Cum zice, Chef, pârjoalele sunt tot chiftele. 😀
Pârjoale moldovenești, făcute din carne tocată de porc, ceapă tocată, mărar, sare, piper, usturoi, niște miez de pâine umed, sunt de dimensiuni mari, ovale și se dau prin pesmet în loc de făină, după care se prăjesc în baie de ulei.
Piure de cartofi, făcut din cartofi curățați, spălați și puși să fiarbă cu un praf de sare, apoi, când sunt gata (trece furculița prin ei), scurși de apă și zdrobiți manual și amestecați cu unt/margarină și apa de la fiert/lapte, ideea este să rămână un piure țeapăn.
Salată de varză, din varză albă, tocată mărunt, frecată bine cu un praf de sare, scursă de zeamă și condimentată cu piper, mărar tocat și o vinegretă simplă, de ulei și oțet de mere.
Un sos simplu de roșii.
Pentru când faceți pauză de la sarmale și miel. 😛
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.