Dragoste de la prima mușcătură. Și o relație pe termen lung. :))))
Două felii de pâine cu carne/mezeluri și brânză, făcute sandviș și băgate la cuptor sau într-un aparat de sandvișuri. Dacă vrei o variantă care este bombă calorică, atunci prăjești sandvișul pe ambele părți în unt, într-o tigaie.
Carne sau mezeluri, poți folosi resturi de friptură sau șuncă, salam etc. Brânză, orice ai prin frigider, telemea, cașcaval, caș sau mozzarella.
Sandvișul este perfect când pâinea este arsă ușor și crocantă și brânza topită.
Dacă vrei o variantă vegetariană, atunci va fi fără carne sau înlocuiești carnea cu legume la grătar. Pentru vegani, folosești doar legume sau înlocuitor de brânză.
No bine dezastrelor, sandvișul ăsta genial – vă rog nu salivați pe tastatură 😛 – îl consumați cu următoarea salată:
Salată de morcovi cu măr și vinegretă de lime
Un măr Granny sau altul acrișor, ras amestecat cu jumătate de morcov ras și coriandru proaspăt tocat (sau pătrunjel verde amestecat cu praf de coriandru). Separat faci dressing din ulei de floarea soarelui (rapiță, struguri), zeama de la un lime, chimen măcinat, niște jalapeno tocat și vreo doi căței de usturoi tocați. Lași puțin să se pătrundă ingredientele, după care amesteci cu merele, morcovii și coriandrul/ pătrunjelul.
Mănânci până pleznești. 🙂
Rețetă adaptată din Salate, Georgeanne Brennan.
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri.
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.