În traducere liberă, vinete cu parmezan (ai început să mănânci parmezan? încă nu 🙂 ). Eggplant parmesan sau parmigiana este o rețetă vegetariană care se face din vinete, brânză și sos de roșii.
La origini vine din sudul Italiei (Sicilia & co) și este surata lui chicken parmesan, care se mănâncă în special peste ocean, în care în loc de vinete se folosesc șnițele de pui. 🙂
Eu am reușit să distrug ambele rețete, cu succes aș putea spune, pentru că nu a rămas nimic la final. :))))
Pentru vinete există varianta în care sunt prăjite simplu în ulei sau cea în care sunt făcute pane, cu pesmet. Și cea de-a treia, în care vinetele prăjite se acoperă cu pesmet în tavă. 🙂
Pentru una-două porții am folosit o vânătă mare, tăiată felii rotunde, de aprox. 1 cm grosime, pe care le-am prăjit în ulei. No bine, am încercat și varianta cu ele făcute pe grătar, dar iese cam fadă toată chestia… Mai ai nevoie de o cutie de bulion de roșii, parmezan sau Parmigiano-Reggiano, mozzarella și condimente.
În tavă se toarnă sos de roșii, după care se pune un strat de vinete prăjite, un strat de pesmet (opțional), felii de brânză sau brânză dată pe răzătoare, sos de roșii, după care încă un strat de vinete, unul de brânză și sos de roșii. Două – patru straturi sunt suficiente, dar poți avea și o variantă cu doar un strat.
Deasupra busuioc sau mentă. La cuptor la foc mediu, pentru jumătate de oră sau până când brânza s-a topit.
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună.
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.