Recunosc, am încercat și varianta aceasta de clătite, dar tot cele clasice mi se par mai bune (vezi aici mai multe idei). 🙂 Sosul în schimb merită încercat pe viitor cu înghețată. 😀
Este o rețetă de la Gordon Ramsay, care a fost sugestia lunii la #cookingbookclub și care suna fabulos în teorie. În practică ies niște clătite americane – pancakes, cu praf de copt în compoziție – de încercat o dată în viață. 🙂
Aluatul se face din 2/3 cană făină, 1 linguriță praf de copt (eu am pus mai puțin), un vârf de sare, 2/3 cană lapte, 2 ouă mari separate albuș de gălbenuș, 1/4 apă rece. Gălbenușurile se amestecă cu lapte, apă și ingredientele uscate, astfel încât să nu rămână cocoloașe; la final se adaugă albușul bătut spumă separat. Iese un aluat puțin mai gros.
Aluatul acesta ar trebui să ajungă pentru 5-6 persoane. Vreo două maxim de persoană, deși mie nu mi-au ieșit prea multe.
Se prăjesc în tigaie cu puțin unt sau ulei; când le turnați, adăugați și chipsuri de ciocolată (1/2 cană în total). Eu am pus doar câteva.
Separat se face sosul de portocale și lichior, care, surpriză, este sos de ciocolată. :)))) 1/3 cană chipsuri de ciocolată, 1/2 cană de frișcă lichidă, 2 linguri zahăr se topesc la foc foarte mic, la final se adaugă 2 linguri de suc de portocale și o lingură de Grand Marnier/Cointreau.
Clătitele se aranjează pe farfurii, se decorează cu o felie de portocale și cu sos deasupra. Ale mele sunt vreo două variante diferite, după cum se poate vedea din poze. 😀 (V-ați prins că sunt inimioare, da? :))))) )
Happy Valentine, cu multă dragoste distanțată social! 😛 Și dacă faceți clătite, trimiteți poze. :)))))
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.