Nu vreau să mă laud, dar mi-a ieșit ca la revistă! 😛
Mămăligă potrivită, aranjată artistic în farfurie.
Sos. Capia, gogoșar, ceapă roșie, fix una bucată cățel de usturoi, pierdut prin casă, că n-am avut mai mult, călite în ulei de floarea soarelui, condimentate cu sare, piper, busuioc, cimbru, oregano și rozmarin (da, am pus tot ce am găsit, lol :)) ), după care adăugate 3 roșii mijlocii, de culori diferite, decojite și tăiate bucăți, plus o cană de apă; lăsat să fiarbă la foc mic până iese sos. La final, un ardei iute uscat. Treceți peste, dacă nu vreți sos picant, dar pierdeți cea mai importantă parte.
Pește. Crap și caras, prinse din balta locală de tata și prăjite. Apoi dezosate cu degetele din dotare și amestecate cu sos.
Platingul: peste mămăligă, un strat generos de pește cu sos. Pătrunjel verde tocat deasupra.
Mi-au ieșit două porții consistente, pentru două zile. Că m-am abținut din greu să nu mănânc toată cratița. Dezastru, știu! :)))
La final bucătăria mea a arătat ca după o zi petrecută în The Bear (orice sezon vreți voi), mai puțin urletele personajelor. :))))
Și când am ajuns la spălat de vase, că da, am jucat în toate rolurile :D, am concluzionat că dacă puneam vinete în loc de pește, era fără proteine, dar ieșea zacuscă. 😛
–
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.