[primulajutorînbucătărie 6] – când ți-a stat mâncarea în gât

primul ajutor in bucatarie, first aid in kitchen

La propriu. LOL.

Obstrucția căilor aeriene este ceva destul de comun și de cele mai multe ori cauza este mâncarea. De exemplu nuci sau morcovi care se duc pe unde nu trebuie, oase de pește etc. 🙂 Sau apă cu bule. Sau, mai ales în cazul copiilor mici, magneței, bile sau jucării mici.

Eu am reușit să mă înec cu mazăre, adult fiind, și am tușit atât de tare de am sfârșit ulterior la pneumo. Nu recomand. 🙂

Ca să nu ajungi într-o asemenea situație, mâncatul trebuie să fie o activitate relaxantă și fără grabă. 🙂 Și nu încercați să vedeți ce gust au magnețeii… :))))

În primul ajutor se face diferența între un caz ușor, de persoană care poate vorbi și respira, dar care tușește, caz în care așteptăm să-și revină sau intervenim dacă situația se agravează și de caz grav, al unei persoane care nu mai poate vorbi, respiră șuierat sau tușește foarte greu și, cum ați mai văzut prin filme, se prinde cu mâinile de gât. Situație în care se intervine cu bătăi pe spate sau cu manevra Heimlich sau, dacă devine inconștientă, compresii.

(Nu ai habar ce este Heimlich? Mergi la curs de prim ajutor!!!)

Ideea este ca persoana respectivă să-și elibereze căile respiratorii, să elimine obiectul care le blochează și să poată respira normal, singură sau ajutată de altcineva.

În cazul în care devine inconștientă, musai de chemat ambulanța. Un control la doctor poate fi necesar și atunci când manevrele sau obiectul au dus la accidente secundare.


Ca idee generală, măcar o dată în viață ar trebui să faci un curs practic de prim ajutor la Crucea Roșie sau în altă parte (întreabă înainte dacă cursul este doar teoretic sau are și parte practică). La fel, ar trebui să ai o mini-trusă de prim ajutor la îndemână – nu știi niciodată când ai nevoie de ea.


Bibliografie: European First Aid Manual, 2006; International First Aid and Resuscitation Guidelines, IFRC, 2016.


Învață prim ajutor ca să ai timp de adevăratele dezastre din bucătărie. 🙂 Vezi rețetele distruse aici. 🙂 Dacă ești pasionat de citit, intră în #cookingbookclub aici. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.