No bine, m-am uitat la Nonnas, care nu-i nici cel mai bun, nici cel mai prost film de pe piață (ar fi frumos dacă producătorii ar renunța la scenele cu bătăi cu mâncare, mai ales în vremurile actuale). Subiectul principal al filmului este un restaurant italian american în care gătesc bunicile și am plecat din el cu o rețetă de sos de paste.
Pesto alla trapanese este o variantă siciliană de pesto care se face cu ingredientele lor locale, adică migdale, busuioc, usturoi, sare, piper, pecorino și ulei de măsline și este o variantă modificată a sosului marinăresc făcut cu usturoi și nuci.
În film sosul arăta roșu, precum toate sosurile obișnuite de paste, deși am văzut pe internet și niște variante maronii, probabil de la proporțiile dintre migdale și roșii. Pesto-ul se blenduiește, de regulă, dar eu am preferat sosul clasic fiert, adică rețeta adaptată. :))
Eu am tocat vreo trei căței de usturoi și i-am aruncat în cratiță cu o mână de fulgi de migdale, sare, piper și ulei de măsline, peste care am pus busuioc uscat (că cel verde este doar pentru impresia artistică, pentru că încă nu a crescut suficient) și vreo două roșii tocate cu tot cu coajă și le-am lăsat să scadă, la foc mic. Cum nu consum pecorino, ar fi trebuit să pun cașcaval sau telemea, dar am renunțat la idee și am sfârșit cu un sos vegan și spaghetti fierte rupte în jumătate (ce dezastru!!! 😛 ), de nerăbdare să văd ce gust are.
După ce mănânci, deschizi frigiderul și cauți ceva și cu proteine animale. :)))
O dată în viață, merge. 🙂
–
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.