[prăjitorturișicafea 57] – cornulețe cu migdale și ciocolată

Cornulețe cu migdale și ciocolată sunt o combinație între clasicele cornulețe cu nucă/migdale și potcoavele cu marzipan și nu-s nimic altceva decât o variantă de aluat 321, glazurat cu ciocolată amăruie la final. Să mai taie din gustul de dulce. 😀

Aluatul se face din 250g făină, 100g făină de migdale, 200g unt de 82%, 100g zahăr brun, un praf de sare, un zahăr vanilat, jumătate de praf de copt, 1 ou bătut, esență de migdale.

Ingredientele se amestecă într-un castron, mai întâi făina cu migdalele, zahărul și untul, după care adăugați restul. Nu frământați. Băgați la rece pentru jumătate de oră.

Din aluat formați cu mâna cornulețe sub formă de U – rulați un baton lung, după care tăiați bucăți mici și formați cornulețele.

Mie mi-au ieșit aprox. 45 de bucăți (2 tăvi de cuptor); aluatul crud a fost 15-16g/bucată, 1 cm lățime x 10cm lungime.

Se coc la foc potrivit/ 180 de grade, timp de 10-12 minute, în cuptor preîncălzit. Vedeți că sunt foarte fragile când le scoateți din cuptor.

După ce se răcesc, topiți 100g ciocolată amăruie pe bain-marie (vasul cu ciocolata îl puneți într-un vas cu apă caldă). Băgați fiecare fursec pe jumătate în ciocolată, apoi lăsați la rece.

Sunt fursecuri perfecte pentru cafea.

Nu știu unde am găsit rețeta – probabil pe internet, dar în varianta pe care am scris-o pe hârtie, zahărul era de trei ori cât am pus eu…

Logic că am ars tava numărul doi, pentru că nu m-am mai uitat obsesiv în cuptor (și pentru că acesta se încălzise, în sfârșit). Dar știți ce? S-au mâncat toate!!! 😀

Cu aceste cornulețe, arse mai mult decât trebuie, intrăm în noul sezon prăjitorturișicafea. Și nu uitați, dacă aveți prăji de testat, vin cu plăcere. 😛

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.