Ep. special [dincomunism] – căcăuele

No bine, dar ce sunt căcăuelele ăstea? 🙂 Sunt niște prăji cu gem, cacao și nuci, asemănătoare cu brioșele și tăiate cu paharul, în formă de semilună. De unde denumirea. 🙂

Rețeta vine din caietul mamei Oanei. 🙂 Aveți nevoie de 3 ouă, 1 cană de zahăr, 1/2 cană de ulei, 3 linguri marmeladă (gem de care ai), 1 lingură cacao, 1 cană sana (iaurt), 1 linguriță bicarbonat de sodiu, 250-300 de grame făină, zahăr vanilat, esență de rom (câte puțin), 200 de grame nucă tăiată cu cuțitul.

Ouăle întregi se bat cu telul împreună cu o cană de zahăr și uleiul. În zilele noastre se poate folosi mixerul. 🙂 În compoziție se adaugă marmelada amestecată separat cu cacao, bicarbonatul stins în sana, zahărul vanilat și esența de rom. La final se încorporează făina, cu lingura, amestecând de jos în sus, să nu se prăbușească aluatul spumos.

Compoziția se toarnă în tava unsă cu grăsime și tapetată cu făină (sau pe hârtie de copt). Deasupra se împrăștie nucile tăiate. Se pune în cuptorul încins. Când se observă că a crescut, se domolește focul.

Pentru iubitorii de brioșe, prăjitura se toarnă în tava de brioșe. 🙂 Și ies precum în poza de mai sus. 🙂

Este gata când scobitoarea iese curată. Probabil în vreo 30-45 de minute – depinde de cuptor.

Încercați să nu o ardeți prea tare!!! 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă încerci rețeta, nu uita să postezi poze pe pagina noastră de facebook.