Și ce dezastru avem noi aici? 😀 Unul vegetarian care vine direct din Porto, pentru că unora ne este dor de Portugalia. 🙂
Într-un alt secol, când am fost noi prin zona din jurul lui Porto, am mâncat un soi de salată de cartofi cu cod super sărat, pe care am apreciat-o tot nu. :)))
No bine, am găsit o rețetă ușor îmbunătățită. Având la bază codul specific zonei, cum era gătit de Gomes de Sá, fiul unor comercianți bogați din secolul 19, care a fost forțat de împrejurări să lucreze într-un restaurant unde a inventat rețeta de mai sus.
Acum rețeta combină cartofi fierți pe jumătate, curățați și feliați, cu peștișori de ceapă și cod mărunțit, fără piele și oase și lăsat la desărat și hidratat, peste care se toarnă ulei de măsline și se bagă la cuptor, până se rumenesc. După care se adaugă ouă fierte tăiate bucăți și măsline negre sau kalamata și se decorează cu pătrunjel verde.
Mie mi s-a părut efortul prea mare. :)))) Drept urmare am folosit aceleași ingrediente în salată de cartofi cu cod fierto-prăjit (cod de Alaska, care nu este nici sărat, nici uscat), ouă fierte și măsline. Plus sare, piper și ulei de măsline extravirgin.
Practic aproape același lucru. 😀
Dacă ar fi fost salată de cartofi adevărată, ar fi avut și niște oțet sau lămâie, în fine, ceva mai acru.
Așa a ieșit Bacalhau à Gomes de Sá. 🙂 De savurat cu un pahar de vin de Porto. 😀
Și am încheiat povestea și un nou dezastru reușit uite așa. 😛
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.