Ep. 126 – macrou prăjit

La noi în familie se mănâncă destul de mult pește, poate și pentru că tata este pescar o dată pe săptămână. 😀 Timp de zece ani am fost vegetariană adevărată, drept urmare peștele era o sursă regulată de proteine.

Macroul este pește de Marea Neagră, Mediterană și Oceanul Atlantic și odinioară îl cumpăram din piață. De la Piața Cibin din Sibiu, mai precis, era un magazin mic specializat în pește, chiar la intrare, pe stânga. La Dacia, în Brașov, era altul similar, lângă tarabele de fructe, din piața care nu este acoperită. Habar n-am dacă mai există pentru că ultimii pești i-am cumpărat din raionul de congelate. 🙂 De la Selgros.

Există o varietate largă de rețete cu macrou pe internet – prăjit, la cuptor, pe folie, cu roșii, cu legume, etc. Eu am gătit mulți ani o combinație de legume și pește la cuptor, care se poate face cu macrou sau cu alt pește similar.

Dar nimic nu se compară cu peștele prăjit. 😀 Mai ales dacă e prăjit până oasele devin comestibile și crocante. 😛 Nu mă credeți? No bine, e musai să încercați. :)))

Ca să faci macrou prăjit, cumperi peștele, îl dezgheți dacă e cazul, îl speli bine cu apă rece, îi tai capul și coada și îl cureți bine în interior, după care îl tai bucăți cât un deget. Mai speli o dată, usuci și dai bucățile cu sare (nu fă exces, că nu ești la McD :D). Pui ulei într-un ceaun și lași să se încălzească bine, după care începi să prăjești peștele: dai fiecare bucată prin puțină făină și îl pui în ceaun, în baie de ulei. Când prinde o culoare aurie este gata, îl scoți cu o paletă și îl lași să se scurgă de ulei, pe un șervețel de hârtie (ca la șnițele 🙂 ).

Logic că vine cam un pește de căciulă, așa că vei avea ceva de prăjit. :)))

La final poți să tai o lămâie și să torni zeama peste pește.

Se mănâncă cu mâna, cu mujdei de usturoi (usturoi pisat, frecat cu sare și ulei și lungit cu puțină apă rece) și cu mămăligă (mălai cu apă, urmezi instrucțiunile de pe pungă).

Dezastru adevărat!!!!

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.