu pui și maio, care se pot consuma așa sau într-o lipie ori chiar sub formă de sandviș. Diferența aici este dressingul, respectiv maioneza se amestecă cu lămâie, sare, piper, fenicul și tarhon tocate mărunt. Eu am folosit tarhon din borcan, dar când e sezonul încercați cu tarhon proaspăt. Dressingul îl amestecați cu pui fiert/ prăjit/ făcut la cuptor, tocat sau mărunțit. Este o rețetă excelentă pentru folosit resturile de carne de la un fel principal. Va fi dezastru curat. 🙂

Salată de fenicul, năut și roșii cu mozzarella

Într-o farfurie pui salată verde – romană, iceberg, ce ai prin casă. Separat amesteci într-un bol năut fiert, cu roșii (uscate sau cherry sau ce ai), ulei de măsline, lămâie, sare, piper, mărar și oregano. Lași câteva minute, după care pui peste salată. Deasupra, fenicul tocat și mozzarella ruptă cu mâna. Nu e cea mai fericită poză, dar rețeta vegetariană este bună la gust. 🙂

Rețetele sunt adaptate din cărțile de Salate, de Georgeanne Brennan.

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 150 – clătite cu chipsuri de ciocolată și sos de portocale și lichior

Recunosc, am încercat și varianta aceasta de clătite, dar tot cele clasice mi se par mai bune (vezi aici mai multe idei). 🙂 Sosul în schimb merită încercat pe viitor cu înghețată. 😀

Este o rețetă de la Gordon Ramsay, care a fost sugestia lunii la #cookingbookclub și care suna fabulos în teorie. În practică ies niște clătite americane – pancakes, cu praf de copt în compoziție – de încercat o dată în viață. 🙂

Aluatul se face din 2/3 cană făină, 1 linguriță praf de copt (eu am pus mai puțin), un vârf de sare, 2/3 cană lapte, 2 ouă mari separate albuș de gălbenuș, 1/4 apă rece. Gălbenușurile se amestecă cu lapte, apă și ingredientele uscate, astfel încât să nu rămână cocoloașe; la final se adaugă albușul bătut spumă separat. Iese un aluat puțin mai gros.

Aluatul acesta ar trebui să ajungă pentru 5-6 persoane. Vreo două maxim de persoană, deși mie nu mi-au ieșit prea multe.

Se prăjesc în tigaie cu puțin unt sau ulei; când le turnați, adăugați și chipsuri de ciocolată (1/2 cană în total). Eu am pus doar câteva.

Separat se face sosul de portocale și lichior, care, surpriză, este sos de ciocolată. :)))) 1/3 cană chipsuri de ciocolată, 1/2 cană de frișcă lichidă, 2 linguri zahăr se topesc la foc foarte mic, la final se adaugă 2 linguri de suc de portocale și o lingură de Grand Marnier/Cointreau.

Clătitele se aranjează pe farfurii, se decorează cu o felie de portocale și cu sos deasupra. Ale mele sunt vreo două variante diferite, după cum se poate vedea din poze. 😀 (V-ați prins că sunt inimioare, da? :))))) )

Happy Valentine, cu multă dragoste distanțată social! 😛 Și dacă faceți clătite, trimiteți poze. :)))))

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. special [dinTransilvaniaprinciară] – porc cu sos picant

Această rețetă, de la curtea princiară transilvăneană a secolului XVI-lea, mi-a dat ocazia de a mai distruge niște mituri.

Mitul 1, că nu oricine poate distruge rețete princiare. Ohohoooo, bănuiesc că nu v-ați întâlnit cu mine, am puteri nebănuite… :))))))

Mitul 2, că prințesă cum sunt, aș fi mâncat bine la curtea princiară. Din nefericire, opusul pare mai degrabă valabil, aș fi făcut foamea în ultimul hal. Și nu poți să supraviețuiești doar cu mazăre… 😛

No bine, nu este o rețetă foarte complicată. Oricum nu avem prea multe detalii, așa că ne bazăm pe creativitate și experiența anterioară. 🙂

Porcul cu sos picant presupune să pui la fiert carne de porc cu mere și ceapă. Merele și ceapa fierte sunt pasate și transformate în sos. Carnea se fierbe bine. Sosul se condimentează cu piper, oțet, șofran și puțină miere, sare după gust. Se pune carnea pe farfurii și se adaugă sosul.

Habar n-am ce am greșit, dar sosul meu numai picant nu a ieșit. Și a avut un gust puternic de ceapă (am pus prea multă??). Drept urmare am consumat o porție și din a doua, carnea am transformat-o în altceva. :)))

Rețeta este din „Bucătăria la curtea princiară a Transilvaniei în sec. XVI”.

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 149 – supă de chimen

No bine, există două variante ale acestei supe: cea din rețetarul românesc de dinainte de 89 pleacă de la o bază de oase de vită. Cea de-a doua variantă vine de pe filiera ungurească/săsească – kömény leves – și este cât se poate de vegană. 🙂

În varianta supei de oase, faceți rost de niște oase de vită, un rasol etc. și după ce le spălați, le puneți la fiert, la foc încet, cu sare și piper. Spumați și lăsați să fiarbă până reduceți zeama la jumătate.

În varianta simplă, o să folosiți apă. Că și așa are zero calorii. Dezastru nu alta. :))))

Într-o oală căliți în ulei niște făină, paprika dulce de ardei și semințe de chimen. Daaa, este o supă cu rântaș, evident, dar, dacă nu vă place, scoateți făina din ecuație. 🙂 Peste, adăugați apă sau supa de oase, sare, piper, lăsați să fiarbă puțin, să se îngroașe de la rântaș. Serviți cu crutoane de pâine (cuburi de pâine prăjite în ulei).

Eu, pentru că am mâncat la Tușnad o variantă îmbunătățită a acestei supe – cu legume :))) – am folosit supă de carne și am mai pus niște rădăcinoase (morcovi, apio) și ceapă, plus boia de ardei și chimen. 🙂 Și n-am avut crutoane, așa că am mâncat cu crackers. :))

Dacă vi se pare mult prea dezastru rezultatul, no bine, păstrați chimenul și amestecați-l cu niște alcool. Iese un chimion numai bun pentru vremea de afară. :)))))

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

Special Cookingbookclub: concurs februarie 2021 (+recenzii)

Răspândește dragostea pentru mâncare! 🙂 Participă la concursul de pe pagina de facebook a dezastrelor și de Valentine’s ai ocazia să câștigi una din cele două cărți de mai jos. 🙂

Ca să poți participa, intră pe facebook și dă like paginii, sharuiește postarea de concurs și lasă-ne un comentariu aici sau pe facebook cu răspunsul la următoarea:

„Împărtășește-ne o rețetă făcută cu dragoste, pentru familie și prieteni, care pe hârtie a sunat dezastruos, dar în realitate a fost foarte bună!”

Termen limită 13 februarie, ora 24. Câștigătorul îl aflăm în 14, prin tragere la sorți.

Câteva impresii despre cărți (le-am frunzărit, salvat niște rețete care sună dezastruos de bine și chiar am încercat una-două, cu modificări, of course 😀 ).

Maramureș în bucate, Nicolai Tand, Editura Curtea Veche 2019

Voi nu știți, dar cu maramureșenii am gătit multe chestii faine la bucătăria de campanie, într-o altă eră. 🙂 În mod surprinzător, în zona lui Nicolai se mănâncă multă mămăligă. Aproape cu orice, dar dacă se poate combinat și cu niște untură de porc. :))) O să aveți nevoie de multă horincă să puteți găti din rețete, dar cartea e faină.

No bine și am încercat ceva? Ioi, da, niște cartofi prăjiți cu slănină și șuncă (daaaaa, am un deget de slănină păstrat strategic în congelator pentru acea zi ultra-specială din an :D).

Am mai făcut ghiveci de legume ca-n Maramu‘, care poate vă aduceți aminte că a fost mai mult decât comestibil. 🙂

Rețeta lui de fasole frecată îmi aduce aminte de copilărie. Diferența fiind că taică-miu punea ceapă călită deasupra, în timp ce Nicolai pune slănină prăjită. 🙂

Mi-am mai salvat niște idei, dar, serios, v-ați aștepta la ciorbă de pește făcută cu zeamă de varză și mâncată cu mămăligă? 😛

Și mi-am adus aminte de ceai de zahăr ars, nu știu dacă ați băut așa ceva. Dar pentru el pregătesc un articol separat. 🙂

Preparate rapide ușor de gătit, Daniela Andrei, Editura Alex-Alex, 2018

Avem după cum urmează: rețete de ouă umplute, paste de pește, pateuri – cu preferata mea, pastă de friptură 😛 – paste de branzeturi și unt, niște sandviciuri, niște vegetariene și ceva deserturi și băuturi. Am citit cărți mult mai bune de la această editură, dar, dacă în general gătiți chestii clasice, de care v-ați săturat, puteți găsi câteva idei de încercat.

Am încercat niște creme de brânză, dar modificate: am folosit brânză de vaci și feta în proporții aproximativ egale și am combinat pasta cu verdețuri, măsline și boia. Ce să zic, nu sunt super fan, dar merge o tură. 🙂

Acestea fiind spuse, nu uitați de concurs și cine știe, poate veți avea ocazia să testați una din rețetele incluse în aceste cărți.

—

#foodfriendslove și orice ar fi, nu uita să te bucuri de mâncare, de soare, de pământ și să respiri.

Intră și tu în gașca #dezastruinbucatarie, pe facebook, instagram sau pinterest.

Citește toate articolele #cookingbookclub aici. Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. Și dacă ești pasionat de #prăjitorturișicafea, apasă aici. Nu uita că să previi este mai ușor decât să tratezi și că nu poți arde rețete cu succes dacă nu știi prim ajutor în bucătărie – citește aici mai mult.

[prăjitorturișicafea 10] – prăjitură cu cocă rasă

Prăjitura copilăriei. Ușor cam dulce după preferințele noastre actuale, dar dezastruos de bună. 😀

Tura aceasta am respectat cantitățile ingredientelor, dar data viitoare aș reduce cantitatea de zahăr din glazură la 100g în loc de 150; și cred că și în aluat s-ar putea înjumătăți. Și dacă nu iese, revenim la cantitățile originale. 🙂

Practic este un aluat fraged, cu zahăr și ouă în el, cu o glazură-cremă de bezele moi.

Aluatul: 2 gălbenușuri, 150g unt, 100g zahăr pudră, 300g făină, 1 vârf de cuțit bicarbonat, coaja de la o lămâie și puțină zeamă.

Glazura: 2 albușuri, 150g zahăr pudră, 2 linguri marmeladă.

Pentru aluat, se freacă gălbenușurile cu untul, zahărul și coaja rasă de lămâie până se obține o compoziție spumoasă. Right. Se adaugă bicarbonatul stins în zeama de lămâie și făina și se frământă bine. Trei părți din aluat (eu am pus două treimi) se rad pe răzătoarea mare, direct în tava unsă cu unt și tapetată cu făină, într-un strat cât mai uniform. Și dacă se poate fără să vă dați degetele pe răzătoare ca dezastrul de mine. :))))

Albușurile se bat spumă cu zahărul, se adaugă marmelada (eu am pus gem de prune) și spuma întărită se toarnă peste aluatul din tavă.

Deasupra se rade restul de aluat.

Se coace în cuptor la foc potrivit 25-30 de minute. Dar vedeți că se arde destul de repede. 🙂

După ce s-a răcit se pudrează cu zahăr (sau nu, că e foarte dulce) și se taie bucăți pătrate.

Ies aprox. 20 de bucăți dintr-o tavă de cuptor, mai puțin marginile.

Merge făcută și cu făină fără gluten, doar posibil să mai adăugați puțină făină și să lăsați mai mult la frigider.

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 148 – șaorma vegetariană

Mă gândesc că poate v-ați săturat de atâta carne și vreți ceva vegetariano-vegan? 😛 Dacă nu, căutați prin episoade, sigur găsiți ceva cu carne. :)))Dacă da, atunci pentru voi este rețeta de mai jos. 😀

Este o șaorma la fel de delicioasă precum cea clasică, cu carne, nu cu cartofi. :))) Am folosit legume la grătar – în cazul meu, ardei gras roșu și vinete, dar vedeți și voi ce găsiți acceptabil ca preț prin supermarket. Cred că merge ok și cu zucchini sau dovlecei.

N-am găsit grătarul prin zăpadă, ci în dulap. :))) Dar pregătiți-vă pentru un dezastru autentic, cu mult fum. Mai mult fum ca la vecinii care fac micișori fără număr. :))))))

Am spălat legumele, le-am curățat, după care le-am tăiat bucăți mari și le-am pus într-un vas cu puțin ulei de măsline, sare, piper și condimente. Folosiți ce vreți, după preferințe. Ierburi uscate să fie. 😀

Am pregătit grătarul de fontă, adică l-am lăsat să se înfierbânte bine, după care am pus legumele pe el, am deschis geamul larg și am sperat că nu le voi arde. Cu totul. :)))))

Din fericire le-am ars cât a trebuit. 🙂 Am mai turnat niște ulei de măsline peste ele și niște usturoi tocat și le-am lăsat până am terminat toate legumele.

Separat am pregătit un tzatziki din iaurt gras, castravete și niște usturoi.

Am încălzit lipia, am pus legumele, sosul deasupra. Și am mâncat de am spart. :)))))) Dezastruos de bun!!!

Dacă vreți vegan, o să fie fără sos. Dacă vreți iute, puneți și jalapeno murat. Dacă vreți cu carne, adăugați și carne – acu ce să facem, trebuie să mulțumim pe toată lumea. :)))

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

Ep. special [tradiționalromânesc] – varză călită

Ca să înțelegem despre ce discutăm astăzi: varză călită în untură, care ți se topește pe cerul gurii… 😛

Veganii pot înlocui untura cu ulei de floarea soarelui, dar bineînțeles că nu va mai fi același lucru. 🙂

Ca să puteți face această rețetă aveți nevoie de varză murată. Bineînțeles că se poate face varză călită și cu varză proaspătă, mai degrabă vara decât iarna, dar noi nu suntem fani. Varza murată la domiciliu este musai. Zăpada poate lipsi, dar varza murată, nu. 😀

Dacă nu aveți varză murată de la beci din varii motive, puteți cumpăra din supermarket sau este în Steagu un aprozar care vinde o varză acceptabilă. Dacă nu știți unde, lăsați un comentariu și vă dau locația. 🙂

Buuuun, și cum gătim acest dezastru? Aducem varza, o punem puțin la desărat, o spălăm bine, după care o tocăm foarte subțire. Vă trebuie un cuțit bun și răbdare. Sau cuțite bune la robot. :))))

Într-o tigaie punem niște ulei de floarea soarelui și untură, în funcție de cantitatea de varză, lăsăm să se topească, niște ceapă tocată, piper, eventual boia, după care adăugăm varza, amestecăm și băgăm în cuptorul încălzit la foc mediu spre mic. După care vom amesteca varza, băgăm înapoi, repetăm. Practic varza se prăjește, înmoaie și transformă în una din cele mai mari delicatese ale bucătăriei autohtone. 🙂

Deși eu sunt fanul rețetelor de 15 minute, înțeleg că această rețetă are nevoie de mult mai mult timp. Și mai multă răbdare. Din această cauză tata e responsabil pentru varza călită. :)))))

La final se poate adăuga o lingură-două de pastă de tomate. Dar nu e musai.

Acest dezastru vine la pachet cu cârnați prăjiți sau friptură de porc. Da, sorry, v-am zis că nu e vegan. 🙂

–

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Ep. 147 – tocăniță de ficat cu mămăligă

Discuție cu mama: Am făcut tocăniță de ficat, că n-am avut altă idee. Păi și ce ai pus în ea? Morcov,… Aaa, păi nu se face cu morcov, doar cu ceapă… sau cu ceapă, ardei și roșii…

No bine, din nou am distrus o rețetă, neintenționat, of course. :))) Pentru că am gătit cu ce am găsit prin frigider și cămară și cu ce mi s-a părut mine că rima, drept urmare m-am îndepărtat ușor de rețeta originală. Dar ok, stomacul meu nu s-a supărat. :)))

Am descoperit prin congelator o cutie de ficat de pui, din vremuri preistorice, drept urmare era imperios necesar să fac ceva cu el. Nu aveam chef de prăjeli, așa că după ce s-a dezghețat, spălat, dat într-un clocot și scurs m-am decis să-l fac ficat cu ceva sos de legume.

Am călit niște ceapă tocată, plus morcov și păstârnac tăiate felii subțiri, am adăugat ficatul, sare, piper, cimbru și busuioc, am pus deasupra un pahar de apă – ochiometric și le-am lăsat să se înăbușească. La final am turnat și niște roșii din conservă.

Cu mămăligă (mălai, apă și sare – urmați instrucțiunile de pe pungă).

Rezolvi o masă-două super rapid. 🙂

Data viitoare caut și ardeii. 😛

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.

[prăjitorturișicafea 9] – Irish Coffee cu frișcă aromată cu portocale

De fapt era Bourbon Coffee, dar, la o mai atentă citire, am ajuns la concluzia că baza este rețeta clasică de Irish Coffee. 🙂

Pentru 6 porții aveți nevoie de 6 căni de cafea fierbinte, 6 linguri de zahăr tos și 6 linguri de bourbon. În fiecare cană turnați cafeaua, adăugați zahărul și alcoolul și amestecați bine.

Frișca aromată: bateți cu mixerul o cană de frișcă cu 1/4 cană de zahăr pudră, 1/4 suc de portocale și un sfert de linguriță de coajă, un vârf de scorțișoară și unul de nucșoară.

Frișca aromată o împărțiți egal peste cele 6 căni de cafea și decorați cu coajă rasă de portocale.

Eu am folosit frișcă de la Meggle, care este gata îndulcită. Și condimentele le-am pus la ochi. 🙂

Un dezastru perfect pentru această perioadă! 🙂 Dar nu vă suiți la volan!!!

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.