Sharba Libiya bil Dajaj wa Alzatar sau supă libiană de pui cu cimbru este o supă aromată, cu carne de pui și orzo (paste mărunte, care seamănă cu orezul) și condimentată la final cu mult cimbru proaspăt.
Noi o să adaptăm supa la mofturile din dotare și condimentele și ingredientele de prin casă. 😀
Într-o oală de supă călim cu puțin ulei de măsline o ceapă tocată mărunt. Punem și condimentele: foi de dafin, scorțișoară, cardamon, cuișoare, chili, turmeric, sare, piper. Adăugăm pulpe de pui, o lingură de pastă de tomate și o roșie tocată. Acoperim cu apă rece și lăsăm să fiarbă la foc mic până când carnea este făcută. Scoatem carnea și o dezosăm, apoi o punem la loc în supă. Adăugăm orzo și lăsăm să fiarbă. La final punem pătrunjel verde și cimbru proaspăt sau uscat.
Se servește cu felii de lămâie și pâine proaspătă.
Eu am sărit peste turmeric și cuișoare și am folosit boia dulce în loc de chili. Și în loc de orzo am pus ce paste mărunte aveam prin casă. Dar cred că merge și orez.
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.