Ep. 338 – supă la plic îmbunătățită cu roșii

O idee genială, deloc dezastru. 😛 Și se face cât clipești, pentru atunci când nu ai timp de stat în bucătărie! 😀

Ideea este furată dintr-un roman, în care două personaje se hotărăsc să mănânce niște ramen, care este combinat cu roșii, pește și un ou poșat.

Eu am curățat un morcov și un păstârnac și le-am tăiat fideluță; ambele, mici. După care le-am pus la fiert cu două căni de apă și plicurile de ulei și vegeta din supa mea vietnameză, plus niște porumb congelat. Am mai tocat o felie mică de ghimbir și un deget de ardei iute roșu și le-am aruncat în zeamă. Când legumele s-au fiert, am turnat două roșii blenduite și un strop de sos de soia și am lăsat să mai fiarbă câteva minute, pe foc mic. La final, am pus tăițeii și am stins focul.

În farfurie, peste supa, care a ieșit destul de groasă, am pus un ou fiert tare, tăiat pe jumătate și niște busuioc proaspăt.

A ieșit o supă cu o culoare foarte interesantă, nu foarte picantă și bună la gust, vreo două porții, maxim. Nici n-ai fi zis că e de la plic. :)))))

Nu-i de mâncat în fiecare zi. Dar când și când, este o idee care te scoate la liman. 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie. 🙂 Dacă ai încercat să distrugi rețeta la tine în bucătărie și ai reușit, am vrea să auzim și noi, lasă-ne un comentariu mai jos; la fel, scrie-ne dacă ai întrebări sau nelămuriri. 🙂

Nu uita că avem și un #cookingbookclub #dezastruînbucătărie, unde experimentăm rețete noi din cărți de gătit în fiecare lună. 🙂

Intră în comunitatea dezastrelor din bucătărie pe pagina noastră de facebook sau urmărește-ne pe instagram sau pinterest.