Dacă aveți și voi dilema “eu mâine ce mănânc la servici?”, atunci acest episod vi se adresează. Ca de obicei, avem un dezastru rapid, că nu avem prea mult timp de stat prin bucătărie, care conține toate grupele, carbohidrați, proteine și multe legume. 🙂
Pastele, folosiți ce aveți prin casă sau ce vă place. În cazul de față avem penne, fierte cât trebuie, într-un vas cu apă și un praf de sare, după care scurse de zeamă.
Sosul este sarcina cea mai complicată, dar o rezolvăm și pe asta rapid, refolosind carne de porc făcută la cuptor. Într-o cratiță sau tigaie, călim niște morcov cuburi, eventual o tulpină tocată de apio, adăugăm niște kaizer tocat sau șunculiță afumată, după care punem o mână de mazăre congelată, carnea de porc fiartă, tăiată cuburi și o conservă de roșii. Completăm cu puțină apă și lăsăm să se facă un sos concentrat. Condimentăm cu sare, piper și după preferințe, busuioc, cimbru, chimen etc.
În cutii, porționăm pastele, punem deasupra sosul și acoperim cu capacul. Rece, păstrăm la frigider. Consumăm încălzit la microunde.
Mâncare sățioasă, făcută de la zero, în care refolosim resturile rămase de la alte mese, perfectă pentru luat la servici. 🙂
—
Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂
Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂
Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.