Pasta e patate arraganate al forno, în original, rețeta lui Gennaro. Cartofi cu paste este italianul lui cartofi cu pită transilvănean. Altfel, două feluri de carbohidrați, cu niște brânză și sos, pentru când mergi la câmp, că nu văd cum ai putea consuma toate caloriile într-o repriză de tastat la calculator. 🙂
Noi suntem obișnuiți să mâncăm pâine cu cartofi sau orez (sună bizar în prezent, știu), dar pâine cu paste, nu-mi amintesc să fi mâncat, nici chiar la clasicul paste cu sos și ceva urme de carne. Înlocuim pâine cu paste și tot nu-mi pot imagina cum ar mânca cineva paste cu cartofi și să-i și placă, astfel încât să mai facă și a doua oară…
Gennaro curăță, spală și taie vreo 600 g de cartofi în cuburi mari și îi pune într-un vas la cuptor cu un sos de roșii, fiert înainte jumătate de oră și făcut din ulei de măsline, o ceapă, niște țelină cu frunze, oregano și 600g de roșii, plus 30g de parmezan cuburi. După trei sferturi de oră de copt la 180 de grade, cu folie deasupra, aruncă un sfert de kil de paste fierte și scurse, încă 30g de parmezan ras, busuioc și niște apă de la paste și mai lasă un sfert de oră la cuptor să se rumenească.
Eu am pus la călit o ceapă roșie tocată mărunt și un fir de apio tocat, după care am aruncat doi cartofi tăiați felii și niște apă și am lăsat să se fiarbă cartofii. Inițial am vrut să pun juma de roșie proaspătă, după care am decis să folosesc un rest de roșii uscate din frigider, pe care le-am rupt cu mâna și le-am pus deasupra cartofilor fierți, mutați într-o tavă, cu tot sosul. Am aruncat doi pumni de paste integrale fierte și o felie de telemea mărunțită și am pus în cuptor, sub grill, pentru câteva minute.
N-a ieșit cu sos, evident, dar combinația de roșii uscate și telemea a schimbat gustul tocănii de cartofi cu paste. 😀
Totuși, a doua oară nu mă mai prindeți! :))))
Inspirația este din Slow Cook Italian, de Gennaro Contaldo.
–
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.