No bine Claudia, nu ne spune că ai ars și supa?!! :))))
N-am ars-o, dar am fost pe aproape. 😀 Da, știu, sunt un dezastru. 😛 Povestea e clasică: am pus niște pulpe într-o oală cu apă și am dat drumul la foc. După care am mers până la laptop, numai cinci minute… yap, m-am trezit la realitate când mirosea a supă în casă, moment în care am scos record mondial la alergat până în bucătărie. :)) Din fericire nu a ars nimic (de data asta), dar oala mea de supă pentru o săptămână mai era fix de-o porție. :)) Așa că a trebuit să improvizez. Din nou.
Am sotat niște legume – morcov, ardei și niște ceapă roșie, peste care am adăugat o mână de legume congelate (am rezerva în caz de urgență, precum în cazul de față) și niște apă, după care am adăugat tăiței asiatici, sos de soia și la final, supa concentrată și carnea de pui tăiată.
Au ieșit două porții generoase și una-peste alta, au fost chiar comestibile. Și mi-am adus aminte de supa vietnameză cu creveți pe care am mâncat-o în State. Ar fi o idee pentru data viitoare când mai vreau să stric o supă. :)))
Am mai făcut în trecut, dar bineînțeles că am deviat de la rețeta originală. 🙂 İmam bayıldı cum se numește pe limba originală, conține vinete plus ceapă, usturoi și roșii și o tonă de ulei de măsline (de la care se zice că a leșinat imamul, de emoție că nevastă-sa a consumat în mai puțin de 2 săptămâni tot uleiul primit zestre la nuntă de la tac-su).
Rețeta pe care am găsit-o eu dintr-o carte cu rețete mediteraneene zicea să tai vinetele în două și să le pui la copt în cuptor, cu ceva ulei de măsline. Bănuiesc că s-ar putea să iasă ok dacă ai cuptor normal la cap. Ceea ce al meu nu este. Așa că am preferat să le scobesc și să pun în cuptor doar coaja cu câte o lingură de ulei și să pregătesc restul pe aragaz. Restul însemnând ceapă și usturoi, plus un morcov, plus vinetele, toate tocate mărunt sau date pe răzătoare; plus condimente, printre care mentă și busuioc, plus ulei și puțină apă. Când mi s-au părut cojile coapte, am pus peste amestecul de legume și roșii în bulion deasupra, plus ulei de măsline și le-am băgat înapoi la cuptor.
Cu cât pui mai mult ulei, cu atât sunt mai bune (sau cel puțin așa îmi imaginez…) dar nu vrem să leșinăm, nu? 😛 Rezultatul final a ieșit mai puțin dezastruos decât m-am așteptat, de unde se vede că uneori se mai întâmplă și minuni prin bucătărie. :))
Rețeta aia faină o găsiți pe povestisasesti. Aș fi făcut-o și eu doar că am uitat să iau lapte de la magazin. Că no bine, sunt cu pofta în gât de când a dat căldura, dar asta nu înseamnă că-s și planificată. :))) Așa că m-am văzut în fața cuptorului încălzit, cu o parte din ingrediente și cu clasica dilemă: și acum ce facem? Păi căutăm o altă rețetă de aluat, tot un pandișpan, dar fără albușuri și fără lapte în el. Faza e că am găsit ceva de genul ăsta într-un caiet vechi de rețete. Totul bun și frumos până când m-am apucat de măsurat zahărul, că ar fi trebuit o cană întreagă, dar eu am pus doar vreo 6 linguri. :)) Așa că atunci când am turnat făina, în loc de un aluat care curge a rezultat un aluat de făcut tarte. :))) Până la urmă am dres-o cu juma de iaurt și cu extra de apă și ulei de a ieșit un aluat super meseriaș, doar că nu prea dulce. :))))
Galben și pufos, mai ceva ca brioșele, cine ar fi crezut? :)) Dar ca să fie mișto de tot, rabarbărul s-a dus la fund și bezeaua de deasupra nu prea se simte că mi s-a părut cam multă așa că am făcut și o tavă de bezele (povestim despre bezele când vor ieși ok măcar o dată…).
Și a mai rămas ceva în tavă? Nu, că am împărțit-o frățește. :))) (Ză family mi-a transmis că mă roagă insistent ca data viitoare să încerc altă rețetă :))) )
De fapt căutam idei de cupcakes când am dat peste o carte cu rețete mediteraneene. Ocazie cu care am constatat că nu doar că turcii ne-au luat sarmalele și vinetele pe pâine, dar grecii fac și ei ciorbă tradițională de fasole boabe (lol), iar spaniolii ciorbă de verișoare…. pardon, perișoare. 😛 Faza mișto e că toate mâncărurile ăstea, deși seamănă între ele, se fac ușor diferit, probabil și în funcție de ingredientele locale, așa că putem să le lăudăm în continuare cu mâncărurile noastre dacice tradiționale. 🙂
No bine, mai lasă-ne cu filozofia și spune-ne cum se face faimoasa mâncare cu năut. 😀
Zice la rețetă că se călesc în ulei de măsline (da, de la măslinul din curte :)) sau varianta locală, după gust) niște ceapă, niște ardei gras și niște usturoi, după care se adaugă năut fiert din conservă, vinete tăiate bucăți și roșii și/sau roșii din conservă; plus foi de dafin, oregano, sare și piper; se completează cu apă și se fierbe încet la cuptor. Varianta cu mentă și paprika se numește maghmour și este libaneză, varianta cu chimen, scorțisoară și ușor iute ar fi marocană. Se poate mânca cu lipie sau orez. Sau cu furculița. :))
E a treia chestie pe care o fac cu năut, pe lângă hummus și salată. Nu e cine știe ce, dar când te-ai săturat de cartofi și paste, poate fi o alternativă.
Păi și, ai dat și foc la bucătărie? Ai ars minim trei degete? Nope, vorba reclamei, în timpul realizării acestei rețete niciun personaj și niciun instrument nu au avut de suferit. 😀
Ceapă, usturoi, morcovi, păstârnac, eventual ardei, tocate mărunt, plus ulei, plus, sare, piper, boia, niște ardei iute, musai chimen, oregano sau busuioc, plus roșii în conservă, plus niște carne afumată cum se face prin Ardeal, plus fasole boabe roșie din conservă. Chilli-ul este cu carne de vită tocată, mi-am propus să fac la un moment dat; varianta ardelenească a fost bună de să-ți lingi și degetele. 😀
În vasul 1 amestecăm 250 g unt, 220 g zahăr (brun, dacă aveți) până se topește zahărul (atât de muuuuult??? ), după care adăugăm pe rând 2 ouă – cu mâna sau cu mixerul? răspunsul este da; cu untul rece sau la temperatura camerei? răspunsul este da – varianta 2, clar. 😀 În vasul 2 vom avea 255 g fulgi de ovăz, 160 g făină, jumătate linguriță praf de copt, sare, plus, după preferințe, fructe uscate, nuci sau alune, bucăți de ciocolată. Eu am amestecat fulgi de ovăz cu fulgi de grâu și niște cranberries. La final vasul 1 + vasul 2 = love, adică un aluat cam lipicios, amestecat cu o lingură și/sau mâna; porționăm fursecurile în bile de aprox. 1/2 lingură sau o nucă; puse în tavă pe hârtie de copt, cu spațiu între ele, aplatizate doar ușor, pentru că se vor lăsa la căldură. Coapte la foc potrivit 10-12 minute, după cum vă e norocul și aragazul; când la scoateți din tavă sunt super moi și se pot rupe dacă nu aveți grijă, dar când se răcesc sunt tari.
Sunt niște emisiuni pe youtube cu diferența între realitate și așteptare. 🙂 Cam așa și aici – la masterclass au ieșit precum în poza de aici. La mici dezastre, dar nu e nicio problemă, am mâncat tăt-tăt-tăt, au ieșit precum în poza de mai jos. 🙂
Ăstea-s tura trei și ușor retușate, ca să dea bine în poză. :)))
Rețete pentru dezastre la fel de mari ca mine ❤ Pentru toți ceilalți există site-urile de specialitate. 😀
—
Ca să vă iasă rețeta, mai întâi de toate e musai să aveți ambianța potrivită: Pink, pus pe maxim și vreo 2-3 ustensile scăpate pe gresie, în capul vecinei de dedesubt (dacă nu aveți vecini, împrumutați!).
Cum s-a născut această rețetă fabuloasă? No bine, m-am săturat de legumele mele obișnuite și am zis hai să fac unele la cuptor. După care mi-au sărit în ochi gutuile de pe masă. Stăteau acolo din toamna anului trecut, de când le-am cumpărat să fac ceva cu ele… Cel puțin la două săptămâni au apărut pe lista de “nu uita gutuile” dar se pare că viața lor pe masă a fost mai lungă decât cea a legislației fiscale a guvernului…
Rețeta vegană cu gutui: cureți niște morcovi, păstârnac, o ceapă (eu folosesc roșie) și 2 gutui, le tai rondele, bucăți mai mari, le arunci în cratiță cu puțin ulei și condimente (nu uita sarea, da ? ), pui apă și le arunci în cuptor. Din când în când mai amesteci în ele și – de preferat – le scoți din cuptor când sunt fierte, dar întregi și înainte de a le arde cu totul. .D De folosit pe post de garnitură sau fel principal, după caz.
Musai de asortat cu puțină filozofie: ia auziți aici “… meniul este românesc, dar altfel. Ingredientele folosite sunt la rândul lor 100% cele identificate doar în cărți de bucate vechi. Un loc în care uleiul de măsline e înlocuit cu cel de nuci, semințe de dovleac sau rapiță, rozmarinul cu măghiranul iar ienupărul e printre cele mai îndrăgite și folosite mirodenii. ” (citat de pe fb, de la ceva fițoșenie de restaurat local). Adevărul e că măslinele cresc prin ro mai ceva ca bananele și avocadoul :)) Că de uleiul de rapiță folosit pe vremea bunicilor nici nu vreau să mai pomenesc, toate rețetele erau pline de el (sau de ulei de palmier, că nu mă mai ține memoria… ). 😀
Luați cu gutui (dacă n-ați chef de legume, le puteți face lichior). :))
Anul ăsta toate articolele cu experimentele mele din bucătărie vor avea eticheta de “dezastru în bucătărie”. Pentru că vor fi rețete pentru dezastre la fel de mari ca mine. 😀 Pentru toți ceilalți există site-urile de specialitate. 🙂
La finalul anului trecut am vrut să fac grisine. Din rețeta de pe net părea super simplu și ușor, doar că în realitate am luat o mică țeapă. În loc de grisine mi-au ieșit un fel de chestii lunguiețe de aluat de pizza și mirodenii, în care după câteva zile puteai să-ți rupi și dinții…
Episodul ăsta m-a liniștit pentru vreo lună și ceva (și cele 2 kile puse în plus :)) ), doar că mi-am amintit de covrigii bavarezi și am zis, ok, să vedem cum se fac ei și dacă pot fi reproduși acasă.
Am dat peste 2 tipuri de aluat – unul care seamănă cu aluatul de pizza, doar că este făcut cu ingrediente măsurate și nu puse din ochi, cum fac eu de obicei (lol Claudia!); cel de-al doilea are lapte și unt în el – experimentăm într-o zi și varianta asta și revenim cu concluzii.
Pentru aluatul din care mie mi-au ieșit 10 bucăți: 10 g drojdie (1 plic), 30 grame zahăr (1 lingură), 300 ml apă călduță, sare după preferințe – lăsate câteva minute, să se activeze drojdia, 500 g făină. Eu am uitat sarea – de regulă uit câte ceva :)) – și am frământat cu robotul vreo 5 minute și la final cu mâna, să se omogenizeze bine toate ingredientele. Lăsat vreo oră la dospit până își dublează volumul, după care amestecat de vreo câteva ori, să iasă bulele de aer și porționat în 10. Și acum vine partea super mișto: fiecare bucată se modelează sub formă de covrig, cu partea din mijloc mai groasă și celelate rulate, să iasă un fel de 8. Înainte de copt, fiecare covrig se bagă pentru 10 secunde într-o soluție cu bicarbonat – într-o oală cu 3,5 l apă fierbinte, pe foc, se adaugă 3 linguri de bicarbonat, se amestecă. Covrigii scurși se pun pe hârtie de copt, se taie ușor pe partea groasă, se presară cu sare grunjoasă și apoi se coc în cuptor la foc potrivit, 20-30 minute, până se colorează. Ai mei au ieșit cu gust de sticksuri, crocanți pe dinafară și fluffy în interior și și-au cam pierdut forma de covrig, pentru că n-au avut suficient loc în tavă. :))) Dar e ok, că îi pot folosi la senvișuri. 🙂
Și dacă nu mă credeți pe cuvânt, linkul ăsta duce către un filmuleț cu un nene simpatic, care face aproximativ același lucru, doar că pune zahăr brun și amestecă drojdia direct în aluat.
Ultimul covrig pe care l-am copt și-a păstrat cât de cât forma, deși arată mai trist decât colegii. Nu e bai, nu cred că va rezista prea mult :))
