Ep. special [italian] – pizza margherita

Ca să ajung să fac pizza margherita a trebuit să învăț să fiu prietenă cu mozzarella. În sine, o experiență interesantă și de foarte lungă durată. :))

Pizza Margherita este o pizza specific italiană, care conține aluatul clasic de pizza și fix trei ingrediente: sos de roșii, mozzarella și busuioc, plus sare și ulei de măsline extravirgin, culorile fiind cele specifice steagului italian. Sosul de roșii ar trebui făcut cu roșii San Marzano, iar feliile de brânză sunt tăiate subțiri.

În cazul de față, am făcut singură aluatul – uite rețeta aici. L-am întins aproape rotund, lol. 😀 După care am întins sosul de roșii făcut tot de mine. Am pus deasupra bucăți de mozzarella și frunze de busuioc proaspăt, din producția lui Chef. Am turnat niște ulei de măsline deasupra, în fir foarte subțire. La cuptor, la foc tare, vreo 15-20 de minute, că era cuptorul super fierbinte. Drept urmare am ars-o, dar a fost un dezastru super bun! :))))

Sosul de roșii este rețeta lui Stanley Tucci, făcut din bulion de roșii, usturoi tocat, ceapă tocată (eu am sărit peste), sare și oregano. Se foloseste după ce s-a răcit.

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.