Ep. 340 – gogoșari murați

Câte case, atâtea rețete de gogoșari murați. 🙂

Opera familieidezastru, cei din cazul de față sunt varianta cea mai simplă și care țin de pe un an pe altul. Dacă apucă.

Gogoșarii, curățați de cotor, sâmburi și părțile stricate, tăiați în sferturi, spălați bine, apoi lăsați de pe o zi pe alta cu o soluție de sare, zahăr și oțet. Din când în când mai amestecați în ei. O să vedeți că își lasă zeamă și se înmoaie.

A doua zi băgați în borcane, mai mici sau mai mari, în funcție de ce aveți. Unele de 800g sunt excelente, pentru că sunt fix pentru o tură de mâncare, de exemplu de folosit într-o salată sau lângă un fel principal.

Deasupra, puneți două bucăți subțiri de hrean curățat în X, astfel încât să țină gogoșarii sub zeamă și umpleți cu un polonic-două de zeamă, adică să acoperiți complet gogoșarii.

În mod normal, la final ar trebui să mai rămâneți cu niște zeamă. Nu înghesuiți gogoșarii în borcan, că le trebuie și niște lichid în care să se conserve până vor fi consumați.

La 6 kilograme de gogoșari, măsurați după curățare, veți folosiți o soluție rece din 6 linguri de sare de murături + 1kg zahăr tos + 1l oțet de 9 grade rece – le amestecați bine, până se dizolvă sarea și zahărul, după care turnați peste gogoșari într-un lighean.

Dacă vă ies cum trebuie – adică dezastru! – puteți trimite câte un borcan (mic) și la mine! 😛 :)))))

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *