Ideea inițială a fost că voi găti ceva tăiței cu zeamă, îmbunătățiți după ideile lui David. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din supermarket, am sfârșit cu vreo două rețete cu vinete. Că doar nu era să fac doar una și să o las pe a doua să se strice și să o arunc! În plus am încercat încă o murătură asiatică, făcută rapid, adică de pe o zi pe alta, că doar în 3 ore nu am simțit vreo diferență deosebită. 😀

Tingly Honey Glazed Eggplant sau vinete glazurate cu miere… a sunat a dezastru curat!!! Dar mi-am luat inima în dinți și rezultatul a fost niște vinete coapte în coajă la cuptor și din care aproape că nu arunci nimic. Tai o vânătă spălată în două și fiecare jumătate o crestezi, pe lungime și lățime. Deasupra glazurezi cu un amestec de miere și ulei de măsline, mai pui un vârf de sare și niște felii subțiri de usturoi parcate printre crestături. Dai la cuptor, la foc potrivit, vreo jumătate de oră sau până vezi că vinetele sunt moi. La final mai torni puțină glazură și servești cu niște lămâie. (De ce ar vrea cineva să toarne miere pe vinete, asta doar un coreean-american ne-ar putea explica…).

Max’s Chickpea Curry a fost mai reușit. 🙂 O tocană sau mâncare de năut și vinete cu o garnitură de orez cu cardamon, în care se amestecă aromele și care combină proteine vegetale, legume și carbohidrați. Plus se face repede! Curry-ul de năut se face astfel: se pun la călit cu puțin ulei o ceapă tocată, niște felii de ghimbir tocate și ele, un cățel de usturoi și eu am mai adăugat de la mine o tulpină de apio tocată. Condimentat cu vegeta, piper, sare dacă mai trebuie și curry de la plic. Completat cu puțină apă și lăsat să se înmoaie legumele. Când sunt pe jumătate făcute se adaugă o cutie de năut fiert, clătit și jumătate de vânătă tăiată cuburi (dacă vreți, puteți înmuia feliile la cuptor în prealabil, în tavă cu hârtie de copt). Dacă vreți și alte legume, ni se sugerează cartofi, conopidă sau varză. Eu le-am sărit. De asemenea, o cutie de lapte de cocos… sau nu. :))) Orezul cu bob lung se fierbe cu foi de dafin și cardamon, plus niște vegeta. Eu l-am fiert prea mult, dar a fost ok, măcar nu l-am ars. :)))))

Castraveți acri murați rapid: un castravete feliat, scos sâmburii, pus în borcan cu bucățele de ghimbir (obsesia asta nu e a mea, ok? :))) ) și se toarnă peste o zeamă de sos de soia, cu zahăr și oțet de orez, proporții din ochi, încălzit ușor, să se topească zahărul și răcit. Se lasă de pe o zi pe alta sau minim vreo 3 ore.
Și pisirozdezastrumajor ai reușit să nu arunci mâncarea luna asta? No bine, nu chiar, dar fac eforturi. 🙂 Pentru că în carantină am cumpărat mai multe decât trebuia, acum încerc să consum. Și altceva, decât preferatele mele paste. :)))) În plus am redus din cumpărături. No bine, a ajutat și faptul că s-au scumpit toate (uite un lucru bun în toată mizeria actuală, lol).
PS: Pătrunjelul este pentru impresia artistică. Verde. 😛
—
#cookingbookclub #letsgetgreen! pentru că anul acesta bucătăria noastră devine verde.
Intră și tu în gașca #dezastruinbucatarie, pe facebook, instagram sau pinterest.
Citește toate articolele #cookingbookclub aici. Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. Și dacă ești pasionat de #prăjitorturișicafea, apasă aici. Nu uita că să previi este mai ușor decât să tratezi și că nu poți arde rețete cu succes dacă nu știi prim ajutor în bucătărie – citește aici mai mult.