Ep. 58 – ragu

Ragu este un sos de carne inventat în sec. XVIII, care se combină cu paste. Probabil ați auzit de sosul bolognez (ragu alla bolognese), care nu se mănâncă cu spaghete, ci cu paste scurte. Sau de ragu folosit în lasagna. 

Eu am încercat să fac lasagna cu carne de vreo două ori și a ieșit destul de nașpa, motiv pentru care am rămas la varianta vegetariană, visând totuși la momentul în care voi fi capabilă să fac un sos de carne comestibil…. Și s-a întâmplat să venim din Cluj, și pe drum, să povestim – despre ce oare? – mâncare, așa că am furat următoarea rețetă de la Chef. 🙂

Carne tocată de porc sau vită sau amestec, sare, piper, usturoi și ceapă tocate, puse pe foc cu niște ulei, până își schimbă carnea culoarea, după care adăugat 1-2 pahare de apă, să acopere carnea. Lăsat să fiarbă la foc mic, când a scăzut apa adăugat legume (dacă vrei, de ex. morcov, pătrunjel, ardei) și suc de roșii, condimente (cimbru, busuioc, mentă etc.) și încă apă (cred că am pus 2 pahare sau mai mult), eventual niște vin și lăsat să fiarbă bine de tot, tot la foc mic, până scade apa din nou și sosul se îngroașă. Și evident, carnea e fiartă bine de tot. 

Oficial, cred că este una dintre cele mai complicate chestii pe care le-am făcut, pentru că am fiert sosul aproape 4 ore. 😀 

Partea bună e că poți să faci o porție mai mare, după care să bagi în cutii/ pungi și să congelezi pentru data viitoare când nu ai timp de gătit. 

Partea proastă e că eu n-am mai apucat să bag nimic la congelator, că am mâncat cu paste, cu lasagna și cu lingura, direct din oală. :))))

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂