No bine, și cu ce sărbătorim anul acesta Visul American și pe ză former guy care nu mai are acces la social media? Cu un mic barbecue, în care cârnații autohtoni (că poate vi s-a urât de la atâta hamburger) se împrietenesc cu două salate tipice americane: coleslow, adică o salată de varză cu musai maio și cu o salată de macaroane cu musai – ați ghicit! – maio.
Coleslaw este la origini salata clasică de varză cu ulei și oțet, inventată de olandezi (asta pentru că nu s-au întâlnit cu dacii autohtoni, lol) și care a fost îmbunătățită pe parcurs cu diferite alte chestii, ca de exemplu morcovi, ardei sau chiar ananas și căreia în loc de vinegretă, i s-a pus un sos lung de maioneză acră. Este garnitură pentru grătar sau sandvișuri. Bineînțeles că a noastră e cea mai bună, că are doar varză sau varză și roșii. 😀 Dar fiecare nație are câte o variantă proprie.
Salata coleslaw de azi conține varză albă și varză roșie, tocată mărunt și frecată cu puțină sare (separat, să nu se coloreze), morcov ras, ceapă albă și pătrunjel verde tocat. Cantitățile le vedeți la ochi, important e să vă placă rezultatul. Și să fie gustos. 🙂 Dressingul este maioneză cu muștar, sare, piper, zahăr (opțional) și oțet din vin. Trebuie să curgă ca un sos. Îl puteți servi și separat, dacă aveți oaspeți mofturoși. 🙂 Rețeta este tipică pentru sudul Americii, conform rețetei de pe pinterest. 🙂
Salata clasică de macaroane, conține macaroane din cele mici (maccheroni sau elbows de la Barilla), fierte al dente (adică să fie comestibile, dar să-și păstreze forma) amestecate cu apio, ceapă/ceapă verde și ardei verde, tocate mărunt, plus un sos de maioneză, cu sare, piper, zahăr și muștar. Rețeta este cu maio de la Hellmann’s și inspirată de pe site-ul lor (Cu plăcere!)
Cârnații de la barbecue sunt făcuți de Chef în iarnă și decongelați, fripți în cuptor, că mi-a fost prea lene să scot grătarul. Au ieșit foarte-foarte buni!!! 😀
Dacă ați observat că este cam multă maio, plus zahăr!!!, da, am văzut și eu, este tipic zonei, de unde și kilogramele extra (presupunem…). O dată pe an este ok, mai des nu. Eu n-am pus zahăr, dar am reciclat niște plicuri de muștar dulce nemțesc… :)))) 😀 😛
Dacă vreți vegan, grătarul poate fi legume sau tofu și salatele pot fi cu maio vegană. Prin zona transilvăneană nu avem probleme de prea multă carne, ba chiar vrem cât mai multe feluri, dar în loc de paste, preferăm o salată de cartofi. 😛
Dezastrumicșiroz, dar desertul? Duminică, fix de 4 iulie, la ora cu artificii avem o tartă. Yummy. 😀
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună.
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.